Si iar ne uneam sunetele intr-o miscare perfecta,
revolta oaselor noastre tulbura somnul pamantului,
ingerii isi asterneau penele peste frunzele invechite
si marea sprijinea norii cu coloane infernale
de corabii stricate iar panzele rupte pluteau dupa stele.
Ce frumos erai, iubitule, manjit de ceata dimineatii!
Nu-ti pasa nici de ploile de toamna,
nici de frunzele invechite, nici de axele-corabii,
imi vorbeai despre serpii desertului,
insistai ca mi-ar sta bine-ntre ei, invaluita
in valul acela rosu.

Si iar ne uneam sunetele intr-o miscare perfecta,
revolta oaselor noastre era cantec de leagan pamantului.
Ce frumos erai, iubitule, manjit de ceata diminetii...