Fiindcă mai sînt trunchiuri găunoase,
bălării și gropi,
avem nevoie de poeți.
Fiindcă vînturi putrede ne bat
puieții de stejar și brad,
avem nevoie de poeți.

Pentru-a-nvăța
cînd să ne bucurăm
și cînd să plîngem
avem nevoie de poeți;
și pentru-a ne obișnui
cu adevărurile vieții,
avem nevoie de poeți;
și ca somnul să ne fie vis
iar existența sens,
avem nevoie de poeți.

Numai așa
putem uita
că sîntem stele
ce se sting
și cad
spre interior.


©Elena Malec, București, martie 1982