Cu ochii privind la icoană,

stătea bătrânul cel bun.

Abia clipea iar cu a sa mână

de umăr o strângea pe bătrână,

uitându-se înapoi la al vieții drum.

Privirea mi-am indreptat spre icoană

și am zărit al Fecioarei blând chip .

Prinzându-l pe bunicul de mâna,

am simțit cat era de bătrână.

Am simțit că nu mai e timp.

Nu mai e timp să-l văd pe băncuță,

la vară , cu șorțul prins după gât,

nici aducând apă de la fântână

sau poate urcând în căruță

mergând la câmp, la cosit.

I-am mângâiat fruntea cea ninsă

de atâția ani de trudit ,

i-am sărutat mâna ușor întinsă

și am șters o lacrimă prelinsă

pe chipul de vreme imbătrânit!

Cu ochii privind la icoană,

stătea bătrânul cel bun.

Abia clipea iar cu a sa mână

de umăr o strângea pe bătrână

derulând al vieții sale drum.