|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ A venit cu șosetele ude
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-11-24 | |
mamă,
azi dimineață a intrat Dumnezeu în sufragerie cu șosetele ude; ne-a murdărit covorul cu modele turcești, (și-a cerut scuze, că El nu prea știe să meargă pe vârfuri; zice că de două mii de ani îl tot necăjesc oamenii cu fricile lor despre moarte, și nu mai apucă, săracul, să-și curețe prea bine 'ncălțările.) i-am spus să nu-și facă griji, că noi ne descurcăm un pic mai bine cu spaima: aprindem, de pildă, lumina pe hol și mergem încet, de parcă pereții ar dormi și am vrea, cumva, să nu-i supărăm. „așa e”, a zis, „pereții au somnul adesea foarte ușor.” m-am așezat la masă cu Dumnezeu, i-am pus dinainte o farfurie cu supă de roșii; a suflat în ea cu o grijă copilărească, apoi a început să mestece liniștit, la început rar, dar se vedea că-I e foame, fiindcă lingura a început să tremure și să lovească farfuria — cling-cling — ca un deget care ciocăne la fereastră. „e bună”, mi-a șoptit, „sărată după potrivă.” „a fost un an al roșiilor bun”, am zis, cam mândru; și privindu-L, m-am rușinat pentru că — nu știu de ce — începuse a lăcrima. m-am ridicat atunci și am adus o cârpă de la bucătărie, cu care i-am șters lacrimile, așa cum mai demult îi ștergeam bunicii broboanele de pe frunte iar ea tremura, săraca, neștiind nici ce zi și nici cine este. și am fost fericit o secundă întreagă că pot să-L ajut pe Dumnezeu cu ceva atât de banal. am deschis mai apoi o fereastră, să intre aerul rece. Dumnezeu s-a ridicat, a spus „mulțumesc”, și a plecat. pe covor a rămas o dâră de apă, în formă de literă mare; nu știu dacă era un M, sau un U, sau doar un semn că fusese acolo. de-aia, când ai intrat mai târziu în cameră, mamă, și m-ai întrebat de ce stau așa nemișcat, ți-am spus adevărul; și, deși nu m-ai prea înțeles, m-ai mângâiat pe creștet, cum făceai altădat’, încât, dintr-odată, eram parcă mai ușor decât umbra oricărei amintiri și mai greu, oricum, decât oricare vină.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate