E toamnă și târziu afară
Și plec urmând-mi pașii,
Ce îi făceam odinioară
Prin goalele imașuri.

Tot astfel când un negru gând
În inimă-mi pătrunde,
Eu merg încet, parcă urmând,
Zadarnicele umbre.

Nu văd pădurea desfrunzită,
Nici lungile cărări,
Îmi simt doar inima-mpietrită
De anii trecători.

Ce triste gânduri mă apasă,
Înaintând prin frunze
Când știu că viața-i fir de ață,
Moire menit s-amuze.

…

E toamnă și târziu afară,
Și merg pe-aceleasi urme,
Iar viața-mi pare o comoară,
Lăsând în urmă umbre.
(octombrie, 2000)