1. Coboram printre ganduri. Agale. Suprins ca nu se rup sub greutatea atator vise. Se leganau in jurul meu clipele ca niste iele furisate cautandu-si o rascruce in care sa-si incinga jocul. Plimbandu-ma si visandu-ma nici nu am tinut socoteala atator zambete care s-au scurs. Parca nici nu ar fi fost…
2. Atunci am vazut-o trecand cu mersul leganat usor, numai atat cat sa ii unduiasca soldurile. Venea spre mine ca o ispita. In lumina filtrata de frunzele castanilor batrani – ati observat ca toti castanii sunt batrani ? – ii juca pe fata ca si cum ar fi venit din alta lume. Dintr-o lume a ei, in care nu mai avea nimeni loc sau in care nu mai voia sa stea nimeni. Pentru ca avea un jocul luminilor si al umbrelor ii compunea o tristete ireala. Sau, poate, mi se parea numai mie... copil pribeag printre ganduri razlete.
3. Imaginea ei in miscare mi-a amintit de cineva tare drag sufletului meu, chiar si acum, dupa multi ani si caruia ii pastrez o tandra recunostinta pentru clipele pe care a stiut sau numai a putut sa mi le ofere. Si m-am simtit strabatut de fiorul trist al acelei amintiri ca si de dorinta nestavilita de a sti despre ea...
4. Cuprinsi, de niste ani buni, de febra muncii neostoite, de stresul cotidian care ne-a devenit drog, de grijile zilei si de cele viitoare, nu mai stiam nimic unul despre celalalt. La inceput, s-au rarit intalnirile... apoi, telefoanele... pana cand au incetat cu totul. Ca un izvor care seaca incetul cu incetul si numai iarba de pe malurile lui firave isi mai aminteste despre el.
5. O priveam indreptandu-se catre mine. De fapt, cred ca mergea numai in treaba ei. Dar era frumos sa imi imaginez ca imi vine mie in intampinare. O femeie frumoasa, cu un mers frumos, cu un zambet pierdut printre buze... uneori, chiar am imaginatie... Sigur ca nu ma asteptam sa imi sara de gat. Nici macar sa imi adreseze un zambet distant si distrat. Asa cum ni se mai intampla, cateodata, sa ne pomenim zambind cuiva pe care nu il cunoastem. Poate ca zambim amintirilor noastre, poate ca l-am confundat cu cineva...
6. Revenind cu gandul catre amintirea mea, de data asta, m-am trezit intrebandu-ma pentru ce nu am avut, atunci, niciunul curajul de a continua o relatie care ne placea amandorura. Scuzele sub care te poti retrage mereu sunt numai o expresie nefericita si trista a fricii. Frica, de ce ? De ceea ce ar fi putut urma ? De faptul ca, la un moment dat, ar fi trebuit sa facem o alegere de care nu ne simteam in stare niciunul dintre noi ? De faptul ca, lungind clipele acelea, am fi putut sa cadem in plasa banalului, a obisnuintei ? Rutina omoara incetul cu incetul orice fel de relatie. Poate ca ne era teama ca nu vom mai putea oferi ceva nou. Ca vom incepe sa ne repetam si sa ne reptam repetitiile pana cand vom constata ca am tocit si amintirea clipelor frumoase. Ca nici ele nu mai sunt in stare sa ne spuna nimic...
7. Duceam duios in gand aceste intrebari ca pe florile puse la pastrat in albume uitate de fetele batrane. Alaturi de versuri triste despre iubiri neimplinite si de panseuri categorice despre desartaciunea lumii. Orice scenariu as fi incercat acum era limpede ca ar fi fost total gresit. Viata petrecuta cu daca as fi facut asa... sau, asa... are un gust tare salciu. Si mincinos. Cu toate ca, uneori, ne place sa ne mintim, ne place sa ne luam dorintele drept realitati, ne place sa socotim ca avem intuitie si multe altele, care sa ne faca mai buni si mai frumosi in proprii nostri ochi. Loviti de esecuri si persistand in a strabate drumuri care nu duc nicaieri avem dorinta de a schimba lucrurile. De a le face sa mearga dupa cum consideram ca ar trebui si ca am merita. Si daca nu purcedem sa facem un prim pas, ramanem in tara lui daca as fi facut asa... sau, asa... si incepem, incetul cu incetul sa ne luam dorintele drept realitati. Construind o lume trista si imposibila dar dupa chipul si asemanarea noastra, la inceput ne refugiem in ea ca intr-un barlog, apoi intarziem tot mai mult acolo, pentru ca nu ne ameninta nimic si nimeni, pana sfarsim in a ramane prizonierii ei...
8. Cu lumina sparta de umbrele trecatoare ale frunzelor compunandu-i mereu un alt chip, venea cu mersul frumos inspre mine. Imi placea sa o privesc apropiindu-se ca si cum s-ar fi miscat prin alt timp, mai incet si mai diafan decat al meu. Nu starnea nici o aura in jurul ei ci numai in sufletul meu, calator printre amintirile care ii erau dragi. Chiar daca mai aveau si gustul amar al regretelor, al renuntarilor.
9. Ma intrebam (pentru a cata oara, oare ?) de ce ne abandoneaza curajul de a continua ceea ce s-a dovedit a ne place. Ceea ce ne-am dorit sa ni se intample mereu. Ceea ce, intr-o ultima si aiuritoare prin insasi existenta ei, instanta nu ne-am fi dorit sa se termine vreodata. Obosim ? Ne asumam vinovatii care nu ne apartin ? Ne dovedeste teama pe care, pana atunci, am stiut sa o strunim, domolim, ignoram ? Inca dinainte de a nu mai simti nici o ifiorare a vreunei atingeri, nici un imbold a vreunui suras renuntam. Brusc sau prelungind o agonie fara a avea speranta vreunei reveniri, renuntam. Ceea ce ne daduse puterea de a dori, de a simti, de ne depasi pe noi insine prin gesturile si cuvintele spuse devine motivul abandonului. Ca si cum in fiecare gest de tandrete salasluieste si samanta viitoarei despartiri. Ca si cum in fiecare sopate de iubire se afla si cate un strop din urmatorul adio. Nu e drept. Nici fata de noi, nici fata ce celalalt.
10. Si incepem sa ne ascundem dupa scuzele oportuniste, dupa motivele conjuncturale. Incepem sa ne ascundem de noi insine mai mult decat de celalalt. Incepem sa ne negam tot ceea ce am trait pana atunci. Pana cand totul ramane in albumul cu amintiri. Fara a ne gandi, poate, nici o clipa ca nu peste mult timp vom simti muscatura aspra si neiertatoare a regretului. Inutil si tardiv, ca orice regret.
11. A trecut prin dreptul meu cu gandurile ei pierdute printre jocurile de lumini si umbre. Venite din inalt si din sufletul ei. Nu mirosea nici a tristete, nici a fraged indragostita. Nu m-a privit asa cum am incercat sa nu o privesc nici eu. Cu toate astea, avea un mers frumos care amintea de umbrele gondolelor trecand pe sub ferestre de indragostiti insotite de freamat de serenade. Mi-a ramas gandul in inapoi, pasindu-i pe urme si adulmecandu-i mersul.
12. Pentru ca nu mai gaseam cararea printre gandurile dinaintea acestei intalniri, am inceput sa defrisez alte spatii personale. Clipele – iele plecasera si ele. Sau poate ca isi gasisera rascrucea cautata. Altele nu se mai aratau. Asa ca am renuntat sa ma mai uit dupa ele.
13. De pe o banca s-au ridicat doi batranei. Se miscau incet si prevenitor. Ea il lua de mana pe el si plecara sa isi continuie plimbarea inceputa cu multi ani in urma.
ââă