ca pe ceva necesar
este ninsã şi cumva imensã
precum un cer de agãţat stele fistichi
ca într-un brad globuri bomboane şi beteala
pe post de coadã la o cometã
lume asta albã din care rujul tãu a evadat
şi prin care rãtãcim îmbrãţişaţi
repirând vise cu ochii deschişi
între douã sfârtecãri de sine
nu ne poate promite nimic mai mult decât o moarte

doar tãcerea asta ca un sãrut apãsat
prin care schimbãm subversiv poezie
ne face androgini
şi aproape infiniţi
precum o linie defensivã
care trece la fel de imaculat
dintr-o lume în alta
precum danseazã un fluture
pe gura unei lãmpi cu gaz
în cãutarea absolutului