Se opri o clipă din fugă.Gâfâia puternic și trebui să se sprijine o clipă de peretele umed și aproape mâlos.Intoarse capul și se uită încordat în spate.Era prea întuneric.Nu putea desluși nimic.Oare îl mai urmăresc? Nu–și dădea seama…
De altfel totul fusese ciudat …Stătea liniștit, întins pe pat în camera lui, când auzi ceva și crezu că sunt EI. A început atunci să fugă fără să mai țină cont de nimic, atât era de îngrozit la gândul că EI l-ar putea prinde, l-ar putea ajunge.
Cel mai enervant era că acum, în întunericul ăstă, nu-și mai putea da seama de nimic iar auzul lui încordat nu prcepea decât clinchetul apei ce cădea de pe pereții peșterii.
E bine totuși că a ajuns aici…
Clinchetul picăturii de apă atingând solul…
…………………………………………………………………………………….
Asta îi aducea aminte de un fluture pe care îl văzuse odată, un fluture cu aripile neobișnuit de mari pe care puteai parcă sa vezi toate culorile puse una langa alta.
Erau culori pale iar trecerea dintre ele abia visibilă. Avusese chiar impresia ca culorile trăiau și se preschimbau una în alta pe aripile fluturelui. Fermecat de magia culorilor, atinse o aripă și aripa tremură aproape imperceptibil, făcându-se toata albă. Iși retrase mâna speriat. Ce facuse? Ce se intamplase? Oare culorile suferisera?
Fluturele zbură mai departe iar el începu să alerge după el. Alergă pe câmpiile deschise, pline de flori, aleargă pe crestele muntilor, alergă prin văile adânci, alergă…
Fluturele zbura mereu iar el, neobosit, alerga razand dupa fluture. Cerul era albastru, pasarile cantau,florile zambeau iar el alerga razand dupa fluture.
Deodata crengile unei păduri se văzură în zare și fluturele își înteți parcă zborul până când ajunse pe petalele catifelate ale unei flori din mijlocul pădurii.Culorile parcă cântau de bucurie, atât de frumoase devenisera aripile fluturelui la atingerea petalelor sângerii.
O picătură de rouă pică, asemenea unei lacrimi, de pe crengile negre ale unui copac. Se auzi un clinchet clar, cristalin. Picătura atinse aripile fluturelui iar culorile deveniră dintr-o dată roșii și se sparsera în mii de bucăți de cristal. Fluturele căzu lin pe pământ, legănându-se ușor în aer și disparu în pământul negru.
Incercă să caute fluturele dar nu gasi nimic pe pamantul umed. Atunci a început să fugă pentru prima oara de frica LOR. Atunci a început întunericul să se lase.
………………………………………………………………………………………………
Da, într-adevar.Era ciudat. Abia acum iși dădea seama de toate acestea. Se uită din nou in jurul lui și simți cum îl cuprinde frigul. Era atât de frig în caverna asta! Nu mai putea ramâne aici. Trebuie sa fugă. Trebuie. EI îl vor căuta cu siguranța și-l vor găsi dacă ramâne aici.
Inspiră adânc, puse un picior înaintea celuilalt, se mai uită înca odată în spate și, aruncându-și privirea INAINTE, începu SA FUGA.