aveam obiceiul ciudat de a mă îndrăgosti numai iarna
când femeile mă priveau suspicios și credeau că sunt un misionar debarcat insulă
femeile acelea erau gospodine raționale
nu pășeau pentru a nu tulbura zăpada
ci levitau pe covoare împletite din scrisori de dragoste netrimise
îmi aduceau în fiecare zi ofrandă cele mai frumoase scoici și bijuterii din os de pește
vorbeau de corăbiile de pe timpuri și căpitani ce miroseau a trabucuri cubaneze
și rom de Jamaica
eu puneam cele câteva cuvinte rămase în coș
tricoul cu ac/dc și briceagul cu care crestam zilele pe un corcoduș din fața blocului
și plecam împreună cu ele la pescuit
dezbrăcați de hainele groase în care ascundeam amintiri și cuțite
visul lor era să-l găsească pe Ahab și pe Santiago
pe mica sirenă și pe Cristofor Columb
singurul care știa drumul adevărat spre America
toți marinarii întâlniți aruncau către noi pături din puf de pinguini
și noi disperați
ne sinucideam poetic știind că niciodată nu vom ajunge pe drumul ăla de ocean înghețat
în America