poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-05 | |
Cimitirul trist al nopții, locul în care frunzele nu stau niciodată pe morminte, sunt suflate parcă de vântul rece pentru ca cineva să vrea măcar o dată a veni.
El n-a mers niciodată, dar la sfârșitul vieții și-a luat inima-n dinți și a intrat pe poarta cea mare care s-a deschis singură, când un pian a început de nicăieri a omorî și încă de la primul acord al nenorocitului de pian a simțit moartea cum îl cuprindea încet ca un virus de care nu era conștient, și cum îl lua și dădea cu el de pământu-i trup, cu dinții scrâșnind și zâmbetul translucind al nefericirii. A simțit în acea clipă veșnicia, a aruncat pianul pe jos și a început a deplânge toată lumea. Evadarea era lângă el, dar el știa asta. N-a stat mult pe gânduri și a început să sape, cu aceleași mâini cu care până nu mai demult cântase gloria lumii. Plin de pământ, terminase; și-a tras mânecile înapoi, și-a aranjat cravata și și-a pus singur floarea la mormânt. S-a așezat în groapa care acum avea numele lui și a așteptat. Nu a putut nici măcar a vărsa o lacrimă pentru el, pentru visul lui sau măcar pentru ce a însemnat până atunci. Se întunecase și nimeni n-a venit la veșnicia pianistului mort.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate