după ce iubești
nimic nu mai pare la fel
mergi, mergi
mergi
soarele de iarnă e un preot
care îți apasă mereu pe cap
și fiecare zi e o rugăciune

după ce iubești
începe să-ți fie dor
să scrii poeme firave
doar despre toamnă

te uiți la crengile înghețate
împreunate
și speri într-o zi
la o nouă cale neuronală
așa cum țurțurii lor mici
se ating și se iartă

apoi
lumina de iarnă se îmblânzește
sub ochii tuturor
ca o nouă șansă
în care îți vei folosi sufletul
doar pentru spălatul rufelor
de mână