DISTIHUL PARADOXIST este format din doua versuri, antitetice unul altuia, dar care împreuna se contopesc într-un întreg definind (sau facând legatura cu) titlul. De regula, al doilea vers il neaga pe primul, continând asadar o notiune/sintagma/idee opusa (antinomica, antagonica).

Facerea Distihului:
- luati un dictionar de locutiuni si expresii lingvistice, proverbe, zicale, pilde, aforisme, cimilituri, adagii, maxime, butade ori panseuri celebre ale unor personalitati, si contraziceti-le fara mila, forfecati-le!
- sau un dictionar de antonime, si altul de sinonime si eschibati pe notiuni/sintagme/locutiuni contradictorii – omogenizând elemente eterogene; alegeti si un titlu corespunzator si intrati în paradoxism.
Scoala de literatura paradoxista, care s-a dezvoltat de prin anii ’80, continua prin aceste bi-versuri închise într-o formula lirica noua, exacta, dar cu deschidere spre esenta.
Pentru asemenea poeme retetare se pot elabora algoritmi matematici si implementa pe computer, dar ar fi preferabila o masina cu... suflet!

Trasaturi:

Întregul distih paradoxist sa fie ca o parabola, hiperbola, elipsa geometrica unitara la frontierele dintre arta, filosofie, rebus si matematica – aflate in complementaritate;
si sa contina:
- antiteze, antinomii, antagonisme, antifraze, parafraze, metafore contrare, polarizari;
- paradoxuri la nivel semantic: ideatic, social, politic, teologic, lingvistic, psihologic, filosofic, chiar si stiintific; tocmai acest paradox da savoare întregului, de aici si frumusetea scrierii, gustul metaforei mici fâlfâind din aripile împleticite;
- pseudo-paradoxuri pe alocuri;
- caracter derizoriu, în raspar fata de un academism perimat si traditionalism ramolit (gen Al. Lungu);
- calchierea/contopirea/juxtapunerea oximoronica de jargoane, expresii lingvistice, sabloane, arhetipuri, scheme, pattern-e, matrite clasice;
- gasirea de (mularea/întruparea în) formule si antiformule de creatie;
- contrapoeme;
- stiluri epigramice antitetice;
- parodieri de expresii si locutiuni, proverbe, butade, aforisme, zicaturi, sentinte, clisee de limba (de lemn, si nu numai), structuri gramaticale, frazeologii prin:
. deturnari de sens la 45 ori 90 de grade;
. în contrasens, raspar (la 180 grade);
. figurativul interpretat la propriu, si viceversa (încalcarea conventiilor);
- parafrazari cu scopul împrospatarii sabloanelor moarte;
- ori în nonsens metaforizat, exagerat, parabolizat (micsorare marita, ca la microscop, intrând în infinitul lumilor mici, concentrate);
- idiosincrazii la contradictii, incongruente, divergente, deformari, alterari, rastalmaciri, mistificari, prefaceri poetice si anti/nonpoetice;
- text, paratext, antitext, intertext, nontext cu inflexiuni paradoxiste (sublimbaj, supralimbaj, metalimbaj);
- inspirate/prelucrate din folclor: glume, bancuri, poante (cu Bula, cu Itic si Strul);
- sau jonglat pe ambiguitatea omonimelor (plurisens);
- unele paradoxuri au devenit locuri comune, metafore, s-au traditionalizat dupa ce la aparitie întâmpinasera rezistente, fusesera respinse; aceasta-i soarta oricarui paradox!
Distihurile Paradoxiste sa fie:
- schematice;
- ca niste învataminte;
- chintesente de gândiri filosofice;
- sclipiri ale imaginatiei;
- vorbe de duh, memorabile, care sa te unga la suflet;
- cu economie de cuvinte, non multa, sed multum, maximalizând minimalizarea, minimalizând maximalizarea - acum, când lumea citeste mai putin, e nevoie de scrieri concentrate;
- diversificate în topice, sfere notionale, ecuatii poetice paradoxiste;
- lucrurilor spuse pe nume/pe sleau, pontoase, ingenioase (daca taiem cu bisturiul chirurgiei lirice);
- versurile s-alunece la rostire (citire);
- cel pu]in un ritm interior (chiar si rima) pentru un plus de armonie (în aparenta dezarmonie);
- structura metrica a celor doua versuri randomiala (la intâmplare);
- cu o dulceata anume aceste sintagme;
- atentie la taierea poemului în doua: mai sagalnica în timp si contratimp, cezura si anticezura;
- având un titlu, poemul se-ncheaga, se rotunjeste, alcatuieste un întreg;
- titlul, scurt si cuprinzator, sa contina cheia corpus-ului poetic, “referitul si referindul”;
- un soi de definitii lirice rebusiste: bazate pe antiteze, si utilizând biversuri care denumesc titlul;
- a nu se interpreta distihurile paradoxiste ca simple calambururi, ci ca întelesuri ale neîntelesului, “mai adânci, mergând la substanta, la miez”, alteori chiar neîntelesuri ale în]elesului “impresii facile, în urma unei lecturi superficiale, ca stapânim materialul pâna-n profunzime”;
- de un eclecticism organic.

Considerente istorice:

Paradoxismul nu l-am inventat, ci descoperit. El a existat înaintea... paradoxistilor.
Întelepciunea populara, dar si o parte din creatia culta, se muleaza perfect pe matrita paradoxista clasica; în acest scop, iata câteva
Exemple:
- începând cu anticii greci, prin Platon (care pune în gura lui Prothagoras): Toata lumea/Învata pe toata lumea;
- sau stramosii romani: Festina/Lente (Grabeste-te/Încet);
- continuând cu aforisme vechi românesti: Sezi strâmb/ Si gândeste drept (C. Negruzzi, “Pacala si Tândala”, fragmente, 1840);
- cum zicea Voltaire? Legile în arta sunt facute/Pentru a fi încalcate;
pai si-atunci?!
- Baudelaire cu “Les fleurs du mal”;
- Eminescu despre fecioar`: Mai nu vrea/Mai ca se lasa;
- trecând pe la Caragiale, cu al sau: Curat/Murdar;
- si olteanul Arghezi, cel sugubat: Una vorbim/Si alta fumam! (observati transparenta aluzie), dar si poemele-i din “Flori de mucigai”;
- paradoxul politic: de pilda:
“Cu cât vor unii sa-l darâme pe Maresalul Antonescu,
Cu-atât acei din tabara opusa îl ridica-n slavi mai tare”, ca-ntr-o balanta: când un taler este coborât prea mult, îti vine sa pui o greutate în celalalt pentru egalare; este o chestiune psihologica, precum la meci, când se-nfrunta doua echipe nefavorite, tinem cu cea mai slaba ( + si – trebuie sa stea în cumpana); asa încât, afirmam ca “Ion Antonescu a cazut/Înaltându-se” – deci, vrând sa-l distruga, n-au facut decât sa-l readuca în constiin]a publicului larg; este Efectul Invers care actioneaza, plus Legea Echilibrarii;
si viceversa: ovatiile exagerate duc la reactii contrare: beneficiind de toate favorurile unui regim “Poetul Mihai Beniuc prin înaltare/A esuat”;
unanimitate (pozitiva sau negativa) nu exista;
- despre birocratia din perioada stalinista: Doi cu sapa,/Trei cu mapa;
- ironia lui Grigore Moisil:“ION BARBU:
Este cel mai mare matematician/dintre poeti,
Si cel mai mare poet/dintre matematicieni!”
(care din pacate-fericire mi se aplica si mie?);
- precum si Alberto Caeiro, alias Fernando Pessoa:
Unicul sens tainuit din lucruri
E acela ca n-au nici un sens tainuit;
- si, mai în vremea noastra, un paradox social: “The Power/of the Powerless”
(Puterea celor/Fara de putere), eseu de Vaclav Havel care, dintr-un disident (fara nici o putere), ajunge presedinte (cu cea mai înalta putere) în fosta Cehoslovacie, aducând democratia tarii sale, dar si destramarea ei;
- O. Paler în "Flacara":
SPECIALIZARE înseamna
Sa stii din ce în ce mai mult/despre din ce în ce mai putin,
Pâna ajungi sa stii totul/despre nimic!
- paradoxul economic: tari care produc prea mult/ceea ce nu consuma, si consuma prea mult/din ceea ce nu produc (Roger Garaudy, 1997);
- “Minunile” din Caracal:
a) Puscaria/pe strada Libertatii!
b) Cimitirul/pe strada Învierii!
c) S-a furat/de la Politie!
d) A luat foc/Sediul Pompierilor!
- vorbirea mucalita, în contrasens: Îti fac un bine;/Te superi?
(pai, normal ca nu ma supar!);
- ori proverbe, dictoane, zicaturi, butade, cugetari contemporane foarte uzitate: Lenesul/Mai mult alearga; Hai la munca sa muncim,/Da, Doamne, sa nu gasim!; Face haz/De necaz; Ia-l de pe mine/Ca-l omor; Câine surd/La vânatoare; Prinde orbul,/Scoate-i ochii; Bate saua/Sa priceapa iapa!; Doi se cearta/Si-al treilea câstiga; Las' sa mai fie si un lup/Mâncat de oaie; Omul, pâna nu slujeste,/Stapân nu ajunge;Tu îl bei pe dânsul/Si el te bea pe tine; Daca legi bine,/Bine dezlegi; Trage nadejde/Ca spânul de barba; Scump la tarâte/Si ieftin la malai (I. C. Hintescu, "Proverbele românilor", Editie îngrijita de Constantin Negreanu si Ion Bratu, Cuvânt înainte de I. C. Chitimia, Ed. Facla, Timisoara, 1985) – interpretari pe dos;
- si proverbul englezesc: Un pahar este pe jumatate plin/Sau pe jumatate gol, deci orice lucru este si pozitiv si negativ, depinde din ce unghi îl interpretezi – principiu folosit de propagandisti;
- de la titlurile de-o schioapa din ziare (sau chiar de carti în librarii ori fisierul bibliotecii) care, daca în componen]a lor con]in un paradox, devin mai incitante, socheaza la lectura (vezi predilectia pentru antinomii a multor condeieri, tocmai pentru a surprinde ori a atrage publicul);
- la fotbal chiar, antrenorul sfatuind jucatorii:Cea mai buna aparare/Este atacul – fara a fi deloc un paradox, ci o tactica, o realitate;
- prelungind cu Legile Americane ale lui Murphy, de un umor amar: Probabilitatea, ca o felie de pâine cu dulceata sa cada cu partea unsa pe covor, este mai mare decât cu partea neunsa (!)
- si-n analiza matematica exista, cumva paradoxal (totusi, neparadoxal!) sup inf (M) si dualul inf sup (M), care înseamna cel mai mare dintre cei mai mici, si respectiv cel mai mic dintre cei mai mari.
“Cool, isn't it?”
- sau “Cântecul Pilangiului”:
De la beat/cârciuma vin,
Merg pe gard/de drum ma tin.
Dau cu câinii/-n bolovani
Si-s prieten/cu dusmani!
- si tertina semi-paradoxista:
Cine stie sa faca un lucru, îl face.
Cine nu stie, învata pe altii cum sa faca!
Iar cine nu stie nici sa faca si nici sa-i învete pe altii, conduce!!
(valabila pentru fostii secretari de partid, îndrumatori culturali, si nu numai);
- în timpul dictaturii:
Art. 1. Seful are dreptate.
Art. 2. Seful are întotdeauna dreptate.
Art. 3. Când seful nu are dreptate, se aplica Articolul 1 sau 2;
- ori din bancurile soptite cândva pe la colturi:
ERA CEAUSESCU
Pesimistul: Mai rau de-asa nu se poate...
Optimistul: Ba se poate (!)
(si, într-adevar, perioada de tranzitie se dovedeste si mai dura) care bancuri mai îndulceau intelectualiceste anii aceia negri;
- plus celebrele “culmi” populare (sinonim: bancoase, pontoase, cu nuante semi-absurde, si totusi de-o logica foarte... plastica!)
CULMEA PROSTIEI:
Sa crezi ca soacra-ta
E fata mare!
ori
CULMEA ÎNOTULUI:
Cu-o mâna sa-noti, si cu cealalta
Sa dai din picioare (!)
ori
CULMEA GAINEI:
Gaina are picioarele la fel de paralele.
Mai ales stângul (!!)
(rândul al doilea pune capac la toate).
Si altele multe, aflate sub ochiul lectorului si-n urechea ascultatorului.