Capitolul 27.


Ziua următoare, a unsprezecea de când se aflau pe tărâmul dinozaurilor din Cretacic, cei doi se treziră devreme, părăsindu-şi cabinele lor izolate fonic, unde dormiseră încă în compania muzicii. Se pregăteau de o nouă incursiune în munţi, de astă dată cu o destinaţie şi un scop foarte clare: de a-şi reface stocul de apă potabilă de la bordul navei „Hope”.
Syrinx şi Rena stabiliră „itinerarul” şi alte detalii, iar după ce serviră un mic-dejun sărăcăcios, deloc îndestulător, Als şi Rena părăsiră perimetrul asigurat încă de scutul protector al navei, la bordul unei navete, Syrinx rămânând pe puntea principală a navei „Hope” pentru a-i monitoriza cu atenţie pe cei doi, să-i avertizeze în caz de necesitate, dar şi să-i îndrume exact spre izvoarele din care prelevaseră probe ziua precedentă.
Călătoria cu naveta nu putea fi primejdioasă, nici chiar datorită prezenţei pterozaurilor, naveta fiind mult prea rapidă pentru posibilităţile acestora de zbor; prin urmare, cei doi ajunseră fără dificultate în aceiaşi munţi în care fuseseră şi ziua trecută. Îndrumaţi de Syrinx, opriseră în aceeaşi zonă şi tot cu ajutorul robotului lor, regăsiră şi izvoarele cu pricina. Unele dintre tăbliţele de identificare puse de Rena erau la locurile lor, intacte, dar altele dispăruseră peste noapte, „înlăturate” probabil de pterosaurienii care trecuseră prin zonă.
Cei doi nu pierdură timpul în inspectarea împrejurimilor; de acest aspect se ocupa Syrinx. Ei n-aveau timp de pierdut! Nefiind nici un înaripat preistoric prin preajmă, care să le zădărnicească acţiunile, se apucară de treabă, care consta în umplerea rezervoarelor pe care le putuseră lua în navetă.
Als bău apă rece, direct de la sursă. Rena nu protestă, ci îi urmă exemplul. Apa îi învioră, deci, puteau lucra cu mai multă eficienţă. Păcat că apa nu le alunga şi senzaţia de foame, care persista chinuitor, mai ales asupra lui Als.
După aproximativ două ore, de abia reuşiră să umple un rezervor. În navetă mai erau încă două asemenea rezervoare. Fără a sta pe gânduri, Als şi Rena trecură rapid la umplerea celui de-al doilea rezervor. Însă la numai 15 minute, când nu se umpluse nici un sfert din al doilea rezervor, auziră vocea robotului:
- Am zărit în depărtare un grup de pterosaurieni.
- Pteranodoni sau nu? se interesă Rena.
- Nu, aceştia sunt pterodactili, preciză Syrinx.
- Sunt mai puţin periculoşi decât cei de ieri? întrebă Als.
- N-aş putea spune, ezită Rena în a-i oferi un răspuns în acest sens; adăugă: Diferenţele între ei nu sunt foarte mari, mai ales în privinţa comportamentului. Cât despre înfăţişare, aceştia au cozi, cei de ieri, nu; aceia aveau creste osoase în prelungirea capului, aceştia de acum n-au! Şi cam atât cu deosebirile. Poate şi în privinţa dimensiunilor există ceva deosebiri, însă nu foarte mari, deci, oricum am lua-o, e cam tot acelaşi lucru. Syrinx, pterodactilii se îndreaptă spre noi?
- Nu pot fi sigur de acest amănunt, spuse robotul. Încă nu se află în apropiere. În plus, îşi pot modifica oricând traiectoria de zbor. Deci, s-ar putea să vină spre voi, după cum, la fel de bine s-ar putea să nu vină spre voi. Nu e clar.
- Ce ne propui? Să mai rămânem sau să revenim în navă? întrebă Rena.
- Mai sigur ar fi să vă întoarceţi, zise robotul, iar deocamdată, întrerupse transmisia.
- Rena, să plecăm de aici! propuse Als cu glas tremurător, vădit înspăimântat după ce auzise cuvintele robotului.
- Nu, nu încă! Mai putem rămâne, se împotrivi Rena.
- Dar Syrinx a spus...
- Am auzit ce-a spus Syrinx! îl întrerupse Rena. A zărit un grup de pterodactili în depărtare şi nici măcar nu e sigur dacă se îndreaptă încoace. Ne poate anunţa când va şti ceva mai sigur.
- Dacă va fi prea târziu când va şti sigur? se înspăimântă Als. Nu vreau să dau nas în nas cu vreo reptilă din asta, zburătoare, oricâte tranchilizante am avea la noi. Mai prudent ar fi să ne întoarcem acum, am umplut deja un rezervor.
- Doar unul, zevzecule! Mai sunt o grămadă goale la bordul navei.
- Da, dar... mai venim altădată. Deocamdată, cred că ajunge! murmură Als.
- Ah, nu-mi vine să cred că eşti atât de fricos! se enervă Rena.
- Nu sunt, dar nu-mi plac liliecii; şi ăştia seamănă cu nişte lilieci uriaşi. Sunt respingători! Urâţi! Oribili!
- Ba cred că arată mai bine decât tine!
- Oricum, ar fi mai precaut să ne retragem, Rena!
- Mai precaut pentru tine ar fi să nu părăsim deloc nava, dar asta-i imposibil! Trezeşte-te la realitate!
- M-am trezit! Şi ştiu care-i realitatea: Cretacicul Superior, ultima perioadă a erei Mezozoice! Nu-i deloc o perspectivă prea plăcută.
- Plăcută sau nu, nu la asta mă refeream! La celălalt aspect al problemei: Nu mai avem cele necesare! Aşa că realitatea ne împinge afară din navă, în mijlocul dinozaurilor, pentru a ne procura cele necesare.
- Bine, le vom procura, dar acum hai înapoi! Venim mai târziu, tot azi, sau mâine, când zona va fi mai sigură, liberă, fără reptile zburătoare.
- Nu sunt nici acum. Vezi tu vreuna?
- Păi, nici nu vreau să văd vreuna! Hai, Rena! Apă avem destulă! Nu murim de sete!
- Ah, dacă ar fi după tine, n-am avea nimic...
- Hai, totuşi, să plecăm! insistă Als. Ne ajunge apa. Am luat destulă azi.
- Vai, vai, vai... se tângui Rena. Chiar n-aveam nevoie de un coleg aşa de fricos!
Însă Rena cedă în cele din urmă şi renunţă la umplerea celui de-al doilea rezervor de apă. Reintrară în navetă şi se întoarseră la bordul navei „Hope”, unde-l găsiră pe Syrinx, încă în faţa monitoarelor. Robotul îi ajută să ducă rezervorul cu apă la locul lui.
- Syrinx, ziceai ceva de nişte pterodactili, îi aminti Rena. De ce-ai întrerupt legătura?
- Pentru că erau încă departe de locul în care vă aflaţi voi.
- Deci, nu era nici un pericol imediat, presupuse Rena.
- Nu, dar putea fi, spuse robotul. V-am recomandat să vă retrageţi. Poate-i mai bine că aţi procedat astfel, deşi pterodactilii pe care i-am observat nu s-au îndreptat spre acea zonă, ci în cu totul altă parte, departe de acel loc, unde s-au oprit şi încă se află chiar şi-n acest moment.
- Ah, deci, de fapt, nu era nici un pericol, deloc. Puteam rămâne liniştiţi şi umple toate rezervoarele de apă, dacă laşul ăsta de Als ar mai fi avut o fărâmă de curaj! se enervă Rena.
- Şefa, ai grijă ce zici! Nu exagera! îi atrase el atenţia.
- Păi, în halul ăsta, Als, nu vom reuşi niciodată să ne refacem stocurile, nici măcar de apă, ca să nu vorbim de celelalte. Deci, nici vorbă de plecare înapoi, pentru că nu vom avea nicicând combustibilul necesar, energia, hrana... Cine ştie dacă vom supravieţui?! Probabil nu mult timp!
- Hai, şefa, nici chiar aşa... E normal să-mi fie teamă, mai ales la început!
- Als, au trecut deja zece zile; asta-i a unsprezecea. Nu mai poate fi vorba de început! Ar fi trebuit să te obişnuieşti cât de cât, până acum.
- Să mă obişnuiesc? Mai dificil! Dar am să încerc să mă conformez situaţiei. Recunoaşte însă, nu-i aşa de uşor să treci brusc de la confortul cu care eram obişnuiţi, la sălbăticimea Cretacicului. Dar mâine...
- Mâine am să merg cu Syrinx în munţi, să luăm apă! decise Rena. Tu rămâi aici, în navă, să ne monitorizezi!
- Dar... încercă Als.
- Taci! îl întrerupse Rena nervoasă. Vom face aşa cum am spus! Ai priceput?
- Sigur, şefa! Cum vrei tu, acceptă Als.
- Syrinx îţi va explica clar ce ai de făcut, ca să ştii cum să ne monitorizezi.
- Cred că mă pricep destul de bine la asta. Am să mă descurc, protestă Als.
- Nu mă interesează cât de bine te pricepi! E mai indicat să-ţi arate Syrinx; el s-a descurcat admirabil! Tu ai face bine să nu mă dezamăgeşti mâine, să nu regret că te-am lăsat în navă, să ne monitorizezi! Totuşi, ar trebui să fii şi tu de folos la ceva, nu doar să încurci mai rău totul; situaţia e oricum destul de gravă!
- Bine, şefa! Gata, calmează-te! N-am să te dezamăgesc! Uite, încep chiar de acum; mă ocup serios de calcule.
- Als, calculele tale nu ne vor fi de nici un folos, oricât de corecte şi exacte ar fi ele, dacă nu vom procura tot ceea ce ne trebuie pentru a putea părăsi acest loc, adică apă, hrană, combustibil, energie. Iar deocamdată, am început cu ceea ce pare a fi mai uşor de procurat: apa, care s-a dovedit a fi şi potabilă, deci bună pentru noi. Iar dacă tu nici aici nu eşti capabil să te descurci, la ce ajutor mă pot aştepta din partea ta în celelalte cazuri, unde va fi mult mai dificil decât în munţi? Te rog, încearcă să te faci şi tu util cu ceva!
- Bine, şefa! Gata! Am înţeles! promise Als. Încerc...
- Aşa sper şi eu... zise ea şi ieşi supărată din navă, în perimetrul de siguranţă, unde rămase, să se liniştească, privind erbivorii, care încă nu consumaseră toată vegetaţia din zonă, dar şi pe Tyranna, care aştepta răbdătoare la marginea pădurii...