VISUL

De câteva săptămâni, bunicii și părinții mă tot cheamă.
Nu sunt departe.
Un kilometru dus, și unul, întors.
Dar de la an la an, e tot mai greu.
Ieri, soția a primit un buchet de crizanteme de grădină, de la vecină.
Mici, cu petale ca focul, și câte un bănuț de mei, în mijloc.
Azi, a fost o dimineață frumoasă.
Am luat o mână de flori, și am plecat la ai mei.
Lângă părinți și bunici, era un pâlc de oțetari groși cât mâna. Se tot întinseseră. De această dată, erau tăiați.
Lângă socri, un desiș de măceși ocupase locul. Și ei, erau tăiați.
Nu, nu de mine. De nimeni din familie. Cine o făcuse, nu lăsase niciun nume.
Atunci mi-am adus aminte. De un Ambasador al României, fost Ministru de Finanțe, fost Primar al Craiovei. După instalarea la Paris, a mers la mormântul lui George Enescu, în Pere Lachaise. I-a găsit marmura năpădită de mușchi și de licheni. Ghivecele erau neîngrijite, și orfane de flori. A făcut curat cu soția, și i-au lăsat lui George Enescu, locuința plină de flori.
Atunci mi-am adus aminte de părintele Cleopa Ilie. Știți voi – spunea el – care este cea mai Înaltă Școală a lumii? Cea mai mare Universitate? Ilustra Academie a Lumii ? Cimitirul este. Nimic nu te învață mai multe decât el.
Am privit în jur.
Am căutat copiii. Elevii. Studenții
Dar nu i-am zărit. Era prea devreme. Întotdeauna, ceea ce este prea târziu, este prea devreme.
Visam.
Că oamenii care au făcut mult bine, nu numai lor, ci oamenilor Craiovei, oamenilor țării, oamenilor Lumii, se cunosc în grădinițe, școli și facultăți.
Și copiii, și elevii, și studenții vin și le pun, din când în când, o floare, și le taie un oțetar sau un măceș, de lângă tâmplă.
Desigur, există oameni plătiți să facă asta. Ei îi știu. Dar copiii, elevii și studenții, nu îi cunosc.
Dar visele… visele sunt atât de greu de împlinit. Cer atât de multe. Proiecte. Documentații. Investiții. Bugete.
Am mers - în lipsa tuturor acestor traiecte indispensabile – la mormântul eroilor căzuți pentru patrie.
Și am lăsat o crizantemă, și un chibrit aprins.
În drum spre el, i-am lăsat o crizantemă și ofițerului Stănică Ion. El nu s-a catapultat, pentru ca avionul prototip cu care se prăbușea, din motive tehnice, să nu ia viețile unor semeni. S-a zbătut să ducă avionul cât mai departe de oraș.

Am ieșit șchiopătând din cea mai înaltă Școală, Universitate, și Academie a Lumii.
Îmi mai implinisem un vis, dar nu așa cum doream.
Ci de unul singur.

31 octombrie 2013