Ti-ai dorit vreodata ca legendele si miturile sa fie reale?Sau ca viata simpla,monotona pe care,probabil o duci sa se, schimbe pe vecie?Ti-ai imaginat vreodata faptul ca o singura clipa,sau decizie, iti poate afecta restul vietii?Creaturile de legenda si miturile sunt chiar mai reale decat iti poti imagina.







Sunt un baiat normal,destul de linistit,dupa parerea mea,ce locuiesc intr-un mic sat din Romania.Imi place sa port pe cat posibil pantaloni scurti, si urasc pur si simplu momentele in care trebuie sa ma imbrac elegant,pentru simplul motiv ca, nu ma simt destul de confortabil in pielea mea,purtand ceva ce pur si simplu nu imi place.In afara faptului ca imi petrec majoritatea timpului la computer,iubesc sa joc fotbal,si fotbalul,in general.In momentul in care practic acest sport,nu conteaza locul unde,cel mai important lucru pentru mine este sa ma distrez.
Pe langa fotbal, mai sunt pasionat si de filmele de groaza,in special cele cu vampiri.Imaginatia mea bogata,ma opreste dese ori din a vizita padurea,care,imi este,practic,vecina.Dar,trecand peste acest aspect,ma simt de parca, viata mea nu a fost niciodata mai plictisitoare ca si in momentul de fata.
Stiu faptul ca,acum,ca am trecut in clasa a IX-a,parintii ma vor sili sa imi ocup o mare parte din timp studiind,si acest gand nu-mi da deloc pace.Sora mea mai mica,reprezinta un alt motiv pentru care,imi urasc pur si simplu modul plictisitor de viata.
Si inca ceva, numele meu este George,si abia ce am implinit 15 ani.








Capitolul 1
"O zi obisnuita..."





Nu trece nici un moment,fara sa ma gandesc la faptul ca a venit in sfarsit si mult-asteptata vacanta de vara...dar,totusi,parca simt ca ceva nu este in regula...cu toate ca,acum ceva timp, abia asteptam sa ajung la liceu,si sa scap de atat de plictisitorii mei colegi de clasa,acum,insa, parca ma simnt destul de rau,stiind ca nu voi mai intra niciodata in scoala in care invatasem pana acum ca si elev.
Cu toate ca amintirile mele sunt destul de neplacute -unele dintre ele- o parte din mine,ar fi vrut parca sa mai raman in acea scoala, cel putin pentru inca un an...
Este trist sa ma gandesc la faptul ca,in scoala in care am invatat pana acum,nu o sa mai intru niciodata ca elev al sau,ci o sa intru doar ca vizitator.Chiar si acum imi pot aminti numeroasele momente placute pe care le petreceam pe terenul de fotbal din spatele scolii, in compania fostilor mei colegi de clasa,impartasindu-ne,unul-altuia aventurile din vacanta ce a precedat inceputul respectivului an scolar...dar,dupa cum se spune,viata merge inainte,iar eu, va trebui,de-acum inainte sa ma concentrez pe viata de liceu pe care urmeaza sa o duc.
De fapt,chiar in aceste momente,ma pregatesc sa plec cu tata,spre liceul la care am fost repartizat pentru a ma inscrie.
Stand pe canapeaua din camera mea,cu capul pe perna,cu picioarele intinse si cu mainile atarnandu-mi libere de corp,ma gandesc la faptul ca,trebuie sa fie destul de ciudat...o alta scoala,alti colegi,alti prieteni,si,inevitabil,desigur,alti dusmani,de care,trebuie sa ma feresc pe cat posibil.
Mereu am stiut ca o sa vina si momentul acesta,insa niciodata nu mi-am imaginat ca o sa fiu atat de speriat de noua lume care ma asteapta.
Acest sentiment de neliniste interioara,imi aminteste de momentele in care,asteptam sa incep clasa I,sau cand am facut pasul mai departe spre clasa a V-a.
Acum,insa,o sa fie cu atat mai greu,cu cat,liceul la care o sa merg incepand din toamna acestui an,se afla destul de departe de casa.
Dupa ce am asteptat ceva timp,l-am auzit,intr-un pe tata chemandu-ma:
-George,haide,este timul sa mergem,spuse el,in timp ce eu verificam actele din dosarul de inscriere,pentru a ma asigura de faptul ca nu am uitat nimic.
Dupa ce m-am asigurat ca sunt toate cele necesare,am luat dosarul si am pornit spre masina.
Imi placea sa ma plimb cu masina...sa stau pe locul din fata, linistit,si,desprinzandu-ma de realitate,sa admir peisajele superbe,care,de obicei,erau destul de numeroase.Adoram privelistea pe care mi-o oferea padurea pe langa care treceam de fiecare data,cu sutele sau poate chiar miile sale plante,in special pomi,dar,cel mai mult imi placea verdele intens care ma rasfata pe toata durata verii.
Datorita fatului ca afara era deja destul de cald,eram imbracat in niste pantaloni 3/4 si un tricou galben.Am preferat sa ma imbrac mai lejer,desi parinti imi sugerasera faptul ca,ar treui sa ma imbrac cat mai elegant.In replica,le-am amintit faptul ca,eu o sa invat la acel liceu si ca mie o sa-mi fie cald pe durata zilei,nu lor.Se pare ca replica a tinut,pentru ca nu s-a mai comentat cu privire la imbracamintea mea.
Cum m-am urcat in masina,tata,stand ca de obicei relaxat si probabil mult mai calm decat mine,a si inceput cu vorbaria:
-Te-ai asigurat ca ai luat tot ce iti trebuie?ma intreaba el,de parca abia ar fi asteptat sa realizez ca am uitat ceva pentru a avea ocazia de a ma mustra.
-Da!am raspuns eu in sila,banuind faptul ca,va urma un drum lung,si plin de indicatii din partea sa.
Apoi, pe toata durata drumului,si a fost un drum destul de lung,exact cum era de asteptat,am fost bombardat de tata cu o gramada de sfaturi despre cum sa ajung mai repede la noua mea scoala.Desigur ca,nu am prea fost atent la ce a zis.
In sfarsit am reusit sa ajungem.Ma miscam putin mai greoi,asa ca,tata nu a ratat ocazia de a mai ma cicalii putin...
-Haide,nu avem toata ziua la dispozitie,imi spune el cu autoritate,in timp ce,eu incercam sa imi dau jos centura de siguranta...
Ma simteam destul de ciudat,stiind ca,aceasta va fi scoala in care voi invata pentru urmatorii patru ani.
Era o cladire imensa,sau,cel putin,asa aveam eu impresia,inconjurata de un mic petic de spatiu verde,care probabil s-a vrut a da un aer liber incintei in care tocmai intrasem.
Apoi,am reusit sa gasesc foate usor locul in care se faceau inscrierile,asta,desigur,dupa ce am intrebat pe cineva.Nu am ce face...nu ma pricep deloc la gasit diferite locuri sau obiecte.Asta se intampla probabil datorita faptlui ca imi pierd deseori rabdarea foarte usor.Inauntru era un aer destul de primitor,ma simnteam chiar bine,cu toate ca stiam ca,in curand,profesorii ma vor tortura pur si simpu in viitoarea mea sala de clasa.
La masa de inscrieri erau doua femei,dintre care una avea parul scurt,cret si purta niste ochelari ciudati,rotunzi,iar la cealalta nu am putut remarca altceva,facand exceptie de surplusul excesiv de kilograme de care dadea dovada.
M-am decis sa ma asez la rand la fameia cu parul cret,deoarece,coada nu era atat de lunga ca si cea de la femeia grasa.Inaintea mea se mai aflau aproximativ 10 persoane,ceea ce a fost destul de deznaduijitor la inceput.Insa,dupa doar cateva minute,am reusit sa ajung si eu la masa la care se faceau inscrierile.
-Buna ziua!m-am adresat eu pe un ton politicos,dar,femeia nu s-a obosit sa mi raspunda,probabil pentru isi facea impresia ca e mult prea importanta,ci mi-a facut semn sa iau un formular de inscriere.
Dupa ce l-am completat,cu ceva durei de cap,desigur,aceasta pentru ca nici completatul formularelor nu este vreun hobby de-al meu,mi-am predat dosarul,si am rasuflat usurat,pentru ca,am reusit in sfarsit sa scap de problema inscrierii.
Intorcandu-ma la masina,am observat ca tata nu era acolo,asa ca,a trebuit sa il astept cateva minute.I fericire,nu am avut timp sa ma plictisesec,deoarece,imi studiam cu atentie viitorii colegi.
Cand,in sfarsit acesta si-a facut aparitia, ne-am urcat amandoi in masina fara sa scoatem vreun cuvant si am pornit spre casa.
Drumul de intoarcere a fost mult mai linistit dupa ce mi-am convins tatal ca am invatat drumul catre liceu.Desigur,acest lucru a fost destul de greu sa-l fac,deoarece,nu am nici cea mai mica idee cum as putea sa gasesc drumul catre scoala de unul singur.
Acasa,mama ne astetepta cu mancarea facuta,asa cum o gaseam de obicei atunci cand reveneam dupa vreo plimbare cu masina.
Am mancat,fara sa scot vreun cuvant,si apoi m-am dus in casa,m-am asezat pe scaunul meu negru,pe care imi place mereu sa ma invart,sau sa stau linistit si sa ma uit la televizor,dar,de data aceasta am preferat sa aprind calculatorul.
Navigand pe internet,nu mi-am dat seama de cat de repede a zburat timpul, asa ca,in momentul in care m-am uita la ceas,am fost surprins sa vad ca acesta arata ora 23:30.
Mi-am facut patul,intr-o somnolenta nemaintalnita si apoi am intrat la culcare.
Pe timpul noptii,am avut un cosmar ingrozitor in care vedeam doar sange peste tot,ceva cu adevarat terifian ce m-a facut sa ma trezesc instantaneu.Dupa aceea,am dormit linistit,fara alte intreruperi.
Restul zilelor lunii iunie au trecut foarte repede, fara a se intampla nimic notabil,cu exceptia faptului ca, soarele de peste zi a fost inlocuit de nori amenintatori de ploaie,ce mi-au accentuat starea de monotonie pe care am avut-o in majoritatea timpului.























Capitolul 2
"Niste vesti ingrijoratoare"





Sunt destul de uimit de cat de repede trece timpul atunci cand nu trebuie sa merg la scoala.Luna iunie a trecut asa de repede,iar eu nu am putut sa fac nimic interesant pe toata durata acesteia.
Nestiind ce sa fac in prima zi a lunii iulie profit de faptul ca afara nu erau mai mult de 25 de grade,aceasta pentru ca,desi era soare,norii s-au dovedit a fi mult mai intimidanti,dar si de faptul ca parintii au plecat la niste rude,si,desigur au luat-o si pe sora mea cu ei,asa ca ma duc sa imi chem cel ma bun prieten,pe Alex,in speranta ca, acesta va avea o idee,orice fel de idee ce ar putea sa imi dea ceva de lucru,pentru a scapa de monotonia din timpul zilei.
Ajuns la poarta lui Alex,inconfundabila,deoarece,gardul sau era singurul de culoare galben-pal de pe intreaga ulita pe care locuia,am incep sa il strig,in speranta ca imi va raspunde cat mai repede.
La a III-a strigare,Alex iese in sfarsit la poarta spre a ma saluta.
Alex,care era cu un an mai mic decat mine,mai scund cu aproximativ 15 cm si mai usor cu vreo 18 kg era incantat de faptul ca,acum nu se va mai plictisii singur...
-Salut!imi zice el din spatele portii pe care tocmai o deschidea cu foarte multa migala.
-Salut!Ce mai faci?
-Pai,nu prea bine...
-De ce?l-am intebat eu repede.
-Pai, degeaba e vacanta,daca eu tot n-am ce face toata ziua!
-Asa este!i-am dat eu dreptate.
Am continuat sa discut cu el despre fotbal,si despre Campionatul Mondial din Africa de Sud.
Dupa ce am continuat sa discutam,pret de cateva zeci de minute,i-am spus acestuia ca trebuie sa plec.
Am ajuns acasa,si am intrat la calculator.Dupa cateva ore in fata monitorului,m-am decis ca a sosit timpul sa i-au cina,si apoi sa ma duc in pat,la culcare.
Am avut un somn linistit,iar,dupa activitatile mele obijnuite de dimineata,m-am gandit ca ar fi bine sa merg la Alex,sa descopar daca are cumva vreo idee antiplictiseala...asta pentru ca as fi fost in stare de aproape orice,doar ca sa ma drisez putin...
Spre bucuria mea,l-am gasit stand singur,la poarta,lucru care ma scutit din a-l mai striga.Nici macar nu l-am mai salutat!
-Ia zi,Alex,ai vreo idee ce ne-ar putea ajuta sa omoram timpul?l-am intrebat.
Speranta mea a fost spulberata insa repede.
-Nu am nici un fel de idee,dar ma bucura faptul ca,nu sunt eu singurul care se plictiseste...raspunse el pe un ton
destul de plictisit,in timp ce statea pe un bustean taiat,asezat in fata portii sale,uitandu-se spre cer.
-Bine atunci,am replicat eu,chiar daca eram constient de faptul ca aratam vizibil iritat de atitudinea de care a dat dovada prietenul meu.Trebuie sa gasim ceva de facut...plictiseala aceasta ma omaora pur si simplu.
In timp ce Alex isi lega sireturile adidasilor sai,care erau ultimul model marca PUMA,pe care,desigur ca ii tinea cat mai la vedere,iar eu ma gandeam de zor la un mod prin care sa scap de plictiseala,apare un prieten comun de-al nostru,Viorel.
Acest prieten,era ceva mai scund decat mine,dar in mod clar mai inalt decat Alex,si avea tot timpul un zambet idiot pe fata,un zambet care ma enerveaza la culme.Spre deosebire de mine si de Alex,Viorel avea o porecla foarte comica,o porecla ce a fost primita de la mine,in timp ce a aparat groaznic la un sut de-al lui Alex in timp ce jucam fotbal:BATA.
Vazand ca nici eu,nici Alex nu aveam nimic mai bun de facut,a initiat un dialog.
-Salut!zise Viorel,cu nasul pe sus,fapt ce lasa impresia ca era mandru de faptul ca nu era el singurul care se plictisea.
-Salut!am raspuns eu,intr-o sila evidenta,in timp ce Alex,inca se chinuia sa isi lege pretiosul sau siret,asta pentru ca,nu reusea deloc sa isi faca o funda destul de rezistenta.
-Si,ati auzit ultima stire?indrazni sa graiasca intr-un final noul venit.
-Ce stire?a tresarit Alex intr-un glas,lasand balta legatul siretului,ceea ce m-a amuzat vizibil.
-Despre omul care a fost gasit dis-de-dimineata decedat in padure!ni se adresa Vio pe un ton atotstiutor.
Cum am auzit aceasta,am simtit un fior rece coborandu-mi pe sira spinarii.Ma simnteam ca si cum as fi cazut intr-un vas cu apa inghetata...
-Cine a fost ucis?a intrebat Alex,marindu-si deodata ochii,care era aproape la fel de speriat ca si mine.
Desigur,nu era chiar la fel de speriat,deoarece,eu din totdeauna am fost speriat de padure.
-Nu stiu cine este,nu-l cunosc...a raspuns Viorel in cele din urma,in timp ce isi plimba un pai pe podul palmei stangi.
-Unde l-au gasit?isi continua Alex cascada sa impresionanta de intrebari.
-L-au gasit in mijlocul padurii,se pare ca a fost ucis de animale salbatice,zice Viorel dintr-o suflare.Dar asta nu-i nimic,continua el,cadavrul a fost gasit complet desfigurat.
Era evident faptul ca acesta era foarte mandru ca el ne adusese aceasta veste.El,de obicei era ultimul care afla vreo veste noua,asa ca,de data aceasta jubila.
Totusi, ceva era in neregula.Mai intai,cum se facea ca el aflase primul,dar,mai apoi, un alt lucru care era in neregula era reprezentat de faptul ca,la noi in padure,nu sunt animale salatice prea periculoase.Si,in plus de asta,de cand si-a schimbat el vocaularul intr-o asemenea masura?
M-am decis insa,sa nu il intereb nimic despre cum a aflat el,primul vestea.L-am lasat sa isi traiasca momentul de glorie,un moment de care,era evident faptul ca gusta din plin.
Toti trei am fost de acord cu faptul ca ar trebuii sa nu mai stam la poarta lui Alex sa discutam,asa ca, am mers la primul magazin pe care l-am vazut,si am profitat de faptul ca era o masa libera.Ne-am asezat,si am pastrat linistea pentru cateva momente.
Desi,la inceput,nu prea am crezut ca aceasta veste este adevarata,toata lumea care statea la magazinul unde decisesem sa ne oprim,sa discutam,stia despre acest lucru,asa ca am inceput sa il intreb despre animalele care s-ar presupune ca l-ar fi ucis pe bietul om.
-Deci,mai Vio,am spart eu tacerea ce se asternuse peste noi trei,ce animal salbatic spuneai ca se presupune ca l-a omorat?Cumva l-a atacat vreo caprioara,si bietul om a ras pana a murit?
Doza de sarcasm pe care am adaugat-o in aceasta a doua intrebare,si-a atins efectul scontat:Alex a inceput sa rada in hohote...
-Radeti cat vreti,dar, sa stiti ca,acel om,se zvoneste ca ar fii fost ucis de catre lupi!zise Viorel cu scopul sau precis de a il opri pe Alex din ras.
Cum am auzit aceasta fraza,am inceput sa rad cu gura pana la urechi,la fel si Alex,caruia ii dadusera deja lacrimile...de ras,desigur.
Cu totii stiam ca,in padurea noastra au fost lupi,dar asta cu decenii,daca nu chiar cu secole in urma,si ca nu s-a mai raportat vreo aparitie a vreunuia in zona de foarte multa vreme.De fapt,eu si Alex nici nu stiam sa se fi raportat vreodata,de cand suntem nascuti,vreo aparitie a acestui animal in padurea din zona noastra ...
Totusi,am devenit seriosi,gandindu-ne la faptul ca,cineva sau ceva,trebuie sa fi ucis acel om.
Dupa ce am mai stat o vreme fara sa scoatem vreun cuvant,de data aceasta,Alex s-a incumetat sa sparga tacerea,cu vocea sa inconfundabila.
-Deci,ce parere aveti?
-Ce parere avem in legatura cu ce?am replicat eu taios.
-Ce-ati zice....isi continua Alex ideea,ce-ati zice daca am merge in padure,sa vedem ce a fost chestia care l-a ucis pe acest om?
-Mie mi-ar place!zise Viorel imediat ce Alex si-a incheiat fraza.
-Pai,eu unul as zice ca ai innebunit!de fapt,as zice ca amandoi ati innebunit!am replicat eu din nou,de data aceasta cu mai multa indarjire,si mai multa furie, ambele in acelasi timp.De ce ne-am pune vietile in pericol?
-Aha,deci,ti-e teama!se baga si Viorel repede in vorba.
-Da,recunosc mi-e teama!i-am dat eu dreptate,ceea ce,se itampla destul de rar,ce-i drept.Daca voi aveti de gand sa va riscati vietile doar ca sa va satisfaceti propriile voastre curozitati,n-aveti decat, pe mine nu ma intereseaza chiar de loc.
-Gata,gata nu te mai ambala!zise Alex,chinuindu-se sa nu elibereze un hohot de ras,pe care era evident ca nu il poate biruii. Probabil ca era mandru,in sinea sa,pentru ca se credea mai curajos decat mine.Nu te obliga nimeni sa mergi daca nu vrei,continua el.Noi,totusi vom merge,nu-i asa Vio?
-Da,asa e,se grabi Viorel sa aprobe.Noi vom merge indiferent daca tu vi sau nu.
Ceva mi se parea totusi ciudat la comportamentul lui Viorel.Nu-i statea lui in fire sa fie atat de curajos,atat de plecat pe un lucru pe care sa vrea sa il faca,mai ales pentru unul periculos,dar,mai ales,nu ii statea in fire sa fie de acord cu Alex.
De fapt,ei au fost certati pentru o perioada mai lunga de timp,abia acum cateva zile s-au impacat,si asta,desigur,la intervantia mea.
Am decis totusi sa ignor acest sentiment de nesiguranta,pentru moment.
Toti trei, ne-am gandit ca,ar fi bine sa intrebam lumea din jurul nostru despre cumplita intaplare.Poate ca,ei stiu si cine a fost cel ucis.
Dupa ce am intrebat toate persoanele de fata,am mai aflat cateva detalii importante cum ar fi faptul ca,omul ucis era doar in trecere prin satul nostru,deci,nici unul dintre noi nu il cunosteam.
Un alt detaliu important,il reprezinta zona in care a fost muscat mai intai,si anume, la gat,dar si faptul ca, in momentul in care a fost gasit,se pare ca, bietul om,nu mai avea decat cateva sute de grame de sange in corp.
Punand aceste lucruri cap la cap,Alex a ajuns la o concluzie:
-Gata!Nu mai vin in padure,i se adresa el lui Viorel.
Viorel parea complet nemultumit de acest lucru.Era evident faptul ca,ceva nu era in regula cu el.Chiar daca,sunt convins ca Viorel se schimbase mult in ultima vreme,daca nu chiar enorm,m-am abtinut din a face vreun comentariu raeferitor la acest lucru.
-Acum,sa te vad ca mai razi de mine!m-am restit catre Alex.
Acesta nu a dat un raspuns verbal,dar,fata sa speriata si faptul ca a inrosit instantaneu,mi-a dat de inteles faptul ca,acest lucru nu se va mai intampla.
Dupa ce am mers sa ne luam fiecare cate un cola,in afara de Viorel,care se a preferat sa-si cumpere o apa minerala,ne-am reasezat la masa,si am cazut pe ganduri.
Milioane de intrebari aveam in minte,una dintre ele ma speria de-a binelea: va mai urma sa fie ucis cineva?Orice faceam,se pare ca nu imi putea scoate aceasta intrebare din cap.
Atat Alex,cat si Viorel pareau a fii mult mai relaxati decat mine.Probabil ca ei se gandeau ca a fost un accident izolat,si ca nu se va mai repeta.
Dupa alte cateva momente de liniste totala,isi face aparitia si padurarul care a lipit o foaie de hartie pe unul din stalpii de inalta tensiune,care se gasea in apropierea magazinului.
Curios fiind,am mers alaturi de cei doi amici ai mei, sa vedem ce este cu acea hartie.
Se pare ca, noi nu am fost singurii curiosi,asta pentru ca, foarte multi oameni s-au strans in jurul stalpului.
Cand am ajuns,am constatat faptul ca hartia pe care padurarul o lipise acolo era nimic altceva decat un anunt,pe care nici macar nu se obosise sa il scoata la vreo imprimanta,sau sa o scrie electronic...se pare ca prefera sa scrie de mana.
Din fericire chiar daca acolo se stransesera este 30 de persoane,eu si prietenii mei am ajuns acolo printre primii,asa ca,am reusit sa citim foarte bine continutul anuntului.In special eu si Viorel,deoarece Alex,fiind mai scund,a trebuit sa sufere putin pana a reusit sa citeasca.
Anuntul era urmatorul:

"Atentie"



Tocmai s-a raportat urme de agresiune ale unor fiare salbatice in interiorul padurii.Docamdata nu se cunoaste animalul care sa fii provocat agresiunea,dar,se crede ca este vorba despre vreun lup ratacit.
Va comunicam faptul ca situatia este sub control,dar pentru siguranta dumneavoastra,va sfatuim sa evitati pe cat posibil vizitarea padurii.





Semnatura

--------------------------------------------------------------------------------------------
Am citit anuntul de cateva ori,apoi am exclamat catre prietenii mei:
- Ce porcarie!Un om a fost ucis,si ei nu sunt in stare sa scrie decat un anunt de cateva randuri prin care ne recomanda sa incercam sa evitam padurea....
-Ai dreptate!exclama Alex.Si in plus de asta,mai spun si ca au situatia sub control...ce nenorociti...
Viorel tacea in continuare.
Dupa ce am mai privit putin anuntul,ne-am gandit ca ar fi mai bine sa mergem fiecare la casele noastre.
Cum am ajuns acasa,mi-am reamintit faptul ca,atat parintii,cat si sora mea erau plecati la niste rude,si urmeaza sa soseasca acasa doar peste cateva zile.
Acest lucru este grozav,deoarece,nu va trebuii sa stau sa le ascult sfaturile inutile.
Totusi,aveam o ciudata impresie cum ca as fi uiat ceva...si asa si era...se pare ca am uitat sa hranesc cateaua familiei mele.Dupa ce am hranit si cateaua,m-am gandit bine,si am realizat faptul ca nu mai am nimic de facut pe afara.
Am descuiat usa si am intrat in casa.M-am dus direct catre computer,pentru a cauta date despre lupi.
Nu am gasit mare lucru,cu exceptia faptului ca traiesc in haite bine organizate si ca perioada de imperechere a lupilor are loc in primele luni ale anului,ceea ce nu ma intereseaza catusi de putin.
Am renuntat repede la cautarea mea,si m-am gandi ca ar fi bine sa dorm devreme,pentru ca,eram destul de obosit.
Pe tot parcursul noptii,nu am avut nici macar un vis,am dormit neintors.Acest mi s-a parut destul de ciudat,mai ales datorita faptului ca, m-as fi asteptat ca evenimentele din timpul zilei precedente sa am cel putin un cosmar.
Dupa ce m-am mai dezmeticit putin,m-am ridicat din pat, si m-am dus la baie.
In timp ce ma spalam pe dinti,aud telefonul sunand.
Desigur ca, primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost:Cine naiba ma cauta asa de dimineata?,dar apoi, ca printr-o revelatie,sau mai mult o logica decenta,mi-am dat seama cine tebuia sa fie :mama.
In cateva secunde,banuiala mea avea sa se adevereasca.Eram sigur de faptul ca aflase deja ce s-a intamplat,si ca era ingrijorata,asa ca am raspuns.
-Da mama,ce s-a intamlat?
-George,tu esti?
-Dar,cine altcineva ar putea fi?intreb pe un aer sarcastic,lucru de care se pare ca mama si-a dat seama imediat.
-Nu fi obraznic!Nu stii cat de speriata am fost!
-Bine,bine,scuza-ma!Nu-ti face griji,sunt bine!
-O sa venim azi acasa!imi spuse ea.
-Nu e nevoie,mama.Stai linistita...padurarul a spus ca a fost un incident izolat si ca totul este in regula.
Nu-mi venea sa cred ca folosisem drept scuza ceea ce era scris pe anuntul acela idiot,dar, m-am gandit ca,as avea nevoie de cateva zile in care sa nu fiu cicalit de parinti,dar mai ales,sa nu fiu cicalit de sora mea.
-Esti sigur?continua mama convorbirea.
-Da mama, sunt sigur.Nu trebuie sa va intarceti.
-Bine atunci...sa ai mare grija...pa! zise mama cu o voce cam tremurata,din care mi-am dat seama foarte usor de faptul ca nu era prea sigura pe ea.
-Pa mama,si distractie placuta! Am zis eu repede,si am inchis telefonul,ca nu cumva sa aiba timp sa se razgandeasca.
In restul diminetii mi-am terminat de spalat dintii -lucru de la care ma intrerupsese telefonul- am cumparat paine,din fericire,magazinul nu se afla departe de casa mea...se afla doar la aproximatv doua minute de mers pe jos.,am luat micul dejun,constient fiind de faptul ca, voi sarii peste pranz,pentru simplul motiv ca imi era prea lene sa mai pregatesc ceva de mancare,si m-am uitat la televizor,la un film stupid din care nu puteam intelegea nimic.
Nici nu a putut sa arate ceasul ora 13:00 bine,ca am si auzit pe cineva strigandu-ma la poarta.Era Alex,cine altcineva sa ma strige?Mi-am zis eu,in timp ce ieseam din casa.
Banuiala mi-a fost confirmata.
La poarta,Alex ma astepta, mancand niste fucte ale dudului din fata portii mele.L-am salutat,iar el,cu gura plina,abia a reusit sa imi raspunda la salut...
-I-a zi,ce sa mai intamplat?l-am intrebat eu cu sufletul la gura,banuind ca s-a aflat ceva nou in legatura cu misterioasa moarte de ieri.
Dupa vestile de ieri, pentru ziua de azi ma asteptam la aproape orice...
-Inca un om a fost ucis!zise Alex pe un ton pe care nu il mai folosise de mult timp,din cate imi aminteam eu.
Chiar daca ma gandeam ca se poate sa imi dea vreo veste importanta, aceasta pe care tocmai mi-a dat-o,m-a socat complet...
-De unde stii?l-am intrebat eu,aproape fara sa gandesc.
-Pai,mi-a spus Viorel de dimineata, iar mai apoi,am auzit pe toata lumea discutand desprea asta...
-Wow!!!am replicat eu complet uluit....nu aveam nici cea ai mica idee ce ar trebuii sa spun...
-Da,si asta nu e tot!
-Nu???
-Nu.Se pare ca a fost gasit in aceleasi conditii ca si cel ce a fost ucis ieri...
Cum am auzit aceste cuvinte,am avut impresia ca intreaga lume s-a pravalit peste mine...nu putem sa imi dau seama de ce s-ar fi dus cineva de unul singur,in locul in care tocmai fusese ucis un om.
-Acelasi loc,acelasi mod de ucidere?intreb eu constient de faptul ca vocea mea tremurata il facea pe Alex sa-si dea seama ca teama in mine crescuse.
-Intocmai!
-Au existat martori?
-Nu...nimeni nu stie exact ce s-a intamplat...
Da...asta era chiar ciudat...
In acel moment,am relizat faptul ca,nu pusesem o intrebare cruciala:
-Si, a fost cineva cunoscut?
In timp ce eu asteptam raspunsul cu sufletul la gura,el parea foarte relaxat,ceea ce,imi dadea de inteles faptul ca,persoana ucisa nu era vreo cunostinta de-a noastra.
-Pai, mai tii minte unde am fost noi,vara trecuta la cirese?
Imi aminteam exact momentul...era o zi de vara calduroasa, iar eu,impreuna cu Alex si cu alti doi prieteni,printre care si Viorel ne-am gandit ca niste cirese proaspete ar fi exact ceea ce ne trebuie.
Viorel,care de obicei nu rateaza nici o ocazie de a se da putin in spectacol,ne-a condus catre un cires ce se afla in curtea unui om batran.Nici nu am apucat sa degustam bine ciresele,ca a si aparut mosul,care a strigat dupa noi.
Eu si Alex am luat-o la fuga printr-un lan de grau din apropiere.Aceasta insa,nu s-a dovedit a fi cea mai una idee,deoarece,infiltrate in lan,se gaseau niste buruieni,care,pur si simplu ne sfasiau pielea...dupa multa alergare insa,si dupa multa dureresi usturime,am reusit sa iesim in drum in siguranta.Pe ceilalti doi,care au ales sa ramana acolo,mosul i-a luat la bataie cu ciomagul,ceea ce,m-a amuzat teribil de mult.
-Da,imi amintesc...am raspuns eu intr-un final...
-Atunci,ti-l amintesti si pe omul acela care ne-a prins,nu?
-O,da...cu siguranta.
-Pai,acel om a fost victima atacului.
Pentru a doua oara in acea zi,m-am simtit de parca cerul s-a pravalit peste mine...
-Sunt destul de socat....
-Da,si eu am fost cand am auzit asta de la Viorel.
-Apropo de asta,mi-am amintit eu,nu te-ai intrebat niciodata cum de Viorel afla primul de aceste atacuri?
-Nu.De ce?Ar trebuii?
-Pai,e cam ciudat...
-Eu cred ca Viorel afla mereu primul pentru ca sta cel mai aproape de padure,zise Alex dupa un moment de gandire.
-Nu stiu ce sa spun...mie mi se pare destul de ciudat... si ieri,tot el a fost primul care ne-a spus despre omul ucis,iar,abia apoi au aflat si ceilalti oameni...
-Si acum ce vrei sa spui?Ca el ar avea vreo legatura cu aceste morti,sau ce?
-Nu,nu vreau sa spun asta,am replicat e indignat,mi se pare doar un amanunt ciudat...
-Te port de parca l-ai banuii pe Viorel ca i-ar fi ucis pe acei oameni,ceea ce este complet ridicol!
-Ai dreptate,este ridicol.Cum poti sa spui asa ceva?Cum crezi ca as putea sa cred asa ceva?Gata...sa ne calmam,i-am spus eu.Nu vreau sa iscam o cearta.
-Ok...dar,ceea ce vreau eu sa spun e ca imi pari destul de paranoic in aceste momente....
La auzul acestor cuvine,furia a inceput sa ma domine,dar,ca sa nu risc o posibila cearta,i-am spus lui Alex ca trebuie sa plec,iar,in replica,acesta mi-a spus ca,si el trebuia sa plece,oricum.
Am intrant in casa,unde mi-am petrecut restul zilei plictisindu-ma cand in pat,cand la calculator.
La cina am preferat doar sa mananc un sandvici cu salam si cascaval,incalzit,desigur la cuptorul cu microunde,exact asa cum imi place mie.
Seara,pana sa adorm,am ascultat niste muzica linistitoare la telefon.
Noaptea aceea nu a fost chiar cea mai linistita din viata mea,datorita faptului ca am avut mai multe cosmaruri.
Intr-unul dintre ele,am visat o creatura ciudata,ce semana cu un lup,doar ca era de doua ori mai mare,in compania lui Viorel.
Intr-un alt cosmar,l-am vazut pe Alex,ce parea complet innebunit,alergad prin padure.
Am reusit performanta de a uita continutul celorlalte vise ciudate...
Cand m-am uitat pe geam,era deja dimineata,asa ca,m-am grabit sa ma schimb de pijamale,asta dupa ce m-am spalat pe fata si pe dinti,si am fost plecat magazin,sa cumpar paine.
Cand am ajuns,am fost bucuros sa constat faptul ca,noaptea trecuta a fost o noapte fara nici un fel de incidente.
Am cumparat paine,ca de obicei,si am plecat acasa,unde am urmarit un serial idiot..poate chiar mai idiot decat filmul de ieri.
Din nou am sarit peste pranz,un lucru pe care il fac destul de des,deci,as putea spune ca imi sta la indemana.
Desi ma asteptam ca Alex sa vina din nou sa mai vorbim,acesta nu si-a facut insa aparitia.
Acest lucru m-a facut sa ma gandesc la ce e mai rau.Mi-era teama ca,nu cumva sa i s-o fi intamplat ceva,dar,m-am linistit,gandindu-ma la faptul ca,probabil ca el nu vine pentru ca s-a suparat ieri,lucru ce mi se parea,totusi,complet ridicol.
M-am gandit ca ar fi bine sa imi ocup timpul cu ceva,asa ca am mers la biblioteca,de unde am imprumutat celebra carte "HARRY POTTER",pe care am citit-o pana ca noaptea sa-si intre pe deplin in drepturi.
Am luat cina putin mai tarzu,dar acest lucru nu reprezinta totusi o problema.
In noaptea aceea,am dormit fara palpitatii.
Urmatoarele cateva zile au trecut foarte repede,fara evenimente importante.
Fara sa-mi dau seama cat de repede trece timpul,am realizat faptul ca, maine, unrmeaza ca parintii mei sa se intoarca acasa,asa ca,ar trebui sa ma distrez cat mai pot.
Am mai reusit sa vorbesc cu ei la telefon in zilele trecute,incercand sa ii conving ca sunt bine,si ca nu e nevoie ca ei sa se intoarca.Lucru pe care,de altfel l-am si reusit.
Pana ca eu sa realizez,s-a si facut ora 11:00,asa ca, m-am hotarat sa merg la Viorel sa il chem sa jucam putin fotbal.Aveam de gand,ca dupa ce il conving pe acesta sa vina,sa ma duc la Alex,ca sa il luam si pe el,pentu ca, cu cat suntem mai multi,cu atat mai bine.
Cand am ajuns la poarta la el,am fost socat sa il vad imbracat ca de expeditie,cu rucsacul in spate.
-Unde ai de gand sa te duci?l-am intrebat cu sufletul la gura,in sinea mea,stiind deja raspunsul pe care il voi primi..si,acesta a venit promt:
-Ma duc cu Alex in padure!








Capitoul 3
"Si asa a inceput totul"





Desi ma asteptam la aceasta,cuvinele lui au sunat ingrozitor.Le tot auzeam in mintea mea din nou si din nou si din nou...pana m-am decis ca a sosit momentul sa- chestionez,pentru a afla mai multe detalii despre planul sau.
-De ce va duceti?l-am intrebat,cu toate ca banuiam raspunsul sau.
-Ca sa gasim acea creatura!
-Dar,de ce?Oricum nu a mai fost nimeni ucis!
-Nu ai aflat inca, nu?
-Ce sa aflu?am intrebat eu,destul de speriat,in timp ce o masina zgomotoasa tocmai trecea pe langa noi.
-Astazi a fost descoperit un alt cadavru.Exact in acelasi loc.
-Nu se poate!am replicat eu uimit.Era al treilea om ucis in ultima luna.Viata in satul nostru nu mai pare acum asa de sigura ca si inainte...
-Ba uite ca se poate,si stii ce e mai rau?Mai rau este faptul ca acum a fost ucis un copil.
-Un copil?Cine?
-Varul lui Alex!
Aceasta propozitie a sunat ingrozitor,dar,cel putin,mi-am dat seama care era motivul pentru care Alex a decis sa se duca in padure cu Viorel.
-Gabi,nu?am intrebat eu,stiind ca,Gabi este,sau,ma rog,era singurul var al celui mai bun prieten al meu,care,probabl,in aceste momente este distrus.
-Intocmai.Si,din nou,nu se stie cine sau ce este ucigasul.
Viorel tocmai mi-o luase inaine,parca,ar fi stiut faptul ca eu vreau sa il intreb despre ce la ucis.Deja,faptul ca nu se stia cine sau,in special ce a fost ucigasul,era o obisnuinta
-Dar,totusi,nu poti face una ca asta...daca vrei,dute singur,eu nu te opresc,dar,lasa-l pe Alex acasa,pentru ca,el nu gandeste limpede in aceste momente.
-Tu nu ai nici un drept sa imi spui mie ce sa fac!
Era clar...Viorel parca o luase razna...nu ca nu ar fi fost ciudat si mai inaine,dar acum era complet dus cu pluta.Mi-era teama ca,nu cumva,curentul sa fie prea puternic,si,sa nu-si mai poata controla pluta catusi de putin.
-Spune-mi,de ce vrei atat de mult sa te duci in padurea aceea blestemata?l-am intrebat eu,vizibil calcat pe nervi.Si,nici nu aveam de ce sa nu fiu nervos:varul celui mai bun prieten al meu fusese ucis,iar Alex,aveasaseduca impreuna cu Viorel,intr-o misiune sinucigasa,pentru a afla ce se afla in spatele acestor crime odioase.
-Nici asta nu este treaba ta,imi raspunde Viorel,dupa ce a stat pret de cateva momente pe ganduri.
Treuie sa recunosc faptul ca,aceasta atitudine asa,ma scotea pur si simplu din minti...in acele momente,as fi fost in stare chiar sa il pocnesc in fata, dar,din fericire,am realizat repede faptul ca,violenta nu rezolva nimic;asta,cel putin in momentul de fata.
Vazand ca nu am cum sa-l fac pe Viorel sa renunte la actul acesta de "eroism" de care incerca sa dea dovada,m-am decis ca ar fi mai bine sa ma duc sa vorbesc cu Alex.Trebuie ca macar el sa ma asculte.Asa ca,am luat-o la fuga spre casa lui.De cum am intrat pe ulita care ducea spre aceasta,m-am simtit ca si cum as fi intrat intr-o alta lume...o lume plina de durere si nesiguranta,dominata de lipsa de speranta...
L-am gasit ca si pe Viorel,echipat ca si cand ar fi fost gata de expeditie.
In momentul in care i-am vazut fata plouata si pozitia corpului,care parca atarna pur si simplu de gardul de care se tinea cu mana dreapta,in timp ce privea spre pamant,mi-a pierit tot curajur.
Imi imaginam durerea e care o simtea el,din moment ce si-a pierdut singurul sau var...
-Chiar ai de gand sa te duci?l-am intrebat eu,fara insa a avea curajul de a-l privii in ochi.
-Da,o sa ma duc,indiverent de ceea ce o sa spui tu.
Incapatanarea sa caracteristica,nu m-a facut insa sa renunt.Sperante de a-l opri,inca mai erau.
-Nu poti sa faci una ca asta!Chiar nu gandesti deloc?am strigat la el,in timp ce il apucasem de guler.Eram mai furios ca niciodata.Cum sa imi las cel mai bun prieten sa isi riste viata pentru nimic?
-Ce iti pasa tie?Tu nu stii cum ma simnt eu!imi replica el.
-Chiar crezi ca nu stiu cum te simnti?Ei bine sa stii ca...
Dar chiar in acel moment,Viorel isi facu aparitia,ceea ce m-a facut sa ma opresc din vorbit.Nu aveam nici cea mai mica intentie de a ma descarca emotional in compania unui barfitor desavarsit,asa cum,Vio s-a doveit a fi de nenumarate ori.
-Esti gata?il intreba el pe Alex,privind parca prin mine.
-Da.Hai sa mergem.
-Stati!I-am oprit eu chiar cand voiau sa plece.Nu va veti opri indiferent de ce as zice sau as face eu,nu-i asa?
Cei doi aproba,in acelasi timp,printr-o scurta miscare a gatului.
Nu puteam intelege de ce vor cei doi atat de mult sa mearga in padure...adica,pot intelege de ce vrea Alex sa mearga in padure,pentru a afla cine i-a ucis varul,dar Viorel?De ce era asa de important pentru el sa mearga in padure?Ceva era putred la mijloc...
Vazand ca cei doi tocmai s-au intors,si au inceput sa mearga catre drumul care duce la padure,am strigat din nou catre ei!
-Stati!ambii s-au oprit,dar nici unul nu a intors fata catre mine,apoi am rostit trei cuvinte de care eram sigur ca o sa-mi para rau: Vin si eu!
-Esti sigur?se intoarce Alex catre mine si ma intreaba uimit.Era pentru prima oara in ziua aceea,cand acesta si-a schimbat miica fetei.
-Da!Sunt sigur!Dar,mai intai,veniti cu mine,sa ma incalt,si sa ma imbrac corespunzator.
Cei doi au fost de acord,asa ca am plecat catre casa mea.
Ajuns acasa,mi-am luat niste bocanci negri,niste pantalonii destul de grosi,desi era cald afara si o jacheta.Insa,deodata,ca prin farmec,mi-a venit un nou plan in minte,ca sa-i fac pe cei doi sa mearga,un plan ce eram sigur ca va reusi.
Luandu-mi telefonul,am incercat sa ii sun parintii lui Viorel.Insa deoarece nu aveam semnal in casa,a trebuit sa ies afara,ca sa-mi incerc norocul si acolo.Zona in care locuiam,era o zona fara pic de semnal pentru telefon,ceea ce,uneori,era deoseit de enervant.In timp ce formam numarul,m-am trezit cu Viorel in spatele meu.
-Ce faci acolo?ma intreba elbanuind parca faptul ca pusesem ceva la cale..
Am inchis deindata telefonul,si,am reusit sa il conving ca ii lasasem un mesaj mamei.
Cu toate ca inca ii mai puteam suna parintii,luasem deja o decizie:urma sa merg cu ei!
Am iesit la poarta,alaturi de Viorel.Alex ne astepta deja acolo,cu aceeasi fata trista,cu care deja incepusem parca sa mo obijnuiesc.
-Deci?Pe unde o sa o luam?am intrebat eu curios.
-Stiu eu drumul!raspunde Alex,voi trebuie doar sa ma urmati.
Este evident faptul ca,stie unde i-a fost ucis varul,asa ca ne va duce acolo,m-am gandit eu.De fapt,ce alta posibilitate sa mai existe?
-Dar totusi,a fost atata lume prin zona aceea in ultimul timp,de unde stim ca tocmai noi o sa gasim creatura?am pus eu o noua intrebare.
-Crede-ma,o vom gasi!zise Alex,mai serios ca niciodata.
-Si daca o vom gasi,totusi,ce vom face?mi-am continuat eu sirul zdravan de intrebari pe care le aveam.
-O sa vezi tu!raspunde acelasi Alex,insa,de data aceasta cu o voce calma,calculata.
Viorel pastra in continuare tacerea,asa ca am ales sa fac si eu acelasi lucru.
Era deja cam prea mult!Cum puteam oare fi sigur de utiliatea drumului pe care urma sa il fac?Cum mai exact o sa procedam daca vom gasi creatura?Nu ne-am luat nici un tip de arma la noi...dar,intrebarea care ma macina cel mai mult era: Vom supravietui?
Am decis totusi,sa ma incred in prietenii mei,si sa ii urmez.Cine stie?Poate ca ajutorul meu chiar le va folosi...desi ma indoiesc amaric.
Si asa a inceput totul...
Alex mergea primul-nu imi amintesc sa l-oi fi vazut vreodata megand mai repede,parca nici nu baga in seama obstacolele naturale pe care le intampina-Viorel era in urma lui, iar eu,ultimul,incercand din rasputeri sa tin pasul.Era limpede ca lacrima ca ceva nu este in ordine la mijloc.
Fiind cel ma inalt,si fiind,fara indoiala cel mai bine pregatit fizic,ar fi trebuit sa ma descurc mult mai bine fata de "partenerii mei de drumetie".
Pentru inceput,am mers pe drumul principal,pe care il stiam chiar si eu,lucru interesant,tinand cont de faptul ca nu mai mersesem prn padure de cativa ani buni.Acest drum,cu toate ca trecea prin mijlocul salbaticiei,nu avea pic de verdeata,lucru ce mi-a atras atentia.Aceasta fiind dovada care arata cat de des folosit.
Dupa ce am mers vreo cativa kilometrii buni pe acest drum,fara ca vreunul din noi sa scoata vreo vorba,Alex,care mergea cu aproximativ doi metrii in fata mea,a luat-o la stanga,netinandu-se de drumul obisnuit.
Eram destul de terifiat,pentru ca,in primul rand,nu stiam ce vom gasi atunci cand voi ajunge la destinatie,iar,mai apoi ma speriau locurile prin care trebuia sa trecem,asta datorita faptului ca drumul pe care trebuia sa ii urmez pe Alex si pe Viorel era plin de vegetatie.Un al treilea lucru ce imi provoca teama era reprezentat de modul ciudat in care se comportau prietenii mei.Ceva era in mod clar schimbat.
Am continuat sa mergem timp de cateva minute.Plantele agatatoare imi aduceau aminte de goana prin grau din urma cu un an,dar,de data aceasta,am fost mai inspirat,si mi-am luat pantaloni lungi.Totusi,datorita faptului ca palmele imi erau neacoperite,acestea au iesit destul de sifonate.Lucru care,insa,nu ma deranja prea tare.
Pe langa sentimentul de neliniste,inauntrul meu,exista insa si o farama de curiozitate.Oare vom reusi sa aflam ceva?Oare,cand ne vom intoarce acasa,atat Alex,cat si Viorel,isi vor reveni la normal?Ramanea de vazut cum se va sfarsi toata aceasta cautare nebuneasca la care m-am alaturat cu buna stiinta.Nici acum nu reuseam sa-mi dau seama de ce nu am ales pur si simplu sa stau in casa,urmarind cine stie ce program plictistor la televizor...
Din cand in cand,mai puteam auzii cate o pasare cantand,dar,acest lucru se intampla foarte rar.Fundalul sonor era dominat de fosnetele frunzelor si ale crengutelor de care ne agatam,in timp ce incercam sa ne creem drum.
Nici macar nu mai indrazneam sa imi deschid gura,ca sa intreb daca mai avem pana ajungem.Picioarele ma dureau ingrozitor.Dintr-un anume motiv,mi-era foarte teama de reactia celor ce pana acum cateva zile credeam ca-i cunosc,insa,de curand,au reusit sa-mi demonstreze faptul ca m-am inselat amarnic.
Cu cat mergeam mai mult,cu atat imi aminteam momentele in care il loveam intentionat pe Viorel cu mingea incap,iar acesta exclama un "da-ma naibii"de zile mari,si pleca suparat acasa,sau de momentele in care radeam de echipa de fotbal preferata a lui Alex,iar acesta se supara teribil...
-Ce vremuri!exclam eu,suficient de incet incat sa nu ma auda nimeni,desi,aveam impresia ca Viorel m-ar fi auzit,dovada fiind faptul ca,in acel moment,a intors usor capul spre mine.
Nu mai eram sigur de nimic...ma intrebam de ce naiba nu ma intorc eu acasa,dar raspunsul imi venea aproape instantaneu in minte,si,in mod ironic,era o intrbare: PE UNDE?Mersesem atat de mult printre desii copaci,incat nu mai realizam in ce directie mergem.De fapt,un alt defect de-al meu era lipsa de orientare in spatiu,lucru ce se intampla destul de des.
Se pare ca,pentru ceilalti doi tovarasi ai mei,drumul plin de
obstacole nu ii deranja de loc,lucru ce m-a facut inca o data sa le pun la indoiala sanatatea mintala.
Ce s-a intamplat cu ei?aceasta era intrebarea care imi rasuna mai nou in cap,asemeni unui ecou.Desi pe acest drum lung si greu, am avut destul timp sa meditez la multe lucruri,din pacate am descoperit doar mai multe intrebari decat raspunsuri.
Pret de cateva momente m-am intrebat daca nu cumva acesta este doar un vis,sau daca nu cumva am nebunit.Obtinea cu visul,a picat insa,ca si mie de altfel,dupa ce n-am fost destul de atent l-a drum, si m-am impiedicat de o craca rupta.
Uitandu-ma in fata,am observat ca atat Alex cat si Viorel isi vad linistiti de drum.Linistiti e desigur,cam mult spus,asta tinand cont de faptul ca nici nu baga in seama crengile copacilor care ii izbesc din plin.




Capitolul 4
"Tradatorul,tradatorii...
ce importanta mai are?"