Nu-s ce-ai visat când mă țineai în brațe,
Dar sunt mai mult decât un vis pierdut,
Un copil, ce din piedici să se-nalțe,
Să nu se teamă-n lume, ci să fie un început.

Mi-ai spus cândva că omul nu-i haina scumpă,
Doar ce păstrează-n piept când dă totul jos,
Am luat cu mine vorbele-ți în lampă,
Le-am scos când viața s-a vrut pe dos.

N-am fost perfectă, dar am luptat,
Am rătăcit mereu cu un dor ce apasă,
Și-am înțeles că tot ce-am căutat
Era în tine, mamă, tainic și acasă.

Azi zâmbesc din plin, fără mască,
Am cules iubire, pașii mi i-am strâns,
Și tot ce-am fost cândva, marea să zdrobească,
S-a risipit... în locurile ce am plâns.

Și nu de dor, ci de lumină vie,
De cât de mult mi-ai fost, fără de glas,
Sunt aici, nu doar să-ți spun „mi-e bine”,
Ci să-ți arăt că-n tot ce sunt... tu ai rămas.