Tatei îi plăceau mult gutuile.
Le mâncam împreună, iernile.
Le asemăna mereu cu luna.
Împărțeam frățește, totdeauna.

Era ca un joc, cu o soluție:
O felie mie, una și ție!
Și gutuia-n lună se preschimba,
Luna nouă, încet, se micșora.

Ajungea „crai nou” la împărțeală
Și își pierdea a sa gălbeneală,
Și eclipsa totală o prindea,
Farfuria goală ne rămânea.

În mai, când gutuiul rodul poartă,
A fost „eclipsă totală de tată”.
De atunci n-am mâncat niciodată
Gutui, împreună, la „bucată”.

El priveghează fazele lunii
Susținut de puterea tulpinii
Așteptând să-mpărțim o gutuie
O felie lui, una și mie...