Femeie-scânteie, gogoașă de flutur,
azi capul îmi scutur
să te acopăr până descopăr
un cap de iță dat de-o zeiță
ca să se-nsire alb și subtire
pînă la roșu, când iar cocoșul
va rupe firul din patrafirul
țesut o noapte cu vise coapte
și-a ta gogoașă, fără vre-o moașă,
va scoate mărul ascuns în părul
ce te-nvelise în dor și în vise.
femeie-cenușă, urci pe nuielușă
și ca un flutur cu aripa-n scutur
fugi ca și blestemul
și-mi lași mie ghemul
cu capete prinse între verzi și ninse.
să mă zbat în el ca într-un inel?
să fac patrafirul sau să-nod iar firul?
să fac iar gogoașă, să moșesc o plasă,
plasă albă, deasă, din roșu culeasă...,
să adii cu teamă pînă noaptea cheamă
iar printr-o scînteie?
Fluture-femeie,
adu patrafirul
gogoașa
și firul!