poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-06 | |
- Nu știu eu? Crezi că nu știu? Aveam în portofoliu o mie trei sute cinci zeci de clienți, din care peste jumătate cereau livrare fără factură, evaziune fiscală, nu am acceptat niciodată, supărându-i și pe clienți, dar și pe finanțiști, care nu aveau control asupra firmei mele, a mea până la urmă, veneau și de la poliție și de la finanțe să-mi ceară butoaie de bere pentru sindrofiile lor deșănțate, le acordam doar discount-ul maxim pe care-l acordam societăților comerciale, pe când ei ar fi dorit gratuitate, gratuitate contra protecție economică, dar eu nu aveam nevoie de protecția lor, mă protejam singur, prin corectitudine.
- Ok, am înțeles, dar ce ai de gând mai departe? Nebunul va veni când ești singur acasă și-ți va lua mecanismul, te va și lovi, fiscul va veni să depui plângere, fii convins de asta! - Știu, exact așa se va întâmpla, dar știu și ce am de făcut, sper că atunci când i-ai dat cele opt mii de euro ticălosului, ai avut martori, cum te-am rugat... - Da, era și Mioara, care l-a mai adus și pe Marcel, de frică, noi eram trei, ei doi, ca și azi, Marcel număra banii din partea noastră, bărbosul de la ei, aici poți fi liniștit, dar spune-mi de unde știi tu prețul lui de achiziție? - Ai uitat unde am lucrat atâția ani? Știi că ți-am cerut poza cadrului, am trimis-o unui prieten care mi-a obținut toate informațiile, mai ales că, așa cum bănuiam, instalația s-a făcut chiar în secția unde am lucrat, pe care am condus-o, de fapt, în ultimii ani. Nenorocitul ăsta, deși la început a inclus și mecanismul, și montajul în cele opt mii, după ce mi-a văzut casa, s-a gândit să mai sugă ceva, dar i-am dat eu de supt, și el nu va mai veni, preferă să vândă fără factură, dar nu știe că fiscul va veni la mine, după ce-și vor da seama cine i-a sunat, și eu voi da drumul sesizării de evaziune fiscală. Simplu ca bună ziua! Mereu le-am spus oamenilor mei: nu ne lăcomim, clădim relații pe termen lung, de aceea nu-i suport pe șperțari. - Și cine te va mai ajuta, dacă vei avea nevoie? Se vor rupe curelele, vor sări roțile, cine știe ce se mai poate întâmpla? - Nu sunt singurii de pe piață, eu mi-am comandat deja niște scaune din piele completă, nu fâșii, care vor rămâne sub mine mereu, astfel fiind aproape independent... - Vrei să scapi de mine? Spune! - Dimpotrivă, mă pregătesc pentru clipa când îmi vei spune la revedere, sau adio! - De ce crezi tu că se va întâmpla asta, în afara faptului, tot mai predictibil, că mă vei alunga de lângă tine? - Scumpa mea doamnă, te iubesc din prima clipă în care te-am văzut, de fapt mint, atunci doar te-am admirat, te-am iubit de când mi-ai intrat în grădină, tu mă certai, iar eu mă îndrăgosteam de tine, cu fiecare cuvânt al tău creștea iubirea mea, o iubire așa cum iubesc bărbații femeile, crezând că am șanse să primesc răspuns, știam cine ești, știam că-ți datorez ceva, o datorie de onoare, un dar de fapt, un atu pe care nu l-am folosit, m-am controlat, spunându-mi că nu banii declanșează iubirea unei femei ca tine, trebuie să am răbdare, am avut, aș fi avut oricât era necasar, dar, și aici m-am lovit de destin, de biologic, de sentimente, de suflete, din păcate nu eram pregătit pentru tot ce aveam să întâlnesc, acum știu mult mai multe despre noi toți, știu că suntem, dacă nu predestinați, cel puțin preselectați, de la început, fără posibilitate de alegere sau întoarcere, dar și cu o capacitate redusă de acceptare a ceva ce se situează în afara dogmei cotidiene, a normelor. - Chiar ai înțeles acest lucru? - Da, am înțeles, am învățat să-ți accept alegerile, chiar dacă plătesc asta cu prețul disperării, și, pentru că iubesc adevărul... aș fi în stare să accept orice, doar să mă iubești... Nu te-am înțeles întotdeauna, dar te-am iubit mereu, în fiecare clipă. - Atunci de ce mă alungi? - Tot ce faci tu în ultima vreme pentru mine, tot devotamentul nu au sens decât asociate cu iubirea, în numele ei, ori... eu știu... cred, credeam că știu...nu pot trăi în minciună! nu pot! Și-a tras scaunul de sub masă, s-a așezat în liniște, și-a trecut palmele peste frunte, ochi și obraji, oprindu-le pe buze, privindu-mă cu ochi pierduți, care treceau parcă prin mine. - Dacă tot am spus că-ți dau un răspuns azi, după plecarea musafirului, hai în bucătărie să bem o cafea. - Eu am să beau un coniac din sticla începută ieri, atâtea mize mizerabile am trăit ieri și azi, încât trebuie să-mi purific organismul și încep cu tubul digestiv, ajungând, poate, și la corpul spiritual. - Ndaa... sper să nu se repete ziua de ieri... ...- Doamne! dacă aș putea s-o urmăresc în toate diminețile când face cafeaua, să-i văd părul, spatele, fundul, picioarele, profilul cu sânii potriviți, burtica abia conturată prin fusta de stofă, să mă privească uneori, pur și simplu, chiar fără să-mi zâmbească, să-mi zâmbească măcar din când în când... - Îți pun și ție cafea? - Te rog!... mulțumesc. A turnat cafeaua în căni mari, mi-a turnat coniac într-un pahar cu picior, a băut două înghițituri ținându-și cana între palme, a așezat-o pe masă continuând să privească în cană, apoi mi-a spus, privindu-mă în ochi: - Rostești cu pasiune acest cuvânt extrem de greu, minciună, care pentru mine înseamnă o afirmație falsă spusă în locul uneia adevărate, ca și cum m-ai întreba câți copii am și eu ți-aș răspunde doi, când de fapt am doar unul, dar s-ar putea totuși să nu fie minciună, și eu să mai am un copil nerecunoscut, abandonat, neștiut decât de mine, deci adevărul are uneori cel puțin două componente, una oficială, afirmată, și una tăgăduită, neafirmată, dar cât se poate de reală, aceasta din urmă putând să fie afirmată, cunoscută, în cazuri deosebite, în circumstanțe cu totul speciale, cum ar fi partajarea bunurilor rămase ca moștenire, în cazul copiilor nerecunoscuți oficial, dar reali biologic. - Nu ai greșit? discuția asta nu trebuia s-o faci cu fiica ta? - Nu, stai liniștit, acolo lucrurile sunt cât se poate de clare, am o singură fiică și o singură moștenitoare a tot ce va rămâne în urma mea, povestea mea trebuie altfel înțeleasă, iar pentru asta te voi întreba două lucruri, la care te rog să-mi răspunzi extrem de sincer, sincer, de fapt, că nu poți fi mai sincer decât sincer: - Care este afirmația mincinoasă rostită de mine în cei cinci ani de când ne cunoaștem și care este răspunsul fals pe care ți l-am dat eu la vreuna dintre întrebările tale, tot pe parcursul celor cinci ani? ...- inteligentă femeie! și ce limpezime a raționamentului... - Dacă ai ști cât de mult regret că te iubesc... - Mai devreme spuneai altceva, de ce regreți? - Pentru că nu mă mai pot îndrăgosti încă o dată de tine, te iubesc deja... iremediabil, irepetabil, incitant, ireverențios de-a dreptul, dar... imposibil și inoportun, și totuși spun încă o dată că trăim într-o minciună. - Ești tu omul absoluturilor, al postulatelor și axiomelor, dar relativitatea abia am început să o cunoaștem și nu e vorba de E = mc pătrat, ci de o îndoială înțeleaptă care ar trebui să însoțească toate nedumeririle noastre, hai să-ți spun ceva ce nimeni nu știe, după care-ți voi comunica hotărârea mea. Deși tu crezi că, dacă m-am oferit ție acum trei ani, într-o zi și-o noapte cu semnificații personale pe care nu le cunoști întru totul, înseamnă automat că te iubesc, că sunt a ta pe vecie, că mi-am pierdut puterea și dreptul propriei decizii, eu îți spun că, în toată viața mea nu mi-au mângâiat corpul decât trei persoane, doi bărbați și o femeie, și va trebui să mă crezi, dar și să deduci și să înțelegi ce-i de înțeles. Acum, în secunda asta, dacă n-ai fi cum ești, aș face dragoste cu tine, fără complexe, regrete sau remușcări, tot așa cum, și deja ți-am spus-o și ieri, când vei fi din nou valid, te voi iubi cu tot corpul meu, fără complexe, regrete sau vinovății, suntem oameni liberi și responsabili, noi doi mai mult decât alții suntem liberi, așa că, dacă-mi închiriezi bucătăria mă mut aici pe termen nedeterminat, iar plata vor fi serviciile oferite. - Oare ne ține căruciorul pe amândoi? Hai în brațele mele, te rog! - Nu riscăm, mâncăm, pun niște haine la spălat, apoi mergem și stăm pe pat, îmbrățișați, vrei? - Dacă vreau? ,,Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”. Mă obseda acest vers, trăiam zile grele, mă trezeam întotdeauna odată cu ea, la cinci jumătate, își făcea programul de dimineață, mă verifica, și, dacă era cazul, mă igieniza și pe mine, îmi lăsa micul dejun pe masă, munceam la aparat de dimineața până pe la două, când venea de la muncă, i-am spus acest vers al lui Arghezi într-o zi blândă de început de noiembrie, covor de frunze pastelate prin grădină, crizantemele din urmă, cele mai rezistente, sau cele mai protejate împotriva brumei, m-a îmbrățișat cu ochii în lacrimi, am rugat-o să se mute în dormitorul de sus, am convins-o tare greu, electricianul i-a mutat soneria acolo, oricum nu am folosit-o niciodată, mereu stătea cu mine în pat seara, și adesea rămânea peste noapte, fericirea mea era aproape cât disperarea care nu se dădea dusă, progresele nu erau pe măsura eforturilor, de fapt nu erau deloc. Practicam și yoga, fiind practicant vechi făceam exerciții mentale de relaxare, Savasana, dar și alte asane, de asemenea imaginate, vizualizam picioarele mele în diferite poziții repetam de sute de ori imaginea, până mi-o puteam recrea în minte, fără efort. În scurt timp am reușit, folosindu-mă de portalul metalic, și ajutându-mă de mâini, cu ajutorul cărora îmi prestabileam poziția flectată a picioarelor, să execut lotusul, poziție în care aș fi putut sta la infinit, orice disconfort datorat solicitării genunchilor, fiindu-mi străin, poziția diamantului, și alte poziții yoga cu ajutorul cărora, prin solicitarea și irigarea zonei pelviene și a bazinului, speram să-mi reactivez funcțiile pierdute. Sâmbăta și duminica, asistat de Letiția, creșteam complexitatea asanelor, incluzând și elemente care necesitau, obligatoriu, ajutorul altei persoane. Simțind că igienizarea corpului meu era deficitară, chiar dacă Letiția se străduia până la epuizare, iar spălatul în baie era dificil, am căutat un meseriaș care mi-a adaptat baia de jos pentru duș făcut în cărucior, a desființat vănița sporind etanșările între plăcile de gresie și faianță, am cumpărat un cărucior destinat doar pentru baie, mă simțeam, ne simțeam amândoi mult mai fericiți, îmi făcea baie completă, cel puțin săptămânal, am conceput, de fapt am adaptat un scripete cu reductor agățat în tavan, cu raport de transmitere suficient ca să poată fi acționat fără efort de Letiția, mă ridica de pe scaun la treizeci de cm, doar pentru a-mi spăla și cremui fundul, cea mai expusă zonă la contaminare cu miresme grețoase. Am înlocuit curelele din piele cu unele din plastic, flexibile și rezistente, pe care le foloseam doar la baie. Și totuși toamna se apropia de sfârșit, brumele erau tot mai groase și mai înghețate, dar în casa noastră era cald, din când în când mă vizita și Mihaela, fata Letiției, avea fata asta o putere și o energie molipsitoare care mă țineau în priză multă vreme. Într-o seară în care Mihaela era însoțită de prietenul ei Bogdan, fiul Mioarei și al lui Marcel, discuția a fugit fără să vrem către textul înscris în documentul notarial ca o precizare definită printr-o propoziție, care spune că ,,la zece ani de la întocmirea documentului, terenul, sau banii obținuți prin vânzarea lui, vor reveni fiicei mele, Mihaela Hădărău, sau soției mele Letiția Hădărău” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate