poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-10-21 | |
CONDAMNAÞI LA PIEIRE
Întotdeauna am fost, și se pare că pentru încă multă vreme De-acum înainte, vom fi maeștri ai resemnării, într-un cuvânt Artizani ai neputinței, de voie mai de nevoie împăcați cu soarta. Unii, în speță fețele bisericești, consideră acest fapt ca fiind O aleasă însușire a bravului nostru popor, adică drept o virtute Un dar din partea bunului Dumnezeu. Nu degeaba sunt nenumărați Apologeți ai baladei populare Miorița, care ridică în slăvi resemnarea. Alții, printre care și umila mea persoană, sunt împotriva acestei odioase Înscenări, și consideră resemnarea drept cea mai mare calamitate care A lovit, și încă mai face numeroase victime printre onorabilii noștri concetățeni. Evident, resemnarea nu poate decât să fie pe placul celor care conduc Destinele patriei, în acest fel ei pot fi scutiți de grijile unei eventuale revolte populare Ba chiar își pot continua liniștiți fărădelegile, fără ca cineva să-i poată În vreun fel sau altul, trage la răspundere pentru mișeliile comise Așadar, o situație deosebit de convenabilă pentru autoritățile noastre. Resemnarea, departe de a fi o virtute, este cel mai cumplit flagel Care a putut lovi România de-a lungul întregii sale zbuciumate istorii Este cea mai perfidă armă de care poate dispune o șleahtă de bestii Pusă pe tâlhării și fărădelegi fără de seamăn la adăpostul acestei „virtuți” Năpârci care nu fac altceva decât să sugă sângele din bietele noastre trupuri Lăsându-ne fără vlagă și fără vreo fărâmă de speranță. „Lasă că încă e bine, poate fi și mai rău” – iată o vorbă „de duh” care mă face Să mă îngrozesc, de fiecare dată când o aud rostită, și din păcate se face auzită Destul de des și de destulă vreme încoace, încă de pe vremea răposatului. Resemnarea nu poate fi decât „arma” lașului, cel care este mulțumit cu orice Numai să trăiască, în rest nu mai contează, cum și pentru ce Adică, o sperietoare de ființă devenită un fel de tragică fiară Pentru care nimic n-are rost în afară de scârbavnica-i viață. Resemnarea este folosită drept scut de apărare de către cei mai neisprăviți inși Cei care-și acceptă traiul mizerabil, crezând cu tărie în simulacrul de zi cu zi Trișori ai sorții, fanatici propovăduitori ai ignoranței, sfetnici de încredere ai gloatei. Ce fel de ființă poate fi aceea care se mulțumește cu orișice ? Nu pot să cred că Dumnezeu poate fi mulțumit cu asemenea pseudoființe Asemenea rebuturi, jalnice epave, nu cred că fac cinste creației divine Dimpotrivă, resemnații seamănă izbitor cu omul descris în pilda talanților Cel care și-a ascuns talantul crezând că astfel este pe placul lui Dumnezeu Crezându-se cu ipocrizie dreptcredincios, la adăpostul conservării darului divin… Cel împăcat cu soarta, este considerat de unii a fi drept un mare înțelept Dacă așa stau lucrurile, atunci prefer să fiu o maimuță fără rațiune Căci la ce mi-ar fi de folos o astfel de înțelepciune nătângă ?. Nu vreau să mă împac cu soarta asta crudă și nedreaptă, nu vreau să mă Mulțumesc cu puțin, mai bine să redevin țărână ca hoitu-mi să-ngrașe solul Din care să renască într-o altă viață o sămânță de lumină și speranță. Vreau cât mai mult și mai bine pentru mine și semenii mei, ce-i rău în asta ? Aș vrea să ne trezim din aprigul somn al rațiunii și să cerem puțin respect pentru noi Prea ne-au călcat toți în picioare, vrem să fim și noi mândri de neamul nostru Sunt convins că avem toate motivele să o facem, chiar dacă odioasa resemnare ne-a stors Ne-a furat totul, dreptul la o viață mai bună și mai dreaptă, ne-a sărăcit sufletele Golindu-le de bunătate și speranță, vrem să umplem golul lăsat de grabnica-i trecere Treziți-vă oameni buni, începeți să trăiți, așa cum odinioară Iisus poruncea Orbului să deschidă ochii, mutului să vorbească și ologului să umble Așa vă îndemn și eu : îndrăzniți mai mult, căci fiți siguri că meritați Nu vă mulțumiți cu puțin dacă nu vreți să fiți alungați din calea celui veșnic. Altfel vom continua să plângem unii pe umărul celorlalți fără să facem nimic Și în cele din urmă vom fi condamnați la pieire. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate