Introducere

Limba nu minte
Die Sprache lügt nicht
La langue ne ment pas
The language doesn’t lie


„When I stood in the Principle, the ground of Godhead, no one asked me where I was going or what I was doing; there was no one to ask me… When I go back into the Principle, the ground of Godhead, no one will ask me whence I came or whither I went. There no one misses me, there God-as-other passes away”.
Meister Eckhart

“Die Verwaltung des Nichts” (Administrarea nimicului sau administrarea intangibilului) se numește una din cărțile scriitorului geman contemporan Martin Walser. Am citit capitolul „Vokabular und Sparache” și am constatat că pot înțelege acum mai bine rolul limbii. Orice limbă poate, prin vocabularul său, declanșa sentimente positive, descătușa, elibera, încuraja sau amuza. Aceasta ar fi partea pozitivă a limbii. Există, din păcate, și o parte negativă a sa. Prin vocabularul său, limba poate întrista, încătușa, înfricoșa, încurca sau descuraja. În cele două cazuri, vocabularul limbii este folosit cu un scop bine determinat. Cineva, iar acest cineva poate fi chiar un sistem, dorește să obtină o schimbare în comportamentul altei persoane sau a unui grup. Schimbarea dorită este determinată și implementată cu succes de și prin vocabularul utilizat. Văzând piesa de teatru „Pas de deux”, scrisă de un canadian în vârstă de 28 de ani, John Birke, am fost impresionat profund. În ea este vorba de Hanna și Bernie, care se plac, ajung să se cunoască mai bine iar apoi încep o relație de dragoste. Realția trece prin diferite faze, acestea fiind reprezentate de fotoliile de pe scenă. Două fotolii la stânga, care simbolizează începutul realției, două la mijloc, pentru a arăta că relația devine „intensivă”, și douä fotolii la dreapta care simbolizează rutina în care intră, cât și consumarea relației dintr-un anumit punct de vedere, plictiseala la care cei doi protagoniști ajung. Pe parcursul relației lor, Hanna și Bernie nu mai vorbesc despre lucruri importante, despre lucruri care i-ar putea uni, ci vorba neamțului „die reden aneinander vorbei”, lucru care îi împinge spre consumarea relatiei. De aici reiese pericolul de a nu utiliza sau de nu a continua a utiliza partea pozitivă a vocabularului limbii, pe care am menționat-o mai sus. Consecințele pot fi grave, la fel ca și în cazul persoanelor sau sistemelor politice care utilizează vocabularul limbii ori pentru a obtine o schimbare, în cazul României una „negativă”, ori pentru a nu comunica nimic esențial, măreț, cutremurător, ceea ce, deasemenea, a dus la consumarea fostului sistem.
Cu puțin timp în urmă am vizionat pe canalul de televiziune „Arte” un film documentar despre evreul Victor Klemperer cu numele „Limba nu minte”. Acesta a notat în perioada 1933 – 1945 vocabularul utilizat de cel de-al Treilea Reich. Limba într-adevăr nu minte: Volksfremd, Hakenkreuz, Artfremd, Aufziehen, Betriebsstelle, Angriff, Kampf um Deutschland, Erleben, Ewiges Volk, Evakuierungen, Holen, Melden, Rasse, Blut etc..
Concluzia este că fiecare sistem are nevoie de o limbă cu un anumit vocabular. Cunoscutul cântec al lui Frank Sinatra sună cam așa: „Love and marriage, love and marriage go together like a horse and carriage“. Prin înlocuirea primelor două cuvinte cu „Language and vocabulary” putem obține un adevăr la fel de valabil, doar că rima dispare: : Language and vocabulary, language and vocabulary go together like a horse and carriage“. Noul vocabular trebuie să îmbrace o nouă mantie, și anume el trebuie să schimbe, să transforme, să convingă, să îmbunătățească, să cutremure, să dinamizeze, să amelioreze. Sau cel puțin așa sau gândit național- socialistii. Din nefericire, comunișii s-au gândit la fel. Din acest motiv au avut nevoie de o limbă cu un anumit vocabular: imperialism american, dușman capitalist, Karl Marx, Friedrich Engels, Lenin, J.V. Stalin, victoria socialismului, bolșevism. Puțin mai târziu, prin anii `80, vocabularul limbii române a suferit noi „deformări” prin apariția de noi termeni, mult mai deformați decât primii: Nicolae Ceaușescu, cel mai iubit fiu al națiunii, geniul Carpatilor, tovarăs/ă, trăiască Republica Socialistă România, marile realizări, cincinal, Casa Poporului, pionier, cravata roșie, uniformă, Partidul Comunist Român, bloc, colectiv, uzină, fabrică, program de sistematizare teritorială etc.
Care este denumirea ce poate fi dată vocabularului celor două sisteme? Cum se poate epura vocabularul pentru ca aceste cuvinte să-si piardă din valoarea lor negativă și să o reia pe cea veche? Sau poate chiar ar trebui ca unele cuvinte să iasă din limbă? Conform scriitorului Martin Walser „Sprache wird offenbar immer dann zum Vokabular, wenn sie positiv werden soll“. Problema este cä cele douä sisteme se limitează la un anumit vocabular, în care cuvintele utilizate primesc treptat o conotație negativă: Führer/Conducător. Până la căderea Cortinei de fier existau în Germania de vest si în cea din est două cuvinte pentru a desemna „carnetul de conducere”. În Germania de vest se folosea „Führerschein” iar în cea de est „Fahrerlaubnis”. Germanii din partea de est, mult mai puriști, au scos cuvâtul „Führer” din vocabularul limbii scrise, deoarece acesta făcea referire la Adolf Hitler până la sfârșitul războiului. Germanii din partea de vest au continuat să-l utilizeze totuși în diferite contexte, fără a se gândi că ar putea aminti de fostul dictator. „Sprache wird offenbar immer dann zum Vokabular, wenn sie positiv werden soll“. Cum poate un cuvânt cu un sens deformat „Führer – Führerschein – Fahrerlaubnis” să-și reia vechiul sens pozitiv? Reabilitarea, refacerea are loc în capetele noastre.
Vocabular și limbă în România dupä 1989. În România, după Revoluție, a apărut ani de-a rândul o limbă cu un vocabular bizar. Îl pot deasemenea numi vocabularul celui de-al doilea dezastru românesc. Îmi vine greu să enumăr asemenea cuvinte. Ele sunt impregnate de durere, haos, pierdere de valori, inutilități, tristețe etc. Acestea sunt o parte din ele: a pleca, străinătate, bani, masină, viză, haine, a rămâne în Occident, a nu se mai întoarce, lucruri din străinătate, succes în străinătate, pas sau pașaport, Germania, Franța, Italia, Spania, Irlanda, Statele Unite, Canada, Australia etc.
De multe ori mi-am pus întrebarea care popor a emigrat în mai multe țäri, poporul român sau poporul evreu? Acest vocabular m-a înebunit pe mine și pe mulți alți români. El este vocabularul generației părinților mei. Acest vocabular a luar sufletul nostru ostatec și l-a înschis într-o cușcă care se cheamă „emigrare”. Mi-au trebuit mulți ani până să-mi pot elibera sufletul din aceasă cușcă. Martin Walser continuă: „Das nenne ich Vokabular. Jedes Wort ist nur sinnvoll, wenn ich die ganze überlieferte Christologie in jedem Wort mitklingen höre. Jedes Wort ist geladen mit einschlägiger Überlieferung“. Limbă ca și paradis sau limbă ca și cușcă.
Noi, românii, avem o sarcină importantă. Epurarea sau eliminarea cuvintelor care ne-au luat ostateci, care ne-au închis sufletele într-o cușcă. Sarcina noastră nu este ușoară, dar nici imposibilă. „Sprache wird offenbar immer dann zum Vokabular, wenn sie positiv werden soll“. Noi trebuie să denunțăm acest vocabular, apărut dupä 1989, la fiecare colț de stradă și să-l combatem cu toate mijloacele până la epurarea sau eliminarea cuvintelor dubioase. Numesc aceast vocabular „paradoxul poporului român”. Limba noatră trebuie salvată, curățată și refăcută. Cuvinte ca și: pașaport, viză, prelungire, permis de ședere etc. , au pentru mine o conotație prea negativă, de aceea îmi este groază să le pronunț sau să le aud. Ele descriu o dezvoltare anormală a unei societăți. Din acest motiv m-am hotărât să denunț limba infernului.
Președintele Traian Băsescu a afirmat la sfârșitul lui ianuarie 2007, la Parlamentul european, în fața eurodeputaților: „România aduce un nou suflu de aer în Uniunea europeană“. Acest lucru este adevărat, doar că suflul nostru este total diferit de cel al celorlalte popoare, care au aderat la UE. Este suficientă doar o privire la vocabularul limbii noastre înainte de Revoluție și după Revoluție pentru a înțelege ce avem noi de povestit și cât de importantă este sarcina noastră.
Elie Wiesel, laureatul premiului Nobel născut în România, la Sighet, a povestit lui Robert H. Schuller de la Crystal Cathedral din Garden Grove, California, că sentimentul cel mai sfâșietor din lagărele de concentrare, pe care l-a trăit, a fost acela de a se simți abandonat: „Dar unde sunt celelalte popoare? Chiar nu interesează pe nimeni dacă sunt mort sau viu?” Până la sfârșitul lui `89 ne-am pus și noi, în România, aceleași întrebări: „Unde sunt ceilalți europeni? Chiar suntem singuri în Europa?”. God-as-other passed away. Și-a întors fața din lipsă de interes. Și astfel a apărut un nou vocabular în limba română, cel al infernului. Limba nu minte, ea este singura dovadă veritabilă.