Teamă-mi e să-nfrunt abisul
în nopți negre fără de lună,
teamă-mi e să-mi înfrunt visul
când nisip sunt într-o dună!

Tremurată-s între maluri
și miraj în ochi uitați,
oaza mea-ți produce valuri,
palmieri îmbălsămați!

Tot pustie-mi va fi calea
de-o străbat spre nicăieri,
teama mea, este doar jalea
nebuniei care-mi ceri!

Să ‘notăm tăcuti prin apa
furișată printre stânci,
să străbatem la pas viața,
printre munți și văi adânci!

Să fim sălcii peste ape,
saltimbaci pe veci mascați,
curcubee dupa ploaie
sau eroi, ce nu vor fi uitați!