Lumina lunii arde-ncet,
Penumbra din padurea veche,
Și vuietul unui dezgheț
N-are nici când pereche.

Se face-o rază alb spre gri
Și prin copaci ea cade,
Lovindu-se in drumul ei
De-un luminiș... și șade.

Și in acel mic luminiș
Cu mii de vieti lasate mute,
Caci luna-i dupa cum am zis
Ascunsă dup-un munte .

Tacerea noptii este ruptă
Și se aude-un strigăt...
AÈ™ vrea sa ii raspund de pot
Dar gura mea e mută.