nu știu cum să vă spun dar cel mai loial prieten al meu a fost din săpânța
când ne-am întâlnit începuse războiul religiilor
și pentru mine vorba nătângă a lui malraux a fost foarte demult
când prietenul meu nu putea să doarmă și eu îl plimbam pe străzi
până ce adormea în vis foarte aproape de cimitirul vesel
noaptea sfântului bartolomeu de la săpânța s-a întâmplat de fapt ziua
călătoria pe marea de sânge nu a ținut o zi ci o lună
cine-i mai credincios în inima lui numai domnul o știe
cum tancurile și blindatele trecând pe ulițele satului
voiau să despartă lumea în două sfârtecând trupul divin
catolicii de o parte martiri ai universalității
ortodocșii de cealaltă universali ai martiriului
cine trece de ușa sfântă va fi ucis ori o va păți el în vreun fel
prietenul meu cel mai loial se-nimerise să locuiască
foarte aproape de sfânta biserică unde se instalaseră
blindatele și mascații cu ochi nehotărâți numai neamul lui viu
și rudele din cimitir aveau sfintele chei de la sfintele uși
pentru sfânta moarte pentru sfânta viață
în nopțile fără lună războiul ardea cu foc mocnit de tabără inutil supravegheată
când venea armata toți martirii intrau în casă lăsându-și armele albe la vedere
topoare coase furci și tot ce avea fiecare gospodar prin șoproane
în numele sfântului adevăr numai sfânta dreptate a fiecăruia
era singura posibilă în lumea bunului Dumnezeu
de la o vreme prietenul meu devenise foarte grav
temându-se că nu partea sa de adevăr era ceea ce conta
ci adevărul morților de pe crucea veselă din primăvara fără grai
când tatăl său înjuga vitele suferința din ochii lui era comparabilă
cu aceea din ochii boilor fără stăpân pe care el nu mai putea să-i mâne
decât în fotografiile rudelor sărace
în fotografie se văd și acum doi boi albi mai albi decât hârtia fotografică
sătenilor le dăduseră lacrimile se văd plângând buruienile și lemnul de la toacă
așa plâng boii mei după mine eu am crescut ca o buruiană
greu poți să-nțelegi natura sentimentului
dintre om și boii săi înjugați la o datorie nepământeană
arând în neștire pe câmpurile fără idealuri
singurul îndemn al prietenului meu către boii năvalnici
a fost blândețea cum a și rămas curgând printre pietre de râu foarte palide
o blândețe primenind lumina veselă din cimitir
pentru morții surâzând celor vii în șiruri lungi și clare