cu fața întoarsă către apus
pun cuminte capul pe tăietor.
privesc nemișcată cum se strecoară printre copaci
rămășițele de lumină,
cum razele lungi și prăfoase ating molatic ruinele zilei
ca o consolare naivă pentru nefericirea de a-mi fi trecut atât de repede
prin sânge


din locul acesta văd cel mai bine cum ultima sclipire a soarelui tremură
pe oțelul rece al securii.
rămân aici,
cu fața spre apus,
cu ochii deschiși,
cu capul pe tăietor.
în curând va veni cineva să-l taie