• 3. a doua zi
• E RÃU CÃ NU AM FÃCUT ARMATA. Nu știu exact de ce insă așa mi se spune. E grav. Eu plec capul și mă supun. Dacă așa e, eu ce să fac?
-Te dezghețai!
-Din ce? Eram amorțit? Ce se intamplă? Am pierdut premiul cel mare? Invățam ce? Cum să fiu torturat să știu la rândul meu să devin parte importantă in continuitatea ipocriziei militare?
-Te caleai!Da, Da, erai om, nu așa molău. Pămpălaule.
-Nu-i deja crunt că mă chinuie o supraviețuire?
-Ce știi tu...
• E drept, ce știu eu, cel care nu a servit patria și biftecul la popotă.
• Cred că de aia nu mă simt bine, pentru ca n-am făcut-o. Mereu mă doare câte ceva și nu am dreptul. Nu mă plâng acum, dar zic că parcă și mie-mi pare rău că nu m-am inrolat. Uite numa așa să pot purta urme de bocanc pe fata mea de pămpălau. Nu cred că m-aș fi supărat pentru că altfel aș fi pierdut premiul cel mare. CONTIUNUITATEA.
-Oare de asta nu m-au luat?
-Sunt o piedică în fața mersului stagnant al dezvoltării? Le-a fost frică. M-au urmărit oare? Presupun că da. Aleg doar pe cei care nu le-ar produce pagube interioare și estetice. Pe cei cu abilitați fizice proieminente.
• Și totuși regret că nu am fost. Să fi produs orice deflagrație. Să fiu mușamalizat, anchetat, să devin: INTRUSU', SPIONU', CAPITALISTU', OCCIDENTALU', ORÃSEANU', ..., ce mândru aș fi fost. Aș fi aplicat pe loc replici celebre si boruri trase pe ochi, priviri hollywood-iene. Ce mândru aș fi fost... Da,... na.