Începe școala. Am uniformă nouă. În ultimul trimestru al anului trecut am luat bătaie de la mama că am căzut și mi-am rupt pantalonii în genunchi dar și sacoul în cot, de la aceeași căzătură. Cămașa de pionier va fi aceeași anul acesta, ca și pantofii și cele două cămăși, șapca și ghiozdanul. Nici penarul nu-mi va fi schimbat, am unul de lemn, greu chiar și gol, încăpător, compartimentat riguros și meșterit cu compasul pe cotor “D’Artagnan”, numele idolului meu, scrijelit măiastru într-o oră de aritmetică în care Marian și Tache au fost chinuiți de tovarășa învățătoare în fața clasei, la tablă, cu adunări și scăderi apoi trași de perciuni. Apropo, tata m-a dus ieri la frizer și m-a tuns castron, ca de obicei, trei lei cu tot cu odicolonul vărsat abundent pe ceafă și pe la tâmple de nenea frizerul. Acu’ miros exact ca un nene care a reparat liftul la noi în bloc acum vreo câteva săptămâni și care a mâncat de vreo trei ori la tanti Viorica de la etajul doi, aia pe care o ceartă bărbatu-său, nenea Petre, aproape zilnic și îi zice “curvo, curvo” de se aude până la noi, la etajul opt și mama zice “uite așa mor femeile nevinovate în țara asta“... Avem aragazul plin cu oale cu apă puse la fiert. Ca de obicei, nu avem apă caldă și e musai să facem baie, ne controlează în prima zi de păduchi la școală și de unghii murdare. Am hainele călcate și aranjate pe spătarul scaunului din dormitor, la fel și fața de bancă, imaculată și apretată. În penar am trei lei de la tata. Sper să se mai facă gogoși din alea bune la chioșcul din curtea școlii, un leu bucata și un pahar de socată uneori, când are chef tanti Nela, vânzătoarea, dacă n-o fi ieșit la pensie. Am emoții, o să mă întâlnesc iar cu Ana dintr-a II-a C, nu știu ce să fac să scap de tremurat când îmi vorbește și îmi zâmbește. Am văzut la "Telecinematecă" un film cu Alberto Sordi din care am înțeles că majoritatea băieților sunt pălmuiți dacă pupă fete. Nu risc să fiu scos în careu dacă o pup și eu pe Ana, la noi la școală așa funcționează treaba și ajung naibii de râsul cartierului plus că iau și bătaie acasă, așa că adio curaj cu fata asta. O să mă holbez la ea ca și anul trecut și poate o să-mi controlez și balele, mulțumit că măcar de codițe îmi dă voie să o trag încet, în pauza mare, pitiți să nu ne vadă nimeni. Cel mai mult mă bucură începutul școlii, însă, pentru că o să merg la bibliotecă să împrumut “După douăzeci de ani”, să văd ce au mai făcut muschetarii lui Dumas. Trec repede trei trimestre și în vara viitoare o să fie un mare campionat de fotbal cu țări, cred că mondial, în Spania, mi-am făcut deja caiet să scriu scorurile și să fac clasamente și statistici ca la ziar, cu embleme tăiate din jurnale și lipite frumos, ca în revistele de sport de unde am decupat și vara care tocmai a trecut, când a fost “Universiada” de la București și am întocmit ditamai ceaslovul cu rezultate, poze și recorduri. Tovarășa de sport de la clasele mari ne-a zis anul trecut că are de gând să facă echipă de handbal și m-a ochit, a zis că am înălțime bună și m-a pus pe listă, visez să ajung și eu la un campionat pe țări, dar de handbal. E drum lung până atunci. Între timp, în toamna asta avem “Ziua Recoltei” la noi în oraș, tovarășul director m-a ales să-i ofer pâine și sare primului agricultor al țării, tovarășul Ceușescu, colo sus în deal, la talcioc, unde se va ține evenimentul. Mama s-a enervat când a auzit că am fost ales, a zis cuvinte grele despre amândoi tovarășii, cică din cauza lor o să stau în picioare de la șapte dimineața, așteptând în frig, doar cu cămașa de pionier pe mine și o să răcesc, că știe ea. Tot în toamna asta o să fie iar “Cântarea României” și merge și corul nostru la concurs la Câmpulung. Îmi place să mergem cu corul pe ici, pe colo, suntem doar doi băieți și restul fete în el, ne răsfață toate. Astă-primavară, la repetiții la Casa de Cultură, o fată din clasa a cincea m-a luat de mână când ieșea de la baie și m-a pupat pe obraz. Sper să mai vină la cor și anul ăsta. Am auzit că tot din toamna asta vom începe să învățăm limba engleză. Abia aștept, îmi place cum sună limba asta, o ascult fermecat în filmele “Mannix” și ”Ce vrăji a mai făcut nevasta mea”. La clasele celalalte vor băga franceză și rusă. Am avut noroc deși tovarășa de rusă pe care am văzut-o anul trecut pe coridoare e foarte frumoasă, cu rochii scurte de tot și colorate, de a zis tata că s-ar înscrie și el la rusă de câteva ori dar nu cred că e posibil, cred că nu s-a prins cum e cu școala din zilele noastre. Sper să iau premiul întâi și anul care vine, mama mi-a promis o bicicletă roșie ca recompensă și un loc în tabără la Timișul de Sus. Are semne bune anul ăsta școlar. La orele de lectură doar eu le voi citi colegilor din cartea cu “Povești nemuritoare” și mă voi simți iar șeful lor, că ei nu știu încă să citească repede și bine. Cercurile de fotografie și de filatelie se pare că se vor ține duminica într-o sală de la muzeul județean, în centru, mă bucur foarte mult pentru că o să mă duc singur cu autobuzul și ador să stau în față lângă șofer și să mă uit cum conduce ditamai hurdubaia. La cozi la alimentară și la sifoane sper să fiu trimis mai puțin, că acum a mai crescut și soră-mea și ar cam fi rândul ei, dar la coadă la înghețată, la ghereta din zidul fabricii de lapte, o să mă sacrific și o să mă duc eu în continuare. Și să mă duc la coadă la cinematograf îmi place, deși uneori mă înghesuie țiganii care apoi fac speculă cu bilete. Am văzut pe afiș că săptămâna viitoare se va da “Sandokan, tigrul Malaieziei” și dup-aia “Războiul Stelelor”. Ăsta nu știu cum o să fie dar îmi place afișul cu un orangutan cu sabie de laser și cu un robot cu roți mic și al naibii. La “Telejurnal’ zice că în Dolj s-au făcut cei mai mulți pepeni din Europa. Mama zice în șoaptă că e o minciună ca toate celelalte știri despre cât de bun e comunismul. Nu pricep; mie mi se pare mișto cum e în filmul “Columbo” sau în ”Dallas”. De sub noi, de la etajul șapte se aude “noi în anul două mii când nu vom mai fi copii”, îl știu, l-am cântat și eu la cor. Sor-mea râde, zice că anul două mii nu există. Tata îi face semn să tacă, la șapte stă nenea Dinu, pe care lumea din bloc (și nu numai) îl știe de securist, ce naiba o mai fi și aia...