Gata de culcare, Nona și Sam?


- Nuuu, dar după ce ne spui o poveste o să fim. Promitem!
- Voi îl știți pe unchiul Tom?
- Da. Cel care merge tot timpul la Polul Nord.
- Dar știți că el este om de știință ? Că studiază viața pinguinilor, a focilor și a urșilor polari ?
- Sigur. Și mai știm că pentru asta are nevoie de mănuși și căciulă de lână, de cizme îmblănite, spune Nona cu ochișorii pe jumătate închiși.
- Și de haină de blană, ca ursul polar, se aude și vocea lui Sam, care între timp își trăsese plapuma până sub bărbie.

Era într-una din expedițiile lui în ținuturile înghețate. Vaporul nu ajunsese bine printre ghețari că unchiul Tom și-a început munca de cercetare. Întâi s-a întâlnit cu ursul polar cu care a stat de vorbă pe îndelete despre ghețari. Voi știți, compartamentul ghețarilor poate fi foarte capricios: uneori ei îl ajută pe ursul polar, dar alteori hotărăsc așa dintr-o dată să plece în lume, și-l lasă pe bietul urs să înoate kilometrii întregi până să dea de un liman.
După ce a aflat că în anul acela ghețarii călătoresc mai puțin, împăcat, unchiul Tom s-a dus să viziteze o colonie de pinguini. Aceștia, de cum l-au văzut, au făcut cerc în jurul lui și, după ce i-au dat binețe, s-au pornit să vorbească toți odată, de nu se mai înțelegea om cu pinguin și pinguin cu om. La un moment dat, din mulțimea de pinguini , s-a desprins unul mic mic și a venit direct spre unchiul Tom.
- Eu sunt cel mai mic din colonia noastră, a spus el, și pentru că sunt și cel mai grăsuț, toți mă strigă Ursulețul. Spune și tu! Eu, un pinguin adevărat, să fiu strigat Ursulețul. Nu sunt chiar așa de supărat, că doar îmi plac ursuleții, dar totuși…
Unchiul Tom l-a luat atunci în brațe pe pinguinul cel mic și l-a dus pe vasul lui.
- Uite, pinguin mic, tu ai să-mi ții companie aici pe vas pâna îmi termin cercetarea, iar eu am să am grijă, ca atunci când te întorci la părinții și prietenii tăi, să nu te mai strige nimeni Ursulețul.
- Crezi că se poate? Ce mult m-ar bucura! Și cum au să mă strige?
- O să vedem atunci.

Și uite așa începând de a doua zi, pinguinul cel mic urca și cobora, din cabină pe punte, de pe punte în cabină, ajutându-l pe unchiul Tom, în munca lui de cercetare: dimineața îi aducea mănușile și fularul, pentru că unchiul le uita mereu în cabină; în timpul zilei stătea de strajă pe punte să vada dacă nu cumva apare vreun ghețar la orizont; seara, alerga în dreapta și în stânga, până când toate instrumentele de lucru ajungeu înapoi în cutiile lor.
Trecuseră vreo treizeci de zile de când pinguinul cel mic îl ajuta pe unchiul Tom. Și iată că într-o seară, cum stăteau ei pe punte, numai ce zăresc în spatele vasului, pe un ghețar uriaș, colonia de pinguini.
- Unchiule Tom, unchiule Tom, uite! uite!…sunt părinții mei, sunt prietenii mei…! Îmi fac din aripi. Pot să-i salut și eu?
- Sigur că poți. Tu știi, pinguin mic, pentru că m-ai ajutat așa de mult în cercetarea mea, am terminat-o mai repede. De-acum tu te poți întoarce la familia ta, iar eu în țara mea, în Anglia.
- Ce bine! Ce bine! Dar ia spune, crezi că prietenii mei pinguinii au să mă mai strige Ursulețul?
Fără să-i răspundă, unchiul Tom l-a luat în brațe și a coborât cu el pe ghețar.
Dar nici n-au ajuns bine, că un alt pinguin mic le-a ieșit în întâmpinare:
- Pe mine mă cheama Pinga, dar pe tine?
- Pe mine…..Pe mine mă cheamă…..Pingu, i-a răspuns el, zâmbindu-i peste aripioară unchiului Tom.
- Pingu! Pingu! Dar ce frumos te-ai făcut tu! a exclamat mama și și-a deschis aripile să-și primească fiul.

Noapte bună, Nona și Sam!



Gata de culcare, Vlăduț?


Eu sunt Luna, Vlăduț. Da. Luna de pe cer. Dar tu, cum de nu ești gata de culcare? O aștepți pe mama să-ți spună o poveste? Biine! Dar pîna atunci, ce-ar fi să-ți spun eu ce fac stelele pe cer. Știi doar că eu și stelele suntem locuitorii cerului, și ne cunoaștem bine. De multe ori, se întâmplă să ne dăm întâlnire și să schimbăm impresii despre voi, pământenii. În drum spre tine, tocmai am stat de vorbă cu steluța Tea.
- Stelele au nume ca și noi, copiii?
- Sigur. Toate stelele au nume,… nu numai cele cercetate de astronomi.
- Și crezi că la tine, acolo sus, este vreo steluță care poarta același nume cu mine?
- N-am întâlnit încă niciuna, dar dacă aflu ceva, vin la geam să te anunț.
Mi-aduc aminte că o dată o steluță a primit numele de Rala, de la o fetiță care a îngrijit o pisicuță, ce rătăcise drumul spre casă. Steluța care fusese de strajă în noaptea aceea deasupra cartierului fetiței, auzind de fapta bună a acesteia, a vrut să-i poarte numele.
Apoi, într-o primăvară, Odiu, un băiețel de 5 anișori, a plivit toate florile din grădina bunicii, care, bolnavă fiind, nu se mai putea apleca . Și pentru că în seara aceea ne dădusem întâlnire deasupra grădinii bunicii, și am aflat de fapta bună a nepotului, o steluță a spus că ea vrea ca de-atunci încolo s-o strigăm Odiu.
- Ce frumos! Mai spune-mi și despre alte steluțe.
Păi, într-o iarnă tare friguroasă - știi că iarna, steluțelor le vine mai greu să afle ce fac pământenii și mai ales să vegheze somnul copiilor- o vrăbiuță a fost prinsă de viscol și aruncată în fața casei lui Xana. Fetița a luat atunci vrăbiuța, a dus-o în casă și a avut grijă de ea până în primăvară, când i s-au întors surioarele, și și-a luat zborul cu ele. De atunci pe cer există o stea cu numele Xana.
- Înseamnă că steluțele poartă numai numele copiilor care au făcut fapte bune.
- Da. Steluțele poartă numai numele copiilor buni și ascultatori.
- Asta înseamnă că dacă vreau ca o steluță să-mi poarte numele, trebuie să fac și eu o faptă bună.
- Da, așa e.
- Lună dragă, dar ce strălucește la geamul meu? Uite! Strălucește tot mai tare!
- Sunt eu, steluța Vlăduț. Dragă Lună, te-am căutat peste tot. Tocmai vin de la Constelația Stelelor….Nu știu dacă ți-a spus Vlăduț că el, în fiecare dimineață, când merge la scoală, îl ajută mai întâi pe frățiorul lui mai mic să traverseze strada spre grădiniță. Și asta este o faptă tare bună! De aceea Constelația Stelelor a hotărât ca pe mine să mă cheme de-acum încolo Vlăduț, pentru că, vezi tu, și eu am o surioară mai mică, pe care o ajut să strălucească în fiecare zi tot mai tare…..
- Acum, da, mă duc la culcare. Mulțumesc, Lună dragă, pentru toate povestile frumoase pe care mi le-ai spus. Multumesc și ție steluță că-mi porți numele …dar chiar mi-e somn. Uite, și casc….
- Noapte bună, Vlăduț
- Stați! Stați! Vreau să vă mai întreb ceva: Tom, motanul meu, care e cel mai bun motan, care, tot ce vânează,împarte cu celelalte pisicuțe din cartier, poate să aiba și el o steluță pe cer cu numele lui?

Dar de-acum intrăm în altă poveste, și pentru ea o să avem timp data viitoare.
Și Luna și steluța Vlăduț au urcat din nou pe cer și au consemnat în Cartea Constelațiilor încă o faptă bună.

Noapte bună, Vlăduț!