Singurătatea din jurul meu mă doare
Și-mi simt ființa cum încet dar sigur moare;
Încerc să mă opresc dar lacrimi încă-mi curg
O spaima nedescrisă aduce-n mine târziul amurg.

Mi-e frică de oamenii ce mă privesc zâmbind,
Mi-e frică de mine și mă surprind vorbind;
Și-mi simt ființa cum încet dar sigur moare
Căci singurătatea din jurul meu mă doare.

Nu mai am prieteni, nu mai am iubite,
Nu mai am sprijin, nu mai am vigoare -
Doar amintiri îmi trec pe dinainte
Și-mi simt ființa cum încet dar sigur moare.

Mă ocolesc cu toții, nu vor să îmi vorbească;
Mă chinui în tăcere, nu pot sta în picioare;
Aș vrea să-mi cer iertare, as vrea să înțeleagă
Că singurătatea din jurul meu mă doare.

Iertați-mă cu toții, răsplata e prea dură,
Regret enorm, acum, tot ce-am făcut din ură;
Iubirea mă dezgustă, ambiția mă doare
Și-mi simt ființa cum încet dar sigur moare.

În mintea mea nebună s-aud mii de urale,
Batjocura și ura mă strâng în chingi mai tare,
Și simt singurătatea din jurul meu cum doare,
Și îmi mai simt ființa cum singură moare.