era o vreme când poezia era atât de înaltă încât adăpostea oamenii de toate capriciile vremii

femeile stăteau noaptea târziu și împleteau frumos cuvinte
aprindeau felinare pe cărări pietruite cu inimi care au fost

la hotel internațional camera 308 învățam că distanța dintre oameni nu e niciodată suficient de mare
si că patul rece e un animal cu mai mulți stăpâni

îmi repetam în gând ca o definiție a tinereții

nu mi-e frică de nimic
recele te educă
recele te poartă cu el ca un spărgător de gheață între coastele întunericului
inima nu pleacă niciodată din corp
ci se scufundă cu el

despre oamenii care te învață cum să nu mai iubești
se poate scrie doar după ce stiloul a rămas
fără cerneală