Duminică, 8 mai 2005

Este și un fel de liniște atunci când te apleci spre a scrie, ca atunci când, născându-se un gând, este nevoie de un răgaz al nașterii lui, altfel s-ar face doar umbră. Literele de ce nu au umbră, te-am întrebat? Vezi doar că orice obiect, orice ființă își poartă umbra vrând-nevrând. Oare literele de ce și-au pierdut umbra? E simplu, mi-ai spus, ele sunt mereu în umbra scriitorului. Pagina albă nu le permite decât așternerea luminoasă. Indiferent de vor fi citite sau nu, ele se lasă de umbre, îmbrăcând haina celui ce le dă naștere.

Trebuie că le este greu paginilor albe, într-un fel, atunci când se lasă în mâna oricui, pe orice raft, în vreun sertar, pe-o masă, pe jos aruncate, în dosare, între cărți, pe balcon, în tren. Nu cred că le place neapărat să fie așezate în cea mai mare ordine, dar nici alandala. Cred că se tem pentru scrisul ce-l poartă. Mâine se șterge, poimâine se varsă o cafea, peste un an sunt uitate, peste zece deja nimeni nu mai știe de ce a scris ce a scris. Cred că paginile albe și-ar alege un alt destin, ca și oamenii. Oamenii ce le-au ales, oamenii ce le-au citit, oamenii ce le-au uitat.

E greu să ai grijă de ceea ce scrii, mai ales când te scrii pe tine. E ca și cum te-ai naște iar. Îți reiei viața prin ceea ce curge din cerneluri. Ești gând, ești reamintire, ești retrăire, ești ce ai fost mereu sau ceea ce potențial se lasă ascuns în tine, ești ce ai putea fi, o schiță a unui timp. Pagina albă te așteaptă. Nepătată. Și asta te obligă să ai încă și mai multă prudență cu ea, cu tine însuți. Ne atingem atât de ușor, totul lasă urme în noi, totul se vede pe o pagină albă, până și urma ștergerii, urma uitării. Și-atunci, cu asemenea delicate creaturi, cum să poți trăi? Copiii, numai ei ne pot învăța să așternem viața din colțul din dreapta sus, până la capăt.


De-ar putea grăi, paginile albe ne-ar arunca înțepătura creionului în spate, sau zgârietura peniței pe obraz, atâta agresivitate îndurată... Ne-ar arde cu focul ce le mistuie în câteva secunde. Ne-ar revărsa apa ce le inundă prea brusc și șterge nemiloasă orice însemnare. Ne-ar urla prăfuirea și îngălbenirea, mirosul de mucegai, și ne-ar zbârci cu colțurile îndoite, definitive riduri. Când va putea omul să se respecte îndeajuns pentru a putea avea măcar o simplă stimă pentru fiece pagină nescrisă?


Paginile albe azi au nevoie de liniște, cascadele de cuvinte se aruncă din litere spre pământ, pătrunzându-l fertil. Mâine oare se va crea măcar o poezie?


...