Privesc cerul de pe geamul micuței mele camere. Zăresc un nor cu forma unei fețe. Îmi inchid ochii și îmi imaginez că acel chip este al tău. Te privesc minute în șir, timp în care tu vii tot mai aproape. Atât de aproape, încât pot simți fiorul respirației tale. Iți atingi buzele de ale mele si un șoc ireal imi străpunge fiecare mușchi. Sunt conștientă că nu este real și totuși nu mi-aș dori să se termine. Te retragi încet și încerci să articulezi niște cuvinte. Acum imaginea ta se distorsonează și îmi deschid ochii. Realitatea mă izbește în momentul în care văd cerul, acum întunecat. Privirea mea rămâne ațintita asupra lui câteva secunde, iar dezamăgirea iși face loc in sufletul meu. Nu am aflat ce incercai să îmi spui.