Þiganca...Albă -ca Zăpada

Se apropia vacanța de vară așa că Aurel aștepta cu nerăbdare să meargă la străbunici, la Þăndărei. Drumul de la gară în țigănie a fost lung și nu ca distanță ci pentru că Aurel, care știa drumul bine, saluta pe toată lumea și babele, care stăteau pe șanț și mâncau semințe, îl tot întrebau al cui este.
-Sunt stră nepotul babei Șerbana, mama lui Floarea și a lui Tudora, băiatul lui Rică.
Babele îl sărutau zgomotos și-l tot îndemnau să mănânce ceva spunânu-i „nașule„.
Ajuns la casa bătrânilor, Aurel a fost îmbrăcat cu hainele de joacă, iar Baba Șerbana i-a dat drumul pe uliță. Moș Pascu de pe prispă, i-a strigat, când era la poartă:
-Mă, ai grijă!
Seara, frânt de alergătură, Aurel și-a pus capul în poala babei și ea l-a întrebat, așa cum l-au întrebat mulți, toată ziua:
-Mă, tu ești rumân sau țigan?
Aurel știa ce trebuie să răspundă, mai ales că la grădiniță și la școală copiii îl strigau cu apelativul „țigane!„ așa că a răspuns:
-Þigan , mamaie, așa îmi zic toți.
- Chiar dacă mă-ta ta e rumâncă tu tot al nostru ești... Apoi, după ce a-nceput să-l scarpine în cap baba a continuat. Tu știi basmul cu Albă -ca-Zăpada și basmul cu Harap Alb?
-Da, babo, le știu.
-Tu știi că amândoi au fost țigani?
Copilul a deschis ochii privind cerceii uriași de argint ce se clătinau în ritmul în care baba tremura capul, prin fumul ce ieșea din luleaua al cărui capac era un turban de argint pe capul unui turc cu nas încovoiat.
-Nu știu. Spune-mi!
-Pe mine mă cheamă Șerbana pentru că mama mea a fost șerb pe moșia unui boier.
-Ce-nseamnă șerb, mamaie?
-Șerbul este un om care este în proprietatea altui om, care nu are nimic al lui și e obligat să muncească pentru altul. Copiii șerbilor se nășteau șerbi și ei.
Pe vremea străbunicii mele erau niște țigani nomazi care au ajuns până în Munții Pădurea Neagră. O bună parte fuseseră prinși și puși să muncească forțat. Doi tineri care se numeau Arcadie și Trandafira se iubeau și din dragostea lor s-a născut o fetiță cu pielea albă, cu păr negru și cârlionțat, cu buzele roșii, ca măcieșele după iarnă. De dragul copilei părinții au ascuns-o într-o colibă în pădure ca să nu știe stăpânii de ea și așa, pe furiș au reușit să o facă mare. Împăratul Germaniei avea o fată bolnăvicioasă și toți ceilalți copii îi muriseră din cauza sângelui gros.
-Ce înseamnă sânge gros, mamaie?
-Tot căsătorindu-se rudele între ele s-a stricat neamul și a ajuns sângele gros, așa că împăratul s-a grăbit să-și mărite fata cu fiul unui alt împărat, să nu li se stigă neamul. Fata împăratului nu a avut copii și după un timp a murit. Împăratul , fiind bătrân, a lăsat pe tânărul împărat să-și găsească o altă nevastă, ca să nu rămână împărăția de izbeliște.
În timpul acesta Albă-ca-Zăpada se făcuse o fată frumoasă, care toată ziua zburda prin pădurea deasă. Ginerele văduv al împăratului a dat sfoară în țară că-și caută mireasă. Au venit tot felul de fete dar viitorul împărat simțea că nu este niciuna aleasa lui. Într-o seară, stând la foc și fierbând tot felul de ierburi de leac și de descântec, din fumul înălțat i s-a arătat Trandafirei că fata ei va ajunge împătăteasă. Trandafira i-a spus lui Arcadie dar acesta i-a spus să-și scoată prostiile din cap.
La curtea stăpânuli fetele acestuia se pregăteau să se înfățișeze la curtea împăratului, doar-doar va fi aleasa una dintre ele.
Prin ogradă se tot zvonise că Trandafira are o fată ascunsă așa că stăpâna a luat-o la zor:
-Trandafiro, ia să-mi aduci fata să o pun să servească la masă.
Femeia a tot spus că nu are copii, că e sterpă dar boieroaica a pus-o la cazne și până la urmă a mărturisit.
Când a ajuns Albă-ca-Zăpada la curtea boierească, prin inima boieroaicei a trecut ca un fier roșu, fiind mușcată de inimă de pismă. Fata era cadră de frumoasă, cu piele albă ca un crin, cu părul negru-catran, cu gura ca mărul roșu.
Trebuiau să vină în vizită doi domni pe care îi chema Grimm și boieroaica parcă se temea să o pună să servească la masă, a să nu se ducă vestea.
Cei doi frați au coborât din caleașcă iar Trandafira le-a luat bagajele. În cerdac, Albă-ca-Zăpada i-a întâmpinat cu apă de trandafiri și dulceață. Cei doi boieri au privit-o îndelung și după câteva zile, întorcându-se la curtea împăratului, au dus vestea. De la palat au fost trimise haine scumpe ca Albă-ca-Zăpada să se poată înfățișa. Boieroaica a vrut să o omoare pe Albă-ca-Zăpada dar Dumnezeu a vrut ca ea să ajungă împărăteasa cea tânără. După nunta care a ținut câteva zile Frații Grimm au scris povestea, așa cum o știu azi copiii, dar nu au mărturisit că Albă-ca Zăpada era fiica unor supuși țigani.
Genele lui Aurel s-au întredeschis și a șoptit:
-Mamaie, pe-aia cu țiganul Harap Alb mi-o spui mâine?
- Da, mamaie, ți-o spun mâine!
Copilul a închis ochii iar baba după ce i-a descântat de deochi l-a învelit cu un țol.