poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1194 .



poveste
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vanGhost ]

2013-05-15  |     | 



merge desculță.
prin rochia albă și subțire, vântul se strânge pe trupul de acum firav.
se străduie cu fiecare pas.
din timp în timp, privește-n urmă fără să-și amintească
de unde a pornit ori unde vrea s-ajungă.
pe ochi, o folie de ceață e gata să se plângă, însă nu poate sta.
cândva tablou desăvârșit, lumea a devenit decor neînțeles.
culori amestecate ca norii în furtună așteaptă să se rupă ca să curgă.
câmpia a prins curbă și a trecut în deal.
un altul i-a urmat domol.
sub tălpi iarba s-a preschimbat în piatră,
iar stânca se înalța spre un cer ars, de frumusețe destrămantă, ce scutură cenușă.
clipește doar o dată și-atunci din nou, i-apare-n drum.
același chip de demon travestit în înger și-același zâmbet monstruos ce se vrea blând:
-întoarce-te la mine. încă nu-i prea târziu.
-nu! mai bine moartă! eu sclava ta, n-am să mai fiu!
îl ocolește și urcă mai departe cu forțe adunate din noua ei sfidare.
ca o fantasmă blestemată, el o urmează pe cărare:
-e-o cale moartă ce alegi și dincolo de ea, nu e salvare.
-vreau să dispari! să îmi dai pace! prezența ta mă doare!
-durerea e o boală pe care o hrănești.
-am ascultat povești destul și ele m-au adus aici!
-tot ce e-n jur, tu construiești. te lași sedusă de minciună.
-nu! abia acum te văd întocmai precum ești...
un fulger roșu taie cerul, iar cerul tună suferință.
din rană ploua în torente apă și sânge-mpreunate.
vântul se întețește, șuieră greu a moarte.
flăcări coboară și se urcă, legând înaltul cu pământul.
pe margine de stâncă, ea se oprește.
privește-n ochi adâncul.
iadul o cheamă-n limbi de foc, însă nu simte teamă.
-nu-i prea târziu...
-vreau să fiu liberă și am să fiu!
-pierdută pe vecie.
-am să renasc din propria cenușă. prin foc, mă voi rescrie...
mâinile lui se-ntind spre ea, dar fără ca ea să mai vadă.
deschide brațele și hăului, tăcută i se dă ofrandă.
se-aruncă-n gol.
ca aripi mari, dezordonate, din rochia albă și subțire,
valuri de pânză sfâșiate, flutură trist a despărțire.
se clatină pământul și muntele se surpă.
bucăți de stâncă se grăbesc în avalanșă,
însă o lege nou născută, grămadă-n aer le păstrează.
din locu-n care ea s-a prăbușit, se-nalță un izvor de lavă
și ca o creatură de poveste, călcând pe flăcări și mergând cu ele,
ea se ridică iar pe creste.
se-apropie de el.
când radioasă îi zâmbește, cerul se-nseninează.
prin crăpăturile din piatră, mai verde iarba crește.
vântul încetinește rotind petale și învârtind miros de flori.
focul se schimbă în cascadă și printre ramuri de copac bătrân,
se-mprăștie domoală lumina de la zori.
-vezi... sunt liberă acum! nu mă mai poți atinge. durerea a trecut!
-trecut e totul, da.
-ba totul e cum trebuie să fie! până și tu ești tot aici.
-voi dispărea curând.
-nu ai decât! ca tine altul, îmi pot găsi oricând! și nu doar unul. chiar mai mulți. ești relativ!
de ce-ai tăcut? nu mai ai lecții de-mpărțit? sunt gata să le-ascult din nou!
râde-ascuțit, răutăcioasă. el, transparent, privește în pământ:
-în universul tău fictiv, e inutil să mă explic.
-n-ai înțeles nimic, concept sărman și învechit! nici nu exiști! doar eu îți dau o noimă! în fond, precum și-n formă, nu ești decât un sclav de pus la jug când vreau filosofie!
-stăpână te găsești numai în lumea ta. rămâi cu bine, nebunie.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!