Privește marea-ntinsă cât pământul.
Un timp a fost grădină fermecată.
Acum un val se zbuciumă să scoată
Comori ce le presară-n taină vântul.

Aici luptau Titani. Creșteau odată
Orașe de sidef, suia avântul.
Azi prin palate foci îngână cântul
Și alge-nchid intrarea-mpovărată.

De-mi amintesc, privirea mă răsfață
Și rostul clipei îmi rămâne viu,
Ca într-un gând desferecat din gheață.

Întrezăresc tărâmul, îl mai știu
Și-un înțelept voi deveni în viață,
Când printre bolți mă voi trezi târziu