cu toate că sunt un om care plânge ușor - la unele secvențe din filme, ascultând anumite melodii, văzând scene cu vietăți în suferință, amintindu-mi ceva, și în alte diferite împrejurări -, în mod cu totul curios, citind proză, nu mi se întâmplă să lăcrimez (ci numai citind poezie, și mai cu seamă esenin).

există un singur prozator și o singură carte care m-au făcut și mă fac în continuare să plâng, de câte ori o deschid, cu evlavie aș spune, căci este cartea mea icon, ca să folosesc o expresie la modă: autorul este cinghiz aitmatov (n. 12.12.1928, șeker, rssa kirghiză, urss - m. 10.06.2008, nürnberg, germania), iar cartea - cântecul stepei, cântecul munților.

o țin la loc de cinste în bibliotecă și lipită de inimă, pentru totdeauna. pe pagina de gardă, mâna mea de om tânăr, aproape un copil, a notat conștiincios data la care am achiziționat-o: 9 - 08 - 1989. nici nu știu ce mă sensibilizează mai mult: amintirea acelor ani fericiți, atmosfera, scriitura măiastră sau faptele povestite? mai degrabă, toate la un loc. din punct de vedere al aspectului, e o carte modestă, sărăcuță, așa cum erau toate pe atunci, lipsite de estetica epatantă și înfloriturile lucitoare ale aparițiilor editoriale de astăzi. dar ce comori intelectuale și sufletești adăpostește între coperțile simple, în paginile ei aspre și de-acum îngălbenite...

cartea cuprinde patru povestiri ample:
geamilia, despre care louis aragon spunea că este cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris de la romeo și julieta încoace;
plopșorul meu cu băsmăluță roșie, al cărei titlu este el însuși un poem;
vaporul alb, de un dramatism și frumusețe impresionante;
cocorii timpurii, nuvela care mă copleșește afectiv și pe care o consider o capodoperă absolută ca subiect, deznodământ, măiestrie artistică, mesaj.

acțiunea acestor povestiri are loc începând cu anii celui de-al doilea război mondial și continuând în deceniile următoare, în ținuturile asiatice ale uniunii sovietice, în locuri legendare precum tian-șan, dolon, altai, narin, pamir, enisei, issyk-kul - unde se derulau marile proiecte inginerești de construire a magistralelor de înaltă altitudine, care străpungeau munții la mii de metri înălțime -, precum și în așezările rurale din nesfârșitele stepe kârgâze.

realismul descriptiv de tip gazetăresc se împletește armonios cu inserțiile fantastice ale folclorului local și cu analiza psihologică de finețe practicată de aitmatov, rezultând un melanj original, fermecător și emoționant, de o ascuțime a observației și profunzime a simțirii rar întâlnite.

îmi amintesc cum purtam în geantă acest volum... când prindeam un loc liber în metroul aglomerat, în drumul către serviciu, sau de la serviciu la facultate, sau de la facultate acasă, când ochii mi se închideau de-acum de oboseala încă unei zile pline care se sfârșea, mai găseam puterea și bucuria de a deschide cartea și a mă reîntâlni cu aitmatov și personajele lui extraordinare... și privirea mi se limpezea dintr-o dată, iar viața îmi părea încă și mai frumoasă decât putea să fie la douăzeci de ani.
_______________________

cinghiz aitmatov
cîntecul stepei, cîntecul munților
în românește de nicolae iliescu
editura albatros, bucurești, 1989