Singur
ca o comparație de efect,
îmi ascult unghiile și mă întreb de mine.

Oamenii pe care i-am iubit și încă îi
se rup din,
din monstrul meu hrănit cu unghiile pe care le rodeam când mi-era foame, dar mi-era teamă să spun.

Niciodată nu ești singur dacă nu ești iubit –
pasărea nu se prăbușește în umbra ei dacă nu zboară –
“nu mă mai iubiți, nu mă mai iubiți!” aș țipa dacă țipătul nu mi-ar fi
copil purtat pe umeri de frică,
dacă frica n-ai fi tu,
dacă praștia copilăriei nu ar fi ucis pasărea.

Vedeți voi,
nu sunt decât dorințele, fricile, iubirile și așteptările voastre,
așa cum culoarea nu e decăt unghiul, lumina și clipa în care o priviti,
vedeți voi,
când sunt singur și doare,
dacă vă spun,
nu mai am nici măcar
singurătatea și durerea.