Hermeneutica lui Schleiermacher

(Florin Maxa, Ostensiunea. Comprehensiune și accept, Editura Limes, Cluj- Napoca, 2007)

Florin Maxa, profesor universitar în cadrul Univ. de Artă și Design Cluj-Napoca, prezintă, în opera sa, trăsături ale hermeneuticii lui Schleiermacher. Mai întâi, trebuie precizat despre Fr. Schleiermacher (1768-1834), faptul că este întemeietorul hermeneuticii generale. Acesta este preocupat, la început, de hermeneutica sacră, susținând, însă, și cursuri de hermeneutică generală. În viziunea filosofului german, hermeneutica reprezintă o artă a înțelegerii, existând mai multe hermeneutici speciale. Referitor la termenul de înțelegere, trebuie afirmat faptul că acesta înseamnă gândire, plecând de la expresia lingvistică. Aceasta poate apărea ca discurs, într-o anumită comunitate, dar și ca obiectivare sau transpunere a spiritului viu în lumea obiectelor. Astfel, hermeneutica ar avea în vedere latura gramaticală, dar și cea personală a interpretării.
Hermeneutica lui Schleiermacher se divide în teoria interpretării gramaticale și teoria interpretării psihologice. În continuare, trebuie să facem o distincție între cele două tipuri de interpretare propuse de Schleiermacher, anume interpretarea gramaticală și cea psihologică. Astfel, primul tip de interpretare se referă la gramatică. Aceasta exprimă, în viziunea lui Schleiemacher, alteritatea limbajului, acesta din urmă căpătând forma mediului care stabilește relațiile între oameni, astfel omul fiind limbaj. În cadrul acestei interpretări, trebuie ținut cont de întregul text, de sensuri și, nu în ultimul rând, de autorul textului. În cazul interpretării psihologice, aceasta vede textul ca pe o expresie a vieții. Acest sens e intuit, simțit, fiind, în fapt, divinație sau empatie. În acest moment, interpretul intră în rezonanță cu sufletul autorului. Această interpretare vizează individualitatea care se află mai presus de înțelegerea generală. Din punct de vedere psihologic, limbajul se află în slujba autorului.
Referitor la aceste două tipuri de interpretare, Paul Ricoeur observă, cu precizie, faptul că interpretarea gramaticală ’’ se bazează pe trăsăturile discursului care sunt comune unei culturi’’, iar interpretarea tehnică (psihologică), ’’ ajunge la subiectivitatea celui care vorbește, limba fiind uitată; este pozitivă, pentru că ajunge la actul de gândire care produce discursul’’. De asemenea, programul lui Schleiermacher este atât romantic (apelează la o relație vie cu procesul de creație), cât și critic (se vrea elaborarea unor reguli de comprehensiune universal valabile). Proiectul romantic arată faptul că există hermeneutică unde nu există înțelegere, iar cel critic, faptul că trebuie să-l înțelegem pe autor bine și chiar mai bie decât s-a înțeles el pe sine.
În titlul cărții lui Florin Maxa întâlnim termenul de comprehensiune. În gândirea lui Schleiermacher, acest termen reprezintă actul de reconstrucție, ce pornește de la momentul viu al concepției. Acceptul din gândirea lui Schleiermacher, concept amintit de Maxa, se referă la faptul că hermeneutica lui Schleiermacher se bazează pe intropatie, empatie. Arta înțelegerii mutuale este hermeneutica. Această artă e dialogul, în care ne aflăm față-în-față cu altul, o raportare la celălalt.
Acest lucru este redat în cartea lui Florin Maxa, în capitolul Hermeneutica lui Schleiermacher. De la începutul acestui capitol, este arătat faptul că hermeneutica, în viziunea lui Schleiermacher, este artă a înțelegerii și că hermeneutica generală nu există. De asemenea, Maxa redă faptul că hermeneutica este arta de a înțelege discursul celuilalt, acest lucru fiind, în fapt, dialogul. Maxa prezintă introducerea pe care Schleiermacher o face la Hermeneutica sa, în care se arată faptul că hermeneutica duce la o înțelegere a conținutului gândirii, acest lucru întâmplându-se doar prin intermediul limbii. De asemenea, referitor la limbă, Schleiermacher afirmă faptul că aceasta este condiționată de actele autorului discursului.
De asemenea, Maxa vorbește despre ostensiune ca râvnind acceptul, ca trebuind să se lase integrată. În acel moment apare înțelegerea, care, așa cum afirmă Schleiermacher, trebuie căutată. Înțelegerea greșită, spune Schleiermacher, trebuie evitată. Maxa prezintă afirmația lui Schleiermacher, cum că trebuie evitate acele neînțelegeri calitative și cantitative. Neînțelegerea este definită de Schleiermacher ca fiind urmarea unei convingeri prealabile, aceasta din urmă fiind o eroare sau o preferință situată în proximitatea scopului și respingerea a ceea ce se află în afara sa.
Maxa reia modul de formulare pozitiv a discursului, prezentată de Schleiermacher, și anume obiectiv-istoric ( modul în care discursul se inserează în ansamblul limbii); obiectiv-divinatoriu (modul în care discursul ajută la dezvoltarea limbii) ; subiectiv-istoric (modul în care discursul este dat în cuget); subiectiv-divinatoriu (modul în care discursul acționează asupra autorului).
În finalul subcapitolului 1 al capitolului dedicat hermeneuticii lui Schleiermacher, Maxa se referă la interpretare, așa cum o înțelege Schleiermacher, și anume ca fiind precedată de lectura cursivă. Pentru a dobândi imaginea de ansamblu asupra întregului. Maxa reușește, în cadrul acestui capitol, să identifice conotațiile pe care le capătă hermeneutica, în cadrul gândirii lui Schleiermacher, surprinzând, în același timp, semnificația termenilor de înțelegere, discurs, interpretare.
În subcapitolul al doilea al celui de-al treilea capitol, Florin Maxa arată importanța interpretării gramaticale, sau semiotică, așa cum o denumește autorul. Astfel, Maxa prezintă modul în care Schleiermacher înțelege interpretarea gramaticală, ca fiind o artă lingvistică. Interpretarea gramaticală este obiectivă, raportând o expresie la cadrul lingvistic general. Așa cum am arătat anterior, omul este limbajul iar o interpretare gramaticală ar însemna înțelegerea omului ca ființă socială și ca ființă care utilizează gramatica. Astfel, hermeneutica, așa cum bine arată Florin Maxa, duce la înțelegere conținuturilor de gândire.
În ultimul subcapitol al Hermeneuticii lui Schleiermacher, Florin Maxa redă interpretarea psihologică (sau introiectivă). Autorul român evidențiază corect ceea ce afirmă Schleiermacher despre acest tip de interpretare, și anume faptul că este necesară o viziune de ansamblu asupra unității operei și a trăsăturilor principale ale compoziției. Spre deosebire de interpretarea gramaticală, care se raporta la text ca la un moment al vieții autorului, interpretarea psihologică intervine doar dacă între interpret și autor există o afinitate psihologică, adică intropatie sau empatie. Acest tip de interpretare se referă la text ca fiind expresia spiritului unui autor. Acest text trebuie simțit, procedeul fiind numit divinație. În acest moment, interpretul va intra în rezonanță cu sufletul autorului. Interpretarea psihologică constă, de fapt, în a înțelege discursul unui autor ca manifestare a trăirii acestuia. Astfel, pentru a înțelege opera unui autor, este necesar să-i studiezi biografia, dar și discursul ce influențează o anumită operă.
Miza interpretări psihologice este de a înțelege discursul unui autor, la fel de bine sau chiar mai bine decât l-a înțeles autorul său. Florin Maxa redă, cu precizie, acest lucru, arătând faptul că înțelegere operei unui autor depinde de cunoașterea vieții artistului, acest lucru influențând percepția receptorului. Această acceptare se realizează cu ajutorul înțelegerii, a comprehensiunii. În acest caz, hermeneutica este una psihologico-istorică, centrându-se pe subiect și pe orizontul conștiinței acestuia.
În concluzia capitolului despre hermeneutica lui Schleiermacher, Maxa subliniază corect faptul că filosoful german separă hermeneutica (ca și artă a interpretării) de retorică (aceasta fiind expunere a ceea ce este înțeles)
Capitolul dedicat de Maxa lui Schleiermacher cuprinde, în mod corect, prezentarea interpretării ca fiind gramaticală, deoarece raportează o expresie la cadrul lingvistic general, dar și psihologică, deoarece descoperă capacitatea unui autor de a exprima stările sale sufletești sau gândurile sale.
Cartea lui Florin Maxa, ’’Ostensiunea. Comprehensiune și accept’’, prezintă, în mod corect, detaliile gândirii lui Fr. Schleiermacher, urmărind să traseze liniile operei acestui filosof german, redând elemente biografice, dar și o bibliografie completă. Această prezentare făcută de autorul român este o provocare, un îndemn la lectură, fiind un efort hermeneutic de înțelegere a discursului schleiermacherian.