Suflă ceață acele divinități absurde
Ce răpeau zambete-ale unor oameni fără chip
Și se-nchinau spre vest pentru-o-ntoarcere la 180,
Trăiau minciuni pictate in alte culori
Decât cele ale rogvaivului

Imperfect, mergeau desculți prin cioburile
sticlelor de vin turnate-n acel gol
Prin păduri adâncite-n munți îndepărtați.
În urma lor, pentru prima oară,
Brazii-și leapădă-a lor frunze.

-Cântări cu ton angelic
Răsună un ecou ce-așterne
Zgomotul înălțimilor prin zori
Clădite-n dor de ce a fost
Și de ce nu va mai fi.-

Perfect, plecau printr-o bătaie
De-aripi larg deschise, frânte,
Iar trupurile goi de pin
Și-apleacă, în urma lor, vestejite crengi murdare
De răscolirea furtunii ce vuia odată...