când m-ai lăsat în urmă
încă aveam gust de carne
o femeie care își pierduse conturul
un mal în care valul desenează mereu
ce vrea el
câteva moluști transparente
nisipuri...

***

am învățat să pun cuvânt lângă cuvânt
să așez inima într-un rând de matrioșci
ca într-un șir amniotic, puternic
în care femeile mele reconstruiesc cărări  

uite cum le privesc:
ne ținem de brațe printre cărți fumurii,
rafturi întregi de iubiri netrăite,
într-o înțelepciune lipsită de soare
ca și un blestem sanguin
o endometrioză a inimii
care naște licheni, cațiva mușchi verzulii
într-o tundră sinistră a sângelui cald,
o Alaskă cu lupi și elani
bunica bunicii și vreo patru mătuși
mă descântă blajin
pentru a redeveni o femeie frumoasă, înțeleaptă,
puternică, zveltă,
cu tâmpelele albe, de porțelan Kintsugi.