O nouă zi își anunța timid începutul. O zi ca oricare alta, care nu aducea nimic deosebit, ori spectaculos, prin simpla ei sosire. Erau, ca de obicei, doar razele soarelui, care alungau întunericul nocturn, încălzind și dezvelind lumea amorțită peste noapte. Mici păsări guralive ciripeau vesele, tulburând liniștea de până-n acel moment, cu glasul lor melodios. Ele se bucurau, fără prefăcătorie, de primele raze de soare. La fel și vegetația, indiferent că ar fi fost vorba de cea urbană sau de oricare alta.
Într-un oraș, într-un apartament oarecare, de numai două camere, membrii unei familii își începeau activitatea zilnică, nu cu mult entuziasm. Era doar o altă zi, banală, la fel ca multe altele anterioare și foarte probabil, ca și unele dintre cele ce vor urma. Însă activitatea lor începea mult mai târziu decât, spre exemplu, a micilor păsări guralive, ce întâmpinaseră zgomotos sosirea acelei dimineți, cu câteva ore în urmă, semn că ele așteptau nerăbdătoare noua zi și nu erau nici leneșe, istovite, plictisite, ori altfel, ci doar, pur și simplu, erau – motiv de bucurie pentru ele!
Să revenim însă la apartamentul cu pricina.
- Ce ai azi în program? întrebă Smarta.
- Nimic special, răspunse Andro, cu indiferență, adăugând, la fel de lipsit de interes: Merg la lucru și văd ce mai e nou pe acolo. Dar, ca de obicei, nu se întâmplă cine știe ce; doar banale discuții cu colegii, șefii... Cam atât.
- Păi, tu ce-ai vrea să se întâmple?! se miră Smarta.
- Eee... Știu și eu la ce să mă aștept? Orice! Dar n-avem noi norocul ăsta. Și tu?
- La fel. Chestii obișnuite. Merg la cumpărături și poate mai discut cu vreun vecin, ori fost coleg; poate întâlnesc și vreo prietenă, sau merg în vizită pe undeva. Deci, nimic special, declară Smarta, fără a părea deranjată de activitatea devenită, cumva, un fel de rutină zilnică.
- Sigur. Te descurci tu, doar ești isteață. Dacă se întâmplă ceva, mă anunți!
- Păi, dacă s-ar întâmpla ceva, oricum ne-ar anunța sistemul, de îndată!
- Așa-i, desigur. Ne-ar anunța, fără întârziere. Cum altfel?! Bine... Atunci, plec. Sper să ai o zi plăcută. Ne revedem seara, când mă întorc, replică Andro, înainte de a ieși.
- Pa, pa, răspunse Smarta, privind spre cel cu care-și împărțea bucuriile și necazurile, de câtva timp, zi de zi.
Andro nu-și uitase servieta cu documente, pentru ca șeful să nu-i poată reproșa nimic. Oricum, el era mereu foarte atent, străduindu-se să nu greșească niciodată, dacă se putea, cu nimic. Și de obicei, nici nu greșea, fiind un perfecționist, în tot ceea ce făcea. Însă activitatea lui nici nu era complicată; muncă de birou, mai mult de supraveghere. Implica însă multă răspundere, de care, evident, Andro era capabil. Tocmai de aceea fusese remarcat de mult, de către șefii săi.
Iar Smarta rămăsese acasă, singură. Din nou. A câta oară, în ultimul timp?! Dar nu conta... Nu-și făcea griji din acest motiv. Avea ea cu ce să-și umple timpul. Iar dacă nu avea, găsea, în cele din urmă. Doar nu ducea lipsă de imaginație...
Ciripitul guralivelor păsări îi atrase brusc atenția. Deschise larg fereastra și așeză cu grijă pe pervaz câteva firimituri, special pentru ele. Știa că vor veni să le ciugulească, mai târziu, când va pleca ea de la fereastră. Așa că, pentru a nu le deranja, nu întârzie în acel loc. Se îndreptă spre balcon, să pună, nu foarte multă apă, la florile ce păreau că zâmbesc spre soare. Știa exact câtă apă să toarne în vasul fiecărei flori, astfel încât pământul din vas să nu fie nici prea umed, nici uscat, ci așa cum aveau plantele nevoie. Tocmai din acest motiv, florilor din glastre le mergea bine, deoarece stăpâna lor le îngrijea mereu, cu multă atenție, fără a uita vreodată de ele, sau a le neglija, din cine știe ce motiv.
Apoi Smarta privi spre peștișorul colorat, din acvariu. Verifică teperatura apei, însă aceasta era cea optimă, iar apa era oxigenată în mod adecvat, deci, peștișorul nu avea deloc de suferit, datorită mediului în care-și ducea traiul. Primi cantitatea de hrană necesară supraviețuirii sale; nici mai mult, nici mai puțin, ci exact cât îi trebuia, ca viața să nu-i fie pusă în pericol. Fericit, peștișorul înotă vesel prin acvariu, zbenguindu-se prin apă, de parcă i-ar fi mulțumit în acest fel Smartei, pentru atenția acordată. Smarta îl privi câtva timp, apoi se îndepărtă, fără a-și face griji în ceea ce-l privea, știindu-l în deplină siguranță.
Orele treceau astfel, unele după altele. Iar Smarta se pregăti de ieșire, la o plimbare prin oraș. Avea suficient timp, pentru tot ceea ce planificase în acea zi, până la întoarcerea lui Andro; chestii obișnuite, adică, așa cum spusese, cumpărături, discuții cu vecini, colegi, ori prieteni, poate chiar și vreo vizită scurtă, pe undeva. Nimic special...
Înainte de a pleca, privi afară, să vadă cum era vremea. Cerul senin, lipsit de nori, anunța o zi plăcută, fără precipitații. Smarta nu-și făcea griji, că ar putea fi prea cald, ori prea frig, deci, disconfortul termic n-ar fi deranjat-o. Dar o ploie parcă nu i-ar fi convenit, deși, în caz de necesitate, ar fi găsit ea pe unde să se adăpostească, până s-ar fi sfârșit ploaia. Însă, nu era cazul.
Pe lista ei de cumpărături nu figurau foarte multe produse; hrană specială, pentru peștișor și alte asemenea nimicuri, semn că era chibzuită. În plus, știa exact unde va găsi tot ceea ce-i era necesar, așa că asta nu constituia vreo problemă, de nerezolvat, pentru ea.
Smarta plecă. Mai întâi însă, în vizită. Apoi, la întoarcere, avea să se ocupe și de cumpărături. Își calculă cu minuțiozitate timpul, ca să nu întârzie inutil pe undeva, mai mult decât era cazul. Doar nu avea nici un interes să-și creeze singură probleme, de vreun fel...
După vizita la un muzeu apropiat și la o prietenă pe care n-o mai văzuse de ceva vreme, se ocupă de lista sa de cumpărături. La întoarcere, se putu delecta și de câteva discuții nevinovate cu vecinii; cu unii dintre ei, nu cu toți deodată, evident. Apoi urcă treptele spre apartamentul ei, de la etajul doi, intrând exact cu câteva minute înainte de întoarcerea lui Andro, de la muncă.
Se salutară, bucurându-se de revedere. Andro avusese și el parte de o zi liniștită, lipsită de evenimente nedorite, ori neplăcute. Totul părea minunat pentru cei doi. Și chiar așa era! Deci, nu aveau motive de nemulțumire.
Seara, Smarta și Andro petrecură câteva ore împreună, privind emisiuni educative, apoi se conectară în rețea, pentru a afla ultimele noutăți locale. Astfel, ziua se apropia de final. Fusese, ca de obicei, nu foarte agitată, dar nici lipsită de activitate. O zi lejeră, aparent obișnuită. Aducea, oarecum, a rutină. Dar cei doi nu erau nemulțumiți din acest motiv. De ce s-ar complica în acțiuni care i-ar solicita excesiv? Era mult mai bine astfel. Plăcut, confortabil...
Cum noaptea își intrase însă în drepturi, era cazul să înceteze orice activitate. Stinseră luminile, pregătindu-se astfel de odihnă, pentru ca ziua următoare să o poată lua de la capăt...
- Mi-a plăcut cum a decurs ziua de azi, declară Andro.
- Și mie, îl aprobă degrabă Smarta.
- Sper că mâine va fi la fel.
- Sigur. Tot așa sper și eu.
- Un singur lucru îmi lipsește... rosti Andro, îngândurat.
- Ce anume? se interesă Smarta.
- Mi-ar plăcea... să fiu om, zise Andro, cu regret în glas.
- Spui asta de fiecare dată! îi reproșă Smarta, apoi încheie orice discuție: Noapte bună!
- Noapte bună, răspunse Andro (Android de ultimă generație), deconectându-se de la sistemul care-l menținea în stare de funcționare în timpul zilei, sau oricând ar fi fost necesar.
Smarta (robot performant SMART) se deconectă și ea din același sistem, care avea să-i „trezească” automat, la ora programată, pe amândoi (și pe mulți alții, asemenea lor), dimineața următoare...