poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-01 | |
Fault gratuit – căderea orașelor
Dragoș Vișan Orașul gârbovit își dădea ultima lui suflare în fața orașului ghetou (stil comunist). - Nu mai pot de cald. Scot limba. - Scoate-o ! La toți orășenii tăi. - Le-o scot și lor, pentru că m-au epuizat. - Poluarea stă la poartă și bate. De ceasul morții!... - Bine. N-o consider greșeală neprovocată. - În sfârșit, noaptea mai respir și eu... - Sau în weekenduri. - Da, atunci mă relaxează intrarea în obișnuit. - Dar știi măcar cu cine discuți? - Nu, pentru că nu socializez cu nimeni, fiind metropolă. - Du-te, bă, de-aici, că orașele nu mai sunt ce-au fost !... - Atunci, zi, ce am devenit eu ? Atestat de mult sunt… - Ai devenit o grămadă de broaște și țânțari, de șobolani. - Nu, nu. - Ca un Sibiu. Te-au invadat leprele, te-au ros șobolanii, ți-au lăsat pe Hermanstrasse numai mațele salamurilor! - Mă insulți. Scorneli peste scorneli – asta nu mai suport! - Moderația, diplomația nu ți-au servit la nimic. - Ba da, am evoluat, n-am fost evacuat nici când… - Da, nici la povârniș, niciodată. Cui vinzi gogoși? - Eu țin cu ai mei, mă dărâm ca să se înalțe ei... - Și eu, în schimb îi consider pe-ai mei masă de manevră, carne de tun sau de furnale. - Îi distrez, am pentru ei evenimente culturale, fac multe chermeze, le tai panglici noilor instituții. - Da, până la dispariția bunului simț îi lucrezi pe toți... - Și ce dacă? Acesta-i dictatul noii civilizații. - Eu nu mă sincronizez cu el. - O să te înăbușe sistemul. O să te stoarcă. O să te spargă. - Si ce dacă... Sunt încă tânăr, ieșit dintr-un pariu comunist. - Adică tu încă te crezi oraș revoluționar? - Păi de ce nu?! Istoria ne învață cam așa : orașele noi apar pe ruinele altora mai vechi. De exemplu, eu te sabotez pe tine să nu mai exiști. Miracolul istoric mă ajută din plin, pentru că tu reprezentai ceva nedorit. Eu am așteptat în umbră, ca o « civita nova ». Tu erai parazitul rămas în epoca viitorului. Urbanismul se schimba. N-avea nevoie de boieri ca tine, ci de lachei, de negri dezrobiți ca mine. Eu îți dau la temelii cu târnăcopul. Te scot pe tușă, placându-te ca la rugby. Ești pe picioare de lut, totuși… că doar nu ți le-or fi făcut ăia vechii din granit, sau măcar din beton armat… - Tu vorbești, lepădătură, tu, mă ? Lumea se surpa, intra în neguri când apăreai tu pe hartă, cu ombilicul netăiat, cu blocuri fătate din gherete, din vechi ghetouri muncitorești. Fără arhitectură și fără niciun plan începeai să te extinzi, ca mirosul de cadavre ale câinilor. Da, ai apărut prea târziu, nu ai vrut să înveți că identitatea citadină se câștigă într-un mod rafinat, cultivând spiritele îndrăgostite de ceva ORI DE CINEVA PRIN PARCURI, BIBLIOTECI, LOCURI DE MUNCÃ… Pe când tu ai dat apă la moară bodegilor și buticurilor. După tine, potopul tuturor viciilor ! - Eu nu mă cred educat. Recunosc, mi-am făcut acte false, dacă oricum nu mi-era dat să exist. Sunt însă un conspirator veritabil, nu un troglodit rămas întreg doar în poze, ca tine. Ce înseamnă cetate ? O închisoare cu regim sever, un labirint de plăceri interzize vulgului, permise unora. Plăcerile îndeamnă pe chiriașii tăi simandicoși să facă reguli, să decreteze segregarea, intoleranța. Ia de exemplu orașele Sighișoara, Mediaș, Cisnădia Sibiului… Se consideră ele de patru-cinci stele ? - Se. - Își iau prerogative europene, cu mult față de altele? - Își. - Vor cărți monografice, ilustrate, ilustrații, instantanee, diafilme, tot felul de imortalizări... - Așa-i modern, păi cum altfel... - Da, este modern. Pragmatismul a înlocuit și blazonul pentru unii ca voi, pentru burgurile lumii postindustriale. De fapt, ce-a mai rămas din voi? Numai reclama, numai fațada, numai grimasa, numai spoiala de cultură, da, asta se vede și dă bine, uimește pe turiști... - Jigodie târgoveață, cum îți permiți, cum îndrăznești să mă surpi? Tu nu ai constituția mea, n-ai nicio infrastructură precisă, niciun plan concret de canalizare eficientă. Pe tine sigur te mâncă pământul și te împrăștie vântul declasaților sociali. Pe tine se urinează casnicii tăi. Fără să mai tragă apa. În tine igrasia este la ea acasă, invadând pereții și născând monștrii teroarei din copilărie, cu tot neamul insectelor, rozătoarelor, țânțarilor... - Nu uita că în ultimele zeci de ani din mine ies oamenii noi. Formații întregi, trupe de muzică și actorie, tehnicieni, scriitori tot mai agresivi în limbaj, sportivii de performanță, medicii și chiar... arhitecții moderni. Ies ei oare din poduri și mansarde, din demisolurile demodate pe care tu le patronezi atât de “filantropic”, prin atâtea chirii și taxe? - Nu zic nu. Într-adevăr, vechii mei mușterii, urmașii primilor mei fii, s-au transformat în oameni renegați. Nu trăiesc decât pentru a-și strânge veniturile, de multe ori și ilicite. Orice metru pătrat de metropolă costă... Costă și la periferie, și în cartierele drogaților, unde-ți trebuie deseori elicopter ca să decolezi... de pe acoperișul imobilului tău, ca să scapi cu viață. - Lumea asta îți convine, te face să te vezi bine în oglinda cerului, ori a apei care te străbate? - Mă face să-mi văd ridurile de pe case și dărâmături de palate, mă face să mă zburlesc și să paralizez la orice cutremur, cât de mic ar fi! - Ce aștepți atunci de la mine? - Nu te-ai prins ? - Un fault. - Da un fault, un fault parșiv, gratuit, ca să mă prăbușesc… - Þi-l voi da, abia așept să te spargi, să te fragmentezi... - Atunci eu mă voi confunda cu tine și cu cei din gașca ta. - Dar de unde?! - Cum nu?... - Uite-așa, pentru că tu ești și viu, acum, un cadavru. Pe când eu sunt un hoit viu, un Golem, alcătuit din cărțile tuturor măscăricilor actuali. - Eu, marele oraș, mă împart ca tine în ghetouri… - Iar eu, infamul, mă dilat, supraviețuind în timp ce tu dispari. Orașele României plâng. Orașele Greciei râd. Chiar dacă și-n prezent suportă devastări. Noi n-avem demonstrații și baricade. Dar pe străzi trotoarele sunt ridicate în sus. Sparte de rădăcinile copacilor. Nimeni nu face alte trotuare. Să nu mai avem edili, primari, consilieri ? Iarna orașele parcă au lepră, dacă nu le-o acoperă ninsoarea... Orașele unde ne-am născut – monștrii de speriat ! Orășele-stațiuni (Olimp, Vatra-Dornei, Herculane, Govora, Slănic) – ruine prost recondiționate la prețuri necontrolate. Orașele României în care vrem să trăim – fugi, bre, cu sloganul ăsta comunist de-aici ! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate