Salina Ocnele Mari


Am fost în aceste zile la un punct turistic din județul meu natal, Vâlcea. Încă înainte de a intra în salină se observă reminiscientele sistemului sucombat în anul 1989. încă de la început ești informat că aici au fost aduși să plătească prin muncă forțată, prețul demnității umane, personalități ce nu erau pe placul arhitecturii bolșevice, cum ar fi, marele gânditor român, Petre Þuțea. După cum spunea el însuși, pe lângă rolul evident negativ pe care îl juca salina, acest spațiu a reprezentat pentru Þuțea, locul unde a avut loc incursiunea divinității în universul său.
Salina se deschide cu un tunel ce pare că te duce înapoi în timp și de la început ești mișcat de înălțimea grotelor unde oamenii au căutat să culeagă sarea dăruită de Creator.
Formele pereților îți dau impresia că timp de sute de ani, în aceste locuri de sub păduri, nu au fost mineri ci sculptori.
Straturile de minerale, ce poartă amprenta unor timpuri antedliluviane, formează un tablou armonios de proporții considerabile.
Aici nu se resimte oxigenul infectat de lăcomia umană, aici omul se împacă cu natura și aici găsești speranța unui nou început.
Mi s-a părut puțin ironică prezența unei mori de apă, care învârtindu-se semnifică trecerea timpului constant, tocmai aici, unde timpul pare că a înghețat.
Acum din depărtare văd un miner ce pare venit din timpuri de demult dar cu fiecare pas ce îl face, văd că m-am înșelat, este un miner contemporan, mestecă gumă și vorbește la telefon ...