Mi-e limba, în soclu, pecete
Și-n fuga de mine se cern
Tăcerile râului Lethe
Prin solzii desprinși de pe stern.

Cu ea în săruturi pun slova
De ambră în cerc – legământ,
De parcă-ntre-Alah și Iehova
Îmi este mai cald în mormânt;

De parcă din ziduri și coapse
Mai poti sa extragi diamant
Și parcă mai multe sinapse
Mi-așează iar viața pe cant;

De parcă ea are vreo vină,
Părtașă-n tăcere la jaf.
Mai bine o smulg din tulpină
Și-o las de Crăciun epitaf,

Căci oricâte lucruri se schimbă,
Se trec, se întâmplă sau cad,
Chiar dacă voi pierde o limbă,
Voi pune o alta-n răsad.