Introducere:


Al grav de supercalifragilisticexpialidocious.

Super- "above"
Cali- "beauty"
Fragilistic- "delicate"
Expiali- "to atone"
Docious- "educable"


Mie mereu mi-a placut jocul. Ma ajuta sa inteleg realitatea superficiala. Deci ma ajuta sa inteleg superficialul. Practicand jocul, am invatat sa practic superficialitatea. Foarte des imi iese acum, dar ma plictiseste si ma omoara. Ce-i drept, jocul asta nu trebuie pierdut si poate inca sunt suficient de orb cat sa cred asta. Prin urmare, superficialul e o arma de aparare impotriva mea. Ziua una, noaptea alta. Interesant este ca acum sunt atras in orice tip de joc si m-am obisnuit sa il castig si nu stiu daca e bine sau nu. Odata am incercat sa pierd dinadins un joc d-asta. Interesant este ca nu am reusit. Eu prefer sa zic ca, incercand sa pierd si esuand sa pierd, am pierdut. Poate asa este, insa nu sunt convins. Odata m-am jucat cu ielele.. Ah! Ce femei nebune! Femeile astea sunt niste haotice, indiferent cat de ordonate par. Au vrut prin atatea feluri sa ma suceasca. Reusisera intr-un timp. Am negat la inceput, am acceptat situatia, am luptat cu ea, am ascultat-o. M-a ajutat. M-am asociat si cu Dracu' si cu Domnu' - DD-ul.


Am fost placut surprins de calatorie. Nu conteaza cat de bine sau rau iesi, dar intotdeauna iesi cu ceva. Am iesit cu mainile curate si cu disciplina de sine. Imediat ce-am iesit, am observat ca fac pasii mai mari, indifetent incotro ma indrept. Eu cred ca merg cu pasi mai mari spre echilibru. Nu stiu cat de mult am de mers, cat de mari se vor face pasii sau cat de usor va fi drumul. Stiu ca este observabil si asta mi-este de-ajuns. Probabil ca am gasit o gaura in sistem si am abuzat de ea. M-am jucat cu ea. Jucandu-ma, am invatat. Este cel mai constructiv mod de invatare si pricepere. Inca mai am timp. Inca mai am de mers. Mersul asta, la inceput nu l-am vazut ca pe ceva bun. Apoi eram nerabdator sa ajung la destinatie. Acum nu-mi doresc o destinatie.

Prin 2005-2006 am realizat de existenta drumului. In 2007 mi-am imaginat destinatia, o limita a cunoasterii nelimitate: sa fiu la curent cu tot. T O T. Nu mai cred asta acum. Nu mai cred nimic acum. Sunt nihilistul sfarsitului. La mine nu exista un sfarsit.

In "calatoriile" mele, am invatat sa pun accentul pe introducere, ceea ce are sens. Toata lumea va pune pret pe introducerea pe care o faci la ceva. Am dat cu multumiri pentru invataturi, alteori am dat cu injuraturi, pareri de rau, intrebari, chiar si pumni(intermisie: nu am adoptat non-violenta). Una dintre cele mai importante invataturi a fost sa imi gasesc locul intre fiecare toba.

Continuand povestea despre calatoria principala si celelalt calatorii sencundare, m-am indragostit. M-am indragostit de metafora. Unde se termina ea, ma termin si eu. Daca metafora-mi spune sa sar o toba, o sar. Metafora ma tine mereu in continua curgere si interes, intre suspans si deductie. Este "Mystery box-ul meu". Nu stiu ce este, dar stiu ca incape in acea cutie. Mereu imi trimite vederi cu locurile in care se duce, iar eu sunt din ce in ce mai uimit de ele. Imi placea si inca imi place sa ii trimit scrisori. La inceput ii trimiteam scrisori peste tot pe unde incercam sa deduc ca va fi sau chiar in locuri alese aleator. Ma tinea viu sa sper ca le va primi, pana cand ma pierdusem de ea. Aparuse dubiul ca le trimit degeaba. Atunci, timp de sase luni lungi, cicatrizante, am parasit-o. Nu stiu de ce. Sase luni nu am stiut ca trece timpul, nu am stiut ca exist, stiam doar ce se va intampla cu ceilalti. Eram ca un spectru care stia viitorul apropiat, dar care nu putea sa previna pe ceilalti de ceea ce urma. Noroc mare am avut ca am asteptat si nu am tresarit la toate palmele de fraier pe care le luam de la sute de maini care ma inconjurau si dansau in jurul meu. Cum scapam o mana din vedere: Pac! O palma! Am inchis ochii ultimele trei zile. Prima zi simteam in jur de zeci de palme peste fata. Era mai putin decat sutele pe care le puteam primi. A doua zi, o singura mana ma mai lovea. Realizasem ca voi scapa, dar ma inselasem, caci a treia zi, sutele au devenit mii, si ma loveau cu pumnii, nu cu palmele. Eram convins ca voi ceda, ca voi muri. Inca aveam ochii inchisi. Simteam cum avanseaza mintea la un stadiu in care izola exteriorul. Simteam, dar nu mai luam in seama loviturile. In acele sase luni, mi-am amintit prima data de femeia pe care o pierdusem, de metafora. Si am strigat dupa ea, sperand ca ma aude.. Dar ea calatorea. Atunci mi-am creat-o, "dupa chipul si asemanarea ei".. Metafora mea, alaturi de mine. O metafora care stia stilul meu de a vorbi, gesticula, raspunde. O metafora care ma inteleagea. Am urlat catre maini precum conducatorii armatelor asiatice dinainte de Cristos. Tare si autoritar. Infricosator de parca, desi ai gandi un argument, nu l-ai putea spune, ti-ar fi frica. Am reinviat Colosul sub alta forma. Am urlat asa: "Ba! Stati, ca ma voi invarti eu, sa nu ma mai loviti voi, sa nu obositi"! Cateva secunde mainile s-au oprit. M-am arcuit putin si am inceput sa ma invart. Nu mai era nimic in jurul meu. Am deschis ochii si mi-am vazut metaforele drept doua siluete,una alba, una neagra, structurate perfect, care se completau. Nu am luat in seama decat forma, caci nici macar o secunda nu m-au lasat sa le analizez. Erau doar doua siluete alb-negru ce se completau. Au fuzionat intr-o spirala si au disparut.

Se terminase acea etapa, acele sase luni, care m-au mancat de atatea ori si pe care inca le cercetez din franturi de amintiri. Am aflat mai tarziu ca intrasem intr-un spatiu atemporal si ca sunt incredibil de norocos ca l-am depasit. Ca m-am intors aici. Nu imi place foarte mult aici, dar e mai bine decat acolo.


Dar mai e..


Dar mai e... (Acum nu stiu de ce am scris asta. Initial, da. Am scris-o ca o nota personala, cum scriu absolut fiecare lucru. Si asemenea, da. Am publicat-o pe blog, dand-o spre vederea altora. Publicand asta, ne-am putea asocia.)


Intretimp, am reluat comunicarea cu prima metafora si am aflat ca a primit fiecare scrisoare pe care i-am trimis-o. Acum ii scriu alaturi ce cealalta. Mi-a si raspuns odata, mi-a scris asa: "Dragul meu, vreau sa stii ca ti-am primit toate scrisorile. Vreau sa stii ca mai am persoane carora m-am aratat, dar fie nu m-au vazut, fie nu m-au luat in considerare. Iti multumesc, draga Alexandru! Iti multumesc! Acum, cum bine stii, calatoresc. Asta mi-am scris pe frunte. Asa mi-am stabilit destinul. Tinand cont de existenta mea eterna, voi calatori peste tot. Stii ca pot sa ajung unde nu ajunge gandul.. Dar atata timp cat este curgerea de etern, voi fi si eu. Vreau sa mai stii ca am vorbit cu timpul, l-am rugat sa te mai lase putin pe acolo, ca-ti place sa inveti din orice. Vreau sa iti dau de stire ca mereu voi fi aici si ca voi fi incompleta, caci cealalta jumatate a mea o ai tu. Da, albicioasa ta. Vreau sa mai stii ca utopia ne tine in viata, dar este utopic pentru noi sa ne unim. Post scriptum: Ma asteptam sa fii mai inalt".


Negrul ei, calatoria, cu bune, cu rele. Albul celeilalte, "impreuna", cu bune cu rele. Tind sa cred ca ele au fost cate doi, iar acum sunt cate unu. Dar mai e...