Să nu plângi după mine, toamnă!
Vei fi aceeași peste-un an,
Cu frunze -ntoarse de cuvinte,
Umblând hai- hui prin calendar,

Poate-o să-ți plouă printre doruri
Păstrate-n geamantane vechi;
Agață-le de-o lună nouă!
– Iubirile sunt tot perechi –

Iar vântul de-o veni la tine
Să-ți ceară frunzele tribut,
Înclină-te și-i zi de mine
C-am vrut să-l văd dar n-am putut!

Păstrează-ți seva-ngălbenită,
Să picuri vise printre cuci!
Iar rădăcinile din suflet
Să nu le pierzi, să nu le-alungi!

Foșnește-ți ramurile-n ceruri
Și-ajută aripa în zbor!
E tristă lumea fără rime –
Privirile de gheață dor…

Cheamă pe-aleile-ți de aur,
Pași rătăciți în asfințit
Și fă șotron, printre castane,
Pentru copilul ce-a mințit.

Să nu plângi după mine, toamnă!
Vei fi aceeași, ca un dar;
Doar eu, mai mare sau absentă,
Te voi iubi de sub umbrar,

Și mă mai iartă pentru rime!
Le-am scris c-un neuron nătâng;
E-atâta pace dinspre tine!
Dar eu… aș vrea acum să plâng

Ileana Popescu Bâldea