VÂNTURILE DIN EST AU ADUS CU ELE cantități mari de zăpadă, ninsori cu fulgi mici și lipicioși. Apoi, gerul a țintuit-o de străzi, de acoperișuri, de pomi. Dacă străzile orașului beneficiaseră de prezența utilajelor de deszăpezire, trotuarele fuseseră vitregite de ele. Nici Bicuță nu se învrednicise să curețe de zăpadă trotuarul din fața cârciumii „oricum viscolul o pune la loc” se scuzase el clienților. Clienții erau așezați la o singură masă, privind pe geamul înghețat roiurile de fulgi. În godin ardea focul și un fir de fum ieșea din coșul de tablă, urcând spre tavan.
Ușa se deschise brusc și în pragul ei își făcu apariția Săndel, singurul care mai lipsea. În rest, erau toți prezenți: Profesorul, Poetul, Dan a lu Nașu, Mișu elecricianu, Bicuță și Micăle, care-și făcea de lucru, golind un lichid tulbure din niște sticle în altele mai mari. Săndel tropăi de câteva ori din picioare, scuturându-și zăpada de pe bocanci. Candelabrul de plastic reacționă nervos din toate zorzoanele.
- Închide dom'le, ușa aia mai repede că iese căldura, zise Bicuță.
- Și fumul, completă Profesorul.
- Ce vreme! zise Săndel, așezându-se pe un scaun. Bicuță, adu o votcă să-mi revin. Mă așteaptă nepoții să facem un om de zăpadă și nu prea am chef. Dar măcar am o scuză că întârzii, le spun că am alunecat pe gheață.
- Apropos de om de zăpadă, interveni Poetul, am o prietenă care a câștigat un concurs de oameni de zăpadă. Cu fotografii de oameni de zăpadă, mai precis. A luat și un premiu, nu știu ce lanț de farmacii a sponsorizat. Vreo cinci sute de lei, parcă. Cu condiția să cumperi marfă doar de la ei, din farmaciile lor.
- Adică trebuie să te îmbolnăvești pentru a beneficia de premiu? întrebă Profesorul. Mulțumesc, dar nu! Dar există și varianta să vândă din medicamente și se scoate.
- A fost Ziua Culturii Naționale, zise Poetul. M-au invitat și pe mine la Casa de Cultură. Au adus și niște eleve de liceu să recite versuri de dragoste din Eminescu. Nici nu știam că sunt fete așa frumoase la liceu. Toate erau machiate, cu unghiile făcute, cu decolteuri... A durat cam mult, dar am stat până la final, că pe urmă am mers la un vin fiert. Bine, eu am băut mai mult coniac.
- Știați că ieri a fost ziua mondială a statului degeaba? întrebă Profesorul.
- Uite, de asta nu mai auzisem, zise Dan a lu Nașu. Cine a mai inventat-o și pe asta?
- Cică un american, dar cred că e valabil doar la ei, la noi ar trebui să se serbeze zilnic, răspunse Profesorul.
- Dacă tot e vorba să sărbătorim, să zicem că azi este Ziua cârciumarului. Sunteți de acord? Toți ridicară mâinile.
- Auzi, Bicuță, e ziua ta, trebuie să dai un rând de votcă la toți!
- Dau, dar cu o condiție. De ziua Culturii să dea de băut domnu Poet, de ziua educației, domnu Profesor, de ziua curentului electric, Mișu. Și așa mai departe, că avem destui sfinți în calendar. Nu mai zic de zilele de naștere. Mai ajung și eu să plătesc din facturi.
- Și salarii, interveni Micăle. Că de două luni trăiesc doar din bacșiș.
- Dar că te las să-ți vinzi vinul tău de streașină și țuica de corcodușe în bar, de ce nu spui? întrebă Bicuță. Vezi cum e omul nostru?
- Să vă spun una, zise Săndel. Am un amic, fost coleg de școală generală. A avut un accident de mașină, a stat câteva săptămâni în comă și a rămas cu sechele. Acum e bine, dar cu un ochi nu mai vede aproape de loc. Ne-am întâlnit din întâmplare și am stat de vorbă la o cafea, că de băut nu mai bea alcool, de la anestezicele alea îl ia cu amețeli. N-am de lucru, adică mă mănâncă în cur și-i zic: dacă tot nu mai vezi cu ochiul ăla, de ce nu-ți pui unul de sticlă? Cum adică? Să-mi scot ochiul meu natural și să pun unul de sticlă? Ești nebun? Păi, măcar îți alegi unul, frumos, ce culoare îți convine, am încercat eu s-o dreg. Una peste alta s-a enervat, i-a crescut tensiunea și era cât pe ce să facă apoplexie. De atunci nu mai vorbește cu mine.
- Înseamnă că nu are simțul umorului, interveni Profesorul. Eu, personal, nu m-aș fi supărat decât dacă ai fi vorbit serios. Era vorba doar de o metaforă, nu? Cum spunea și poetul nepereche: „dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă”. Sau poate că tu chiar ai vorbit serios și atunci se schimbă treaba. Dar fiind doar o metaforă, Eminescu să te judece, prietenul tău nu are niciun drept.
- Corect, Eminescu să ne judece! interveni Micăle. Dar să se abțină la datorii salariale.
- Lasă, lasă...Uite, Ziua ochiului de sticlă, zise Bicuță, vizibil deranjat... putem să bem și cu ocazia asta. Și dacă mai comentezi mult, poate fi și ziua ochiului vânăt. Ca în proverbul ăla din Vaslui... cu vorba lungă.