În Egiptul”fericit”bărbații jurau ascultare celor care aveau să le fie consoarte, pe când în Grecia nici nu putea fi vorba de emancipare a femeii, cu nimic deosebite de cele ce populau haremurile asiatice.
În opoziție cu grecoaica, crescută și educată pentru căsătorie, ca țel suprem, femeia spartană trăia, din copilărie, alături de băieți, ambele sexe sumar îmbrăcate, făcând sport și dansând.
Libertatea grecoaicei era a apei în țeavă, singurii bărbați cu care putea intra în contact fiind rudele ei de sânge și personajele legendelor.
Un produs al unei astfel de educații nu putea concepe sau imagina sexul fără legiferare. Rigiditatea dogmei obliga, prin prisma cetățeniei și a statutului social, la căsătorie între locuitori ai Atenei, de sexe diferite, astfel încât familia extinsă să poată beneficia, fără dubii, de protecția statutului pentru familia mică cât și pentru urmași. Numai că în mai multe societăți de tipul celei ateniene, femeia, dacă nu reușea prin armele ancestrale să conducă bărbatul, îl teroriza prin crize de nervi și discuții interminabile, mai mult monoloage, pe ton ridicat.
Cu toate aceste căsătorii aranjate, providența făcea ca pe acest teren arid să se întâlnească și împlinirea prin dragoste alături de iubire.
Þelul ideal al parcurgerii vieții aidoma lui Filemon și Baucis era accidental atins dar să nu dăm crezare pe deplin legendelor despre Hector și Andromaca sau despre Admete și Alcesta.
Cu toate aceste reguli și aspirații colective asta nu însemna că bărbatul grec nu evada în politică sau spre sexul plătit, tocmai pentru a scăpa de perfecțiunea conjugală.
Calitatea curtezanelor, și prin calitate înțeleg atât aspectul fizic cât și nivelul de cultură, era direct proporțională cu suma pe care o aloca bărbatul pentru curtezane.
Evoluția curtezanelor în tehnici și rafinamente de seducție sexuală și spirituală a cunoscut o curbă ascendentă prin diversificarea cunoașterii fizice a bărbatului dar și o sondare atentă a psihicului și a nivelului de instrucție a acestuia.
„Antemergătoarele” Damei cu Camelii sau a Sophiei Arnauld nu au exclus niciodată posibilitatea de a întâlni iubirea făcând comerț cu amorul carnal. Privind în realitatea contemporană va trebui să acordăm un oarecare credit femeilor frumoase și inteligente care, după o perioadă mai mult sau mai puțin zbuciumată, în relații cu diverși domni, mai tineri sau mai puțin tineri dar având conturi bine garnisite, s-au decis să devină”femei onorabile” sau mai acceptabil spus „femei de casă”.
Manipularea prin sex și prin inteligență poate atrage în capcană „peștișorul de aur”. Reală sau nu această iubire poate fi mai mult sau mai puțin credibilă chiar dacă ar avea ca model relația dintre Pericle și Aspasia.
Roma, din cele mai vechi timpuri și chiar până în zilele noastre, a făcut dragoste cu dedicație. Existentă fiind, instituția divorțului, pentru câteva sute de ani, nu și-a găsit adepți dar totul a fost perfect până când romanii i-au cucerit pe greci.
Începutul schimbărilor în moralitatea romană a debutat prin apariția la Roma a elevilor artiștilor greci.
Poezia și celelalte arte au lucrat mai profund decât un război de cotropire. Relațiile conducătorilor romani cu femeile rafinate, cunoscătoare a „jocului sedusției”, apte de a fi mereu alta, au condus la constatarea că soțiile lor sunt plicticoase și lipsite de atracție.
Reacția femeii romane a fost imediată, adaptându-se cu o abilitate remarcabilă la „ce se cere” ajungând adesea să-și întreacă modelele, căzând pradă exceselor. În acest cotext August a fost nevoit să-și exileze propria fiică pentru a salva câte ceva din onoarea și demnitatea afișate public.
Ovidiu lansa idei decadente îndemnând nobilii la a accepta tacit amantlâcurile soțiilor atâta timp cât cheltuielile acestora, cu luxul sau petru unele probleme domestice nu afectau bugetul personal al capului familiei.
Decăderea și descompunerea morală a culminat în vremea lui Nero ca apoi lucrurile să se estompeze pe calea spre secolul de aur ce avea să vină.
Pe fondul încercării smulgerii din marasm, societatea romană a acceptat, fără prea mari rezerve sau opreliști, pătrunderea în inima imperiului a diverselor secte și religii din teritoriile ocupate.
Dragostea în numele căreia murea Dumnezeu a dus la redescoperirea și potențarea altor valori.
Așa cum am mai remarcat, aspirațiile tinzând către absolut, asta ca să nu folosesc termenul de excese, au culminat prin căsătorii model așa cum a fost cea dintre Aurelian și Cecilia.
Pocăința hetairelor, reevaluarea practicării moralei, au reușit să dea femeii, prin noua religie, puterea pe care nu a avut-o niciodată, fiind preamărită, simbolic, prin Preasfânta, în care erau omagiate atât maternitatea cât și virginitatea în egală măsură.