Ca viata-i moartea – lucru-obisnuit.
Pe-oricare-o vrem, ele se-alearga-ntruna,
Caci chiar din clipa-n care ne-am nascut,
Noi moartea o vanam necontenit.
Boboc si floare, -apoi samanta suntem,
Curand ne scuturam si scai ne tinem
De moarte, ca si umbrele de trupuri.
Iar de-o vanam, de ce sa ne spaimante?
De ne spaimanta, de ce s-o urmarim?
De-o urmarim, cum s-o mai ocolim?
Temandu-ne, prin teama, noi grabim
Sorocul cand ne-nhata cea temuta.
De nu ne temem, orisice am face,
Tot nu putem scapa de ce ni-i scris
Si-oricum cadem, ca parguiti, ca putrezi,
Depinde doar de loteria sortii. “