De dimineață soarele a trezit ceasul care, somnoros, a început să mornăie supărat, căscând din ace:
“Valantiiiiin! Valentiiiiin!”
După ce s-a chinuit vreo 5 minute, apare o mână de sub plapumă care îl mângăie ușor pe creștet:
“Gata, gata. Mă trezesc”. Cealaltă mână încă servea ca pernă pentru visele ei, ale Valentinei:
“Mulțumesc iubitule, ce draguț din partea ta. Este exact ce mi-am dorit. Și eu care credeam că ai uitat, ca de obicei … ” – visa ea în glas.
După câteva clipe de încruntări zadarnice, memoria i-a împrospătat-o calendarul pe care era încercuită data de 14, 14 februarie:
“Ziua noastră” – pecetluită cu 3 urme de ruj proaspăt apăsate.
“O, nu! Nu și anul ăsta. Nu, nu!!!” – retrăgându-și mâna ca un actor care se scuză că a uitat replica.
“E duminică. Hai că flori găsesc, da’ sper să fie deschis și la MaxiCam unde a văzut ea camera aia de fotografiat din cauza căreia am renunțat de 2 luni la berile cu colegii … “.
Nu și-a terminat gândul că deacu era cu prețiosul aparat în mână, la care a prins și reducere de 50 la sută: “Deja văd cum mă trezesc în fiecare dimineață cu blițul în față: Bună dimineața iubi, zâmbeștee! “
Și-a ales din mers un buchet de lalele albe – preferatele ei.
Echipat cu tot ce trebuie ca un soldat al dragostei, zâmbitor și mândru de sine, deschide încet ușa sperând să o găseasca tot dormind:
- Bunaaaaaa, s-a auzit un glas ascuns după ușă, care i-a sărit în spate, cuprinzându-l de gât. La mulți ani, la mulți ani!!! Știam eu că n-ai să uiți.
- La mulți ani! Da n-ai putut să mai dormi un pic?” – dazamăgit că nu i-a ieșit surpriza.
- Crezi că eu am somn ? De pe la 4 sunt în picioare, s-a apropiat de el evitându-i privirea.
“S-a ținut de cuvânt totuși … ” – iși zicea ea, amintindu-și cum cu o zi înainte îl ruga pe vânzătorul de la MaxiCam să păstreze ultimul aparat.
I-a și dat jumătate de preț avans și un zâmbet năucitor ca să improvizeze o super reducere de prețuri.